miercuri, iulie 17, 2024
OPINIIObservatorul copilului sau spre un sistem de credit social familial

Observatorul copilului sau spre un sistem de credit social familial

A făcut vâlvă proiectul de lege „privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie”, considerat de contestatarii săi drept prilej de introducere a unui Barnevernet românesc.

Nu sunt sigur că scopul, inspirat de Comisia Europeană și BM, ar fi un sistem de tip Barnevernet, dar nici nu cred că este un proiect de lege inofensiv sau care este dedicat realmente scopului declarat, anume prevenirea separării copilului de familie.
Mai întâi de toate, trebuie să ne amintim că țările nordice au sisteme sociale extrem de puternice. Acest lucru a dus în timp la slăbirea, diminuarea familiei, rolul acesteia fiind din ce în ce mai mic în creșterea și educația copilului. Statul este părintele real al tuturor copiilor.
Dar sistemul de tip Barnevernet presupune un stat social extrem de puternic și eficient. Ceva ce există doar în țările nordice.

Nu aceasta este tendința, în prezent, în imperiul neoliberal european. Nu aș crede că scopul lor este de a edifica state sociale puternice, cu servicii capabile de operațiuni complexe, care să crească puiul de om din leagăn până la azilul de bătrâni.
Dimpotrivă, filosofia este cu totul alta. Cât mai puține „cheltuieli bugetare”, cât mai multă „reformă”, cât mai puține servicii, cât mai multă povară pusă pe cap de gloabă.
Și atunci, cum rămâne cu proiectul de lege?

Proiectul, în evaluarea mea, este un mare risc la adresa familiei, dar din motive ușor diferite față de sistemul Barnevernet.

Legea introduce o instituție nouă, Observatorul copilului, care va crea o evidență gigantică, într-un sistem digital, a tuturor copiilor considerați vulnerabili potrivit criteriilor enumerate în proiect. Iar criteriile sunt într-atât de exhaustive încât vor intra în evidențe mai toate familiile din România. Printre acestea, regăsim: nivelul de educație al părinților (deci dacă ai doar clasele primare, nu ești părinte bun), spațiul locativ insuficient, faptul că doar unul din părinți lucrează, sau lucrează „afară”, faptul că ar exista boli cronice în familie sau că a fost/este internat copilul în spital de mai multe ori, că nu ar fi înscrisă toți membrii familiei la medicul de familie, sau că nu ar avea copilul toate vaccinările din Plan (deși vaccinarea nu e obligatorie), și tot așa.

Este evident că pe asemenea criterii, Observatorul copilului va strânge date nu doar despre familiile disfuncționale, cu abuzuri domestice, sau care trăiesc în sărăcie extremă și alte condiții de vulnerabilitate. Practic, ceea ce descrie proiectul de lege este familia „normală”, medie, din România. Puține nu se încadrează măcar la unul din criterii.

Aceasta înseamnă că Observatorul copilului va fi pretextul pentru construirea unei baze de date uriașe cu date personale despre ceea ce e considerat copil cu „risc de separare”. Pe lângă baza de date, va fi disponibilă și o aplicație în Android. Bănuiesc că tot ce trebuie să facă asistentul cu drept de folosire a aplicației este să tasteze numele unui copil și să-i apară acolo date personale despre acesta și despre familia sa. Evident, asistentul poate introduce sau modifica date noi despre familie. Mai mult decât atât, aplicația asistă… asistentul prin generarea unui ghid tematic al interviului de pe teren, dă diagnostic al riscului pentru copil și recomandă un „pachet de servicii” și de intervenție. Așadar, o monitorizare algoritmică a familiei, care ajunge, într-un fel, la dispoziția unei aplicații.

Mai departe, odată identificate familiile cu „risc”, ce propune Legea? Aici intrăm pe un făgaș ambiguu, căci „planul de intervenții” care s-ar presupune că ar preîntâmpina separarea copilului de familie este cu totul vag și constă mai ales în consultanță, cursuri, pe scurt, un soi de reeducare a familiei. Vizite ale asistenților, înscrierea în diverse programe, etc. Prea puțin în servicii concrete (ajutor financiar, etc). Că doar nu vă așteptați ca, în cazul în care locuiți „supra-aglomerat”, să vă dea statul o locuință mai spațioasă?

Există, e adevărat, menționat în proiect, și un obiectiv generic de finanțare a „centrelor de zi” în care pot fi plasați copii provizoriu (sau așa înțeleg eu, nu e clară funcționalitatea acestora). Bugetul de stat va acoperi 50% din fonduri, restul probabil vor proveni din fonduri europene. Cât de multe centre vor reuși să ridice, având în vedere că peste 90% din comune, ca să iau doar acest nivel, nu au așa ceva, nu e clar.

Având în vedere că infrastructura unui sistem care să se bazeze pe separarea copilului de familie este costisitoare și greu de gestionat, părerea este că, în cele din urmă, nu acesta ar fi scopul, ci folosirea pretextului de a preveni separarea pentru a institui un soi de sistem al creditului social al familiei. Un sistem digitalizat de monitorizare, control și disciplinare a familiei, de intruziune și reeducare prin consiliere. Căci scopul final nu este să pui statul să crească copii, ci să transformi familia în operator al ingineriilor sociale și în executant al planurilor izvorâte de algoritmii aplicației.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE