Opinie: Oportunismul strategic al lui Adrian Papahagi

Având în vedere discuțiile apărute în contextul propunerii de schimbare a calendarului Bisericii Ortodoxe Române, pentru a se serba Paștele împreună cu cultele occidentale, considerăm oportună publicarea unei analize primită la redacție, semnată de dl Pătrășcanu Victor. În spiritul lui „audiatur et altera pars” așteptăm și la alte opinii, analize pe acest subiect (Redacția).

Oportunismul strategic al lui Adrian Papahagi

O vreme am apreciat analizele politice ale lui Adrian Papahagi. Credeam că deține surse din interior și le judecă dintr-o perspectivă creștină. Credeam că demască „securiștii” și ne propune alternativa curată. Credeam că este un conservator care judecă „stânga”, „progresismul”. Retrospectiv înțeleg că că Adrian Papahagi este om al sistemului. Nu om din interior, ci om din exterior care face lobby pentru oamenii din interior. Nu știm exact ce-l mână-n luptă pe Papahagi.  Dar ce caracterizează zigzagurile lui Papahagi este oportunismul strategic: pragmatismul, atenția de a se aranja cu puternicii zilei, semnalizarea constantă că se pune la dispoziția cauzei dominante în speranța de a fi ridicat la o funcție politică importantă pe care narcisismul lui o consideră naturală pentru autoimportanța lui culturală.

1. Oportunismul securistic-băsist. Ani de zile a apărat fanatic și fără scrupule un mafiot securist ca Băsescu-Petrov, vândut orbește drept unica garanție a parcursului nostru „democratic și atlantist”. Toată puterea lui Băsescu a fost însă formată din aripa PDL a fostului FSN care a fost sprijinită în acel moment de ambasada SUA să conducă. Din acest motiv Băsescu a fost promovat de servicii, de mașinăria ONG-urilor „soroșiste” și de presa de sistem. Pentru acest lucru a primit un post de secundant al lui Baconschi (oportunist la alt nivel, mai „conectat”), post pe care îl regretă continuu și a cărui recuperare explică majoritatea calculelor lui politice. Odată ajuns sus, un om orgolios nu mai suferă faptul de a fi aruncat înapoi printre oamenii simplii pe care îi insultă arogant în aproape toate postările lui. Esența regimului Băsescu a fost că a livrat Occidentului tot ce i s-a cerut, de la privatizări cu dedicație la impunerea agendei LGBT. În acest scop, aparatul de justiție și serviciile au fost folosite politic întocmai ca într-o colonie. În timp ce Papahagi practica discursul anticorupție, corupții puterii prosperau și plăteau o parte și intelectualilor băsiști pe care Videanu îi numea „pagube” dar despre care Băsescu a înțeles că sunt buni pentru legitimarea regimului cu costuri minime, o sinecură pentru intelectuali fiind mult mai ieftină decât costurile cu baronii și cu clasa clientelară. Regretul lui Papahagi că alte regimuri nu a folosit acești intelectuali este regretul că nu mai primește validare, funcții: bani și putere, căci regimul Iohannis lucrează direct cu ONG-uri deja finanțate din afară și nu se încurcă cu grupul intelectualilor cu pretenții. Deși impune aceeași agendă. Când PDL s-a descotorosit de Băsescu, Papahagi a rămas loial președintelui care l-a sedus prin putere, visând prostește că va fi președintele PMP și dovedind că nu înțelege pe deplin logica sistemului pe care l-a slujit și care a ales-o pe Elena Udrea, feblețea șefului său Baconschi și a celuilalt oportunist Paleologu. Papahagi l-a părăsit pe Băsescu-Petrov numai când acesta a ales-o pe Udrea. Papahagi se laudă că s-a delimitat de Udrea, dar el a plecat numai când setea lui de ascensiune a fost umilită. Până în acel moment însă a sprijinit-o pe Udrea ducând publicul său conservator să voteze PMP, recomandând repetat votul pentru această struțocămilă securisto-soroșistă în speranța că v-a fi reactivat odată ce Udrea a fost executată de mașina „justiției” politizate pe care tocmai ei au consolidat-o. Slava deșartă a fost înfrântă de rechini mai puternici.

2.Oportunismul soroșist-macovist. Ulterior Papahagi s-a aliat direct cu agentul soroșist Monica Macovei în partidul M10, formulă prin care se testa crearea de către Servicii a viitorului USR. Desigur că au fost aleși alții mai progresiști direct din OGN-uri, Adrian Papahagi jucând și de această dată rolul de idiot util bun să amăgească publicul conservator în bazinul electoral al viitorului USR sub pretextul discursului „anticorupție” și prooccidental. Însă avea nevoie de alianța cu oengista soroșistă pentru că înțelesese direcția viitorului partid cerut de sistem și a încercat să semnalizeze că e gata să servească această funcție.  O mare parte din critica USR-ului a fost de fapt o critică acrită de invidia că niște oengiști idioți au avut șansa să devină parlamentari în timp ce marele intelectual rămăsese și de această dată tras în piept… Sistemul a fost mai inteligent căci strategia „oamenilor noi” nu se potrivea cu intelectualul deja pătat cu băsism, udrism, blagism și emilbocism. În același timp, pentru că joacă sus cu sistemul Papahagi și-a cam bătut joc de Alternativa Dreaptă care încerca să construiască un partid de dreapta grass-roots. Nu au înțeles că Papahagi nu e omul să pună osul la o construcție umilă de jos în sus precum de pildă partidul idealist și nebunesc încercat pe cont propriu de Mihai Neamțu. Papahagi știe că trebuie să joace la sistem, în culise, pe surse până când oamenii din sistem îi vor solicita un rol cu perspective realiste și pentru asta trebuie crescută vizibilitatea și așteptată oportunitatea.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

3. Oportunismul securisto-iohannnist. Ulterior Papahagi a cerut publicului să voteze Iohannis în termeni dramatico-apocaliptici, atunci când sistemul a cerut vot pentru Iohannis. Încă o dată, oportunismul lui Papahagi de a se pune bine cu viitoarea putere și-a folosit influența pentru a sprijini un președinte care s-a dovedit catastrofal pentru interesele țării și un progresist obedient cu orice ordin vine din exterior. Pentru că Iohannis, figură ștearsă și mai mult administrativă nu a fost emanația partidului liberal ci mai degrabă a fost selectat de ambasade, fără vreo competiție reală în interiorul PNL. Fiind creația ambasadelor și serviciilor, a fost un președinte complet controlat de cei care l-au creat prin brandul „germanului gospodar” și evident „european superior”. Papahagi a renunțat la Iohannis doar când acesta s-a aliat cu PSD, schimbând iarăși tabăra pe care a legitimat-o, în așteptarea noului vehicol politic necesar sistemului, timp în care tot ce trebuie să facă este că își creeze imagine și vizibilitate: cel mai eficient prin scandal.
4. Oportunismul pandemist. În timpul pandemiei Papahagi a ales să susțină măsurile abuzive și neconstituționale, inclusiv să fie înțelegător și „nuanțat” cu discursul terorist al PNL-USR care a segregat peste jumătate din românii au refuzat vaccinul experimental. Democratul Papahagi și-a legat numele de cea mai mare încălcare a drepturilor omului din istoria postdecembristă. Apărarea sistemului abuziv a mers mână în mână cu ponegrirea veninoasă a opozanților statului abuziv ca fundamentaliști, conspiraționiști, extremiști sau putiniști (deși Putin a făcut patru vaccinuri și a introdus măsuri „sanitare” la fel de abuzive ca și Florin Câțu). Acesta a fost liberalismul, centrismul, ioropenismul și conservatorismul lui Papahagi: o legitimare servilă a puternicilor și o ponegrire arogantă a celor slabi (în timp ce cei din servicii se vaccinau la chiuvetă!). Marele luptător anticorupție nu a clipit când guvernul a dat un tun financiar cât afacerea Bechtel, aruncând peste 1,5 miliarde de euro pe cifra aberantă de 120 de milioane de doze vaccinale (pe lângă miile de alte furturi azi mușamalizate). Sistemul trebuia să profite de starea de alertă iar Papahagi a acoperit abuzurile și furtul deoarece trebuia să se păstreze eligibil pentru sistem, mai ales pentru Marius Bostan, unul din cei apropiați de cei care decideau achizițiile în pandemie, fost ministru al lui Cioloș, figură dubioasă din zona Academiei Naționale de Informații, dovedit că a semnat angajament la Securitate și care finanțează atât platforma securistă progresistă Newsweek cât și platforma securistică pseudo-conservatoare În Linie Dreaptă. Prin poziția din PNL, Bostan poate fi sursa unei viitoare promovări a lui Adrian Papahagi. Obediența lui Papahagi din pandemie poate fi explicată și prin orgoliul de intelectual superior, credincios „autorităților științifice”, în realitate corporații și instituții profund politizate și corupte. Chiar azi își mai bate joc de conspiraționiștii care au refuzat experimentul vaccinal și nu le iartă faptul că i-au demascat oportunismul și servilismul față de PNL, această răzbunare explicând de ce în loc să lupte cu marele vaccinist autoritar Putin, Papahagi calomniază ca „putiniști” tocmai pe cei care s-au opus vaccinismului autoritar politic.
5. Oportunismul penelist. Recent Papahagi a ales să sprijine deschis PNL, înțelegând că PMP este prea slab pentru a mai spera ceva de la ei. Deși se laudă că a dus greul luptei contra USL, recent Papahagi insistă că numai PNL mai este votabil (împreună cu un USR devenit „rezonabil” prin plecarea câtorva extremiști, uitând că toată ideologia USR este extremistă, antireligioasă și antinațională). Deci Papahagi ne cere să votămn PNL care ieri era în USL 1 și azi este în USL 2, partid pe care l-a acuzat tot el de a fi penetrat de servicii dar care din motive strategice și de sistem trebuie azi sprijinit. Mai mult, după ce a spus în mod repetat că USR este o creație a serviciilor, Papahagi ne recomandă să votăm o alianță PNL-USR ca fiind „singura” alternativă, reluând tonul apocaliptic și dramatic sau șantajul ordinar că dacă nu votăm partidele oficiale și murdare ale sistemului punem în pericol „democrația”, „parcursul occidental” etc. Încă o dată, Papahagi sărută unde a scuipat așa cum scuipă unde a sărutat. Încă o dată sistemul cere legitimare și Papahagi își contrazice principiile ca să o ofere.
6. Oportunismul de război. Izbucnirea războiului tragic și criminal din Ucraina i-a dat ocazia lui Papahagi de a se reinventa politic pentru a mușamaliza compromisurile și zig-zag-urile crase din trecut. De un an de zile antiputinismul a devenit marea lui luptă. Totuși privit atent Papahagi nu luptă deloc cu Putin, nu s-a dus pe front. El folosește în mod oportunist emoția legitimă contra războiului. Această semnalizare superumflată a „clarității morale” miroase a profitare de război, urcare pe cadavre pentru capital de imagine semnalizând cât de mare luptător pentru civilizație este el etc., așa cum la Colectiv s-au urcat mulți pe cadavre ca să se arate moraliști. În plus stigmatizarea de „putinism” a devenit un cec în alb pentru orice combinație cere sistemul cu condiția ca ea să fie branduită ca măsură antiputinistă.  În timp de război „listele negre” sunt metodă convenabilă pentru „epurarea” conservatorilor liberi care nu își iau directive de la „sistem”, căci o simplă etichetă de „putinism” economisește dezbaterea rațională și dă o putere de invidiat micilor lichele cu spirit utecist cum sunt angajații lui Marius Bostan de la În Linie Dreaptă.  Dacă putinismul ar fi fost așa de puternic în România, am fi văzut serviciile arestând spioni și vectori reali. Dar pentru că așa zișii putiniști sunt in majoritatea lor doar conservatori simpli care nu își iau deciziile de la securiștii domnului Papahagi (Bostan / PNL, Baconschi / ambasade), avem doar linșaj fără dovezi. Pe vremea când George Simion spunea că Vladimir Putin este un criminal, Baconschi încă scria bezele culturii ruse în revista 22… Iar când Germania făcea bani grei cu Rusia, Baconschi și intelectualii lui Băsescu erau mari admiratori ai guvernării „creștin-democrate” cu Merkel și Ursulla la vârf. Dar să nu ne împiedicăm de fapte… Papahagi tratează în mod mincinos drept putiniști oameni care cred că Trump a avut metode mai bune contra Rusiei decât Biden sau oameni care atrag atenția asupra încălcării drepturilor minorității române sub pretextul stării marțiale (tocmai a fost incendiată o biserică românească din Cernăuți! Românii din Ucraina îi vor bate obrazul lui Papahagi pentru că a apărat interese străine peste interesul propriului lui popor).
7. Oportunismul calendaristic. La puțin timp după vizita ambasadoarei SUA la Patriarh, Papahagi a declanșat cea mai inutilă și absurdă polemică legată de Biserică: schimbarea inoportună a calendarului, lipsită de orice motiv teologic serios. Cel mai probabil e vorba despre interesul americanilor de a izola cumva Rusia și în plan religios. Înțelegem mizele strategice ale războiului din Ucraina pe care România o ajută social, economic și chiar militar. Dar această o reformă ineptă a Bisericii ortodoxe române este pompieristică și mai ales plină de ură intelectuală dar veninoasă împotriva credincioșilor. Nu ajută cu nimic Ucraina, divide periculos Biserica noastră care și-a exprimat clar solidaritatea cu suferința ucraineană și aduce în care oamenii înțeleg că interese străine de Biserică sunt gata să își bată joc de ortodocși, să-i asmută unii contra altora prin mesajele pline de dispreț și de ură proferate de Papahagi în postul mare, care au profanat Săptămâna Mare și Săptămâna Luminată și au întărit dușmanii Bisericii. Mari intelectuali așa-zis „îmbisericiți” au ajung la clovneria de a face petiții unde useriștii și alte confesiuni pot semna „participativ” ce mai schimbăm în Biserica Ortodoxă, o profanare a Bisericii pe care nici măcar useriștii nu au fost capabili să o facă. Cel mai probabil Papahagi a jucat un rol sugerat de către sistem, chiar dacă a investit în acest rol tot fanatismul și interesele personale proprii. Probabil că Papahagi a înțeles că americanii vor premia pe oricine se dovedește loial efortului lor de război, chiar dacă și prin manifestări burlești, prostești care seamănă mai multă ură decât să ajute efectiv Ucraina cu ceva. Din contra, te poți întreba dacă nu cumva isteria calendaristă nu servește perfect tocmai propaganda rusă. Mai grav este că e posibil ca Papahagi să fi jucat două roluri căci exact în perioada pascală sistemul a trecut legea murdară care introduce din nou serviciile secrete în justiție. Pentru „creștinul” și „politicianul” Papahagi a fost mai important să smintească milioane de oameni cu porcăria lui progresistă decât să deschidă o luptă dură contra introducerii serviciilor secrete în justiție de exemplu. Încă o dată Papahagi mușamalizează serviciile provocând o discuție absurdă despre probleme care nu există, dar bine promovată de mașinăria de presă a sistemului. Aceste lucruri vă spun tot ce trebuie să știți despre oportunismul strategic al lui Papahagi, chiar dacă nu știm cât fanatism, câtă ură și câtă disperare de a parveni politic se combină în aceste lupte.

Toate aceste compromisuri prin care „conservatorul” Papahagi și-a folosit influența pentru a ne recomanda să votăm securiști fără valori conservatoare (Băsescu, Macovei, Bostan, Iohannis, acum PNL și recent USR) au fost desigur făcute în numele unui „interes strategic”. Altfel spus oportunismul lui Papahagi nu este un oportunism simplu ci unul „strategic”, un interes definit întotdeauna desigur de „lumea bună”, adică de servicii + ambasade + presă + oengeuri adică în ultimă instanță de „partenerul strategic”. Datorită viziunii profund provinciale „conservatorul” Papahagi nu a înțeles că parteneriatul strategic este una, iar diferența dintre Trump și Biden este alta. Există două Americi și cea pe care o slujește el acum este exact cea care distruge activ Constituția,valorile și națiunea americană. Întocmai ca și Baconschi care se gudura pe lângă Obama/Hillary/ Biden, „conservatorul” Papahagi a ales să îl spurce pe Trump legitimându-l pe Biden, conștient de faptul că patru ani democrații vor decide ce se face și ce nu se face în România. Aceste fapte nu contează pentru că evoluția lui Papahagi urmează doar decizia schimbătoare a sistemului. Așteptăm cu interes evoluția oportunismului strategic a lui Papahagi odată ce administrația americană va reveni conservatorilor. Este foarte probabil ca în acel moment Papahagi chiar să devină un conservator adevărat.