România are peste 70 de milioane de capete de păsări, dintre care peste 34 de milioane sunt ouătoare, conform unei analize ZF făcute pe baza datelor de la Eurostat şi de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurare (MADR).
România produce anual peste 5,5 milioane de ouă, conform MADR, din care o parte merge şi la export. Însă, cu toate că România se află pe locul trei în topul ţărilor după numărul de găini ouătoare din UE, după Spania şi Franţa, se menţine încă pe deficit comercial. Astfel, România a exportat ouă în valoare de peste 35 de milioane de lei, dar a importat de peste 40 de milioane de euro, ceea ce înseamnă un deficit de circa 5 milioane de euro.
cifrele din articol e muci.