Pandemia și capitalul digital

Ceea ce uită mulți să spună e că în ciuda pandemiei și deseori datorită ei a crescut foarte mult puterea și valoarea marelui capital digital. Acesta din urmă nu are un interes ca pandemia să se termine prea repede sau, în cazul în care se termină, ca lucrurile și oamenii să se întoarcă la vechea normalitate, ceea ce în mare măsură se traduce prin întoarcerea în off-line și la formele nemijlocite de socializare.

Creșterea cererii de servicii digitale (școala online, munca de acasă), reducerea costurilor de producție prin munca de acasă, un acces mult mai bun la piața forței de muncă eliberată de limitările teritoriale (dacă angajatul nu mai trebuie să vină la birou, poți angaja nu doar din București, ci din toată țara), înghițirea micilor comercianți de giganții din domeniul livrărilor și comerțului digital și paralizarea puterii sindicatelor sau a capacității de sindicalizare prin distanțarea socială și izolarea la domiciliu a membrilor sau potențialilor membri de sindicat sunt o serie de aspecte care explică, măcar în parte, mai bine decât veșmântul ideologic al biosecurității și empatiei medicalizate, de ce există un sprijin politic puternic pentru noua normalitate, mai ales că zona socială a capitalului digital se suprapune în mare parte pe zona socială care în ultimii a căpătat un cvasimonopol asupra mass-mediei și contestării puterii în stradă (din câte se pare, doar tefeliștii – cu sprijinul sereiștilor – mai sunt capabil să organizeze proteste suficient de ample pentru a răsturna guverne în stradă).

Din punctul meu de vedere, atât vandalismele comise de trupele de asalt ale BLM-ului, cât și lupta USR-ului împotriva chiaburilor din Horeca prin metode NKVD-iste trebuie înțelese ca scene ale unui mare război global împotriva capitalului învechit sau nu îndeajuns de înverzit, mic și mijlociu, război de acaparare condus de marele capital digital.

Ca orice revoluție înțeleasă în termeni marxiști, această revoluție este în același timp și o revoluție culturală care lovește prin toate mijloacele în vestigiile lumii vechi: școala nedigitalizată, familia heterosexuală mult prea poluantă, aglomerată și incompatibilă cu munca de acasă, Biserica, înlocuită cu meditația și mindfulness-ul, și ele mult mai compatibile cu distanțarea socială și capitalismul digital, vechile libertăți burgheze, de la dreptul la plimbare până la dreptul la liberă exprimare strivit periodic prin ucazurile lui Mark Zuckerberg, în fine, elitele statului național și ideologia naționalistă pe care acestea o pot invoca în fața tendințelor acaparatoare ale capitalului global, acestea fiind și ele rase, acolo unde nu au fost în stare să se apere în mod eficient, în numele luptei anticorupție și pentru o țară ca afară (ideal care, de fapt, este echivalent cu idealul existenței fără țară, adică fără stat național de care să se mai împiedice capitalul global).