Vaccinul AstraZeneca/ Oxford ar putea fi autorizat doar pentru anumite grupe de vârstă în UE, deoarece nu există date suficiente despre eficiența lui în rândul persoanelor de peste 65 de ani, a anunțat, marți, directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), Emer Cooke, scrie Libertatea.
Emer Cooke a anunțat în Parlamentul European că este posibil ca autorizarea vaccinului să stipuleze că acesta este destinat doar anumitor grupe de vârstă. O decizie EMA este anunțată în 29 ianuarie.
Pe de altă parte, CEO-ul AstraZeneca, Pascal Soriot, a admis că există doar „date limitate” privind efectul vaccinului în rândul vârstnicilor, dar a insistat că informațiile pe care le-a prezentat EMA demonstrează „o producție foarte puternică de anticorpi împotriva virusului în rândul vârstnicilor, similară cu cea văzută în cazul tinerilor”, potrivit sursei citate.
El a spus însă că înțelege dacă unele țări vor folosi vaccinul doar în rândul tinerilor, „din precauție”.
Discuția are loc în contextul unor relații tensionate între UE și compania AstraZeneca în ceea ce privește livrarea vaccinului în statele membre.
În aceste zile a apărut informația că AstraZeneca ar intenţiona să livreze în primul trimestru din 2021 doar un sfert din numărul de doze promis iniţial Uniunii Europene.
Reprezentanții Uniunii Europene au cerut companiei să livreze inclusiv doze de vaccin împotriva Covid-19 produse în cele două fabrici din Marea Britanie.
În replică, șeful AstraZeneca, Pascal Soriot, a anunțat că firma nu este obligată juridic de un anumit calendar, angajamentul asumat de companie fiind doar că va răspunde cererii de vaccinuri „în măsura eforturilor posibile”.
În România, profesorii urmează să fie vaccinați cu serul produs de AstraZeneca, după cum a anunțat medicul Valeriu Gheorghiţă, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-covid (CNCAV).
„Vaccinarea personalului din învăţământ, în momentul acesta depinde de momentul în care celelalte tipuri de vaccinuri, aşa cum s-a menţionat, de la Astra Zeneca, vor ajunge în România după ce se obţine autorizarea de punere pe piaţă şi în momentul acela vom putea deschide noi centre de vaccinare în care să se poată programa inclusiv personalul din învăţământ”, a declarat, într-o conferință de presă, medicul Valeriu Gheorghiţă.