ACTUALITATEObor21.ro, prima cooperativă țărănească digitală din România, extinde livrările în șase orașe...

Obor21.ro, prima cooperativă țărănească digitală din România, extinde livrările în șase orașe și în băcănii

Obor21.ro, prima cooperativă țărănească digitală din România, extinde livrarea de carne proaspătă provenită din gospodăriile din nordul Moldovei în șase orașe. În plus, în perioada următoare, livrările vor acoperi și stațiunile și orașele de pe litoralul românesc. Comenzile se fac după același principiu, de rezervare înainte de sacrificare, astfel încât carnea să fie livrată proaspătă, în maximum 72 de ore.

Astfel, Obor21.ro face livrări începând din această săptămână, pe lângă București și Ilfov, în Ploiești, Constanța, Galați, Brăila, Buzău și Focșani. De asemenea, pentru sezonul estival, livrările se vor extinde în localitățile de pe întreg litoralul, de la Năvodari până la Vama Veche. Investiția necesară susținerii planurilor de extindere se ridică la peste 20.000 de euro și cuprinde logistica distribuției capilare, investițiile în dezvoltarea platformei și marketingul aferent deschiderii acestor noi zone de distribuție.

„Am avut solicitări numeroase de extindere a zonei de livrare, astfel încât am accelerat acest proces în primul trimestru și am reușit să deschidem livrarea în cele 6 orașe, urmând ca planul de extindere să continue până la finalul anului. Estimăm că impactul investițiilor în creșterea capacităților de livrare asupra cifrei de afaceri va fi suficient de puternic încât să ne apropie de obiectivul propus pentru acest an, 300.000 de euro”, spune Florian Mateiță, cofondator Obor21.ro.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media

Livrările de carne proaspătă se vor face atât pe segmentul B2C, cât și către B2B, existând o creștere a interesului pentru produsele Obor21.ro în rândul restaurantelor. De altfel, în ciuda restricțiilor care au afectat sectorul HoReCa, segmentul B2B reprezintă 25% din vânzările cooperativei digitale, cu o creștere semnificativă în perioada Paștilor, pe fondul diversificării meniului restaurantelor și extinderii acestora către zona de delivery.

Comenzi cu ridicare din băcănii

Obor21.ro demarează în această săptămânâ și un proiect-pilot cu băcănii din București, prin intermediul cărora clienții vor putea plasa comenzi cu livrare în locațiile respective. Comenzile se vor face prin intermediul unor terminale speciale, plasate în băcănii, iar ridicarea acestora se va face în fiecare zi de joi. Momentan, acest tip de comandă este disponibil în două băcănii din Capitală, urmând ca până la finalul acestui trimestru numărul lor să ajungă la 10.

„Media pe comanda plasată din băcănii va fi cel mai probabil mai mică decât cea a comenzilor de pe site, undeva la 50-60%, adică la 100-150 de lei, cu 2-3 produse în coș și o preferință pentru produse din categoria zahana, dar și piese mai greu de găsit în alte magazine, cum sunt cele de oaie/miel și capră/ied. Pe de altă parte, estimările noastre arată că numărul comenzilor plasate prin acest canal va ajunge să reprezinte între 15% si 20% din comenzile totale, fiind un segment strategic de dezvoltare în următoarele 12-18 luni”, a mai precizat Florian Mateiță.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

Platforma Obor21.ro a fost lansată în luna februarie 2020 de către Iunia și Florian Mateiță, cu o investiție inițială de peste 80.000 euro. Obor21.ro este puntea digitală dintre sat și oraș, care oferă acces la carne autentică de la țară, în condiții sanitar-veterinare de secol XXI, iar țăranii crescători de animale au piață de desfacere și venituri fiscalizate. Grija pentru mediu reprezintă o preocupare, astfel că rezervarea cărnii înainte de sacrificare este atât garanția pentru prospețime, cât și soluția pentru consumul responsabil, sustenabil, fără pierderi și fără sacrificări nejustificate.

Carnea rezervată prin intermediul Obor21.ro provine în cea mai mare parte din gospodăriile țărănești din județele Botoșani și Suceava. Aceasta este livrată consumatorului final exclusiv prin curier, în condiții de temperatură controlată, în cel mult 72 de ore de la sacrificare, însoțită de certificat de calitate. Rezervarea cărnii reprezintă pentru clienți garanția prospețimii.

Fiecare etichetă conține informații detaliate despre proveniența produselor, inclusiv satul unde a fost crescut animalul sacrificat, precum și data sacrificării, data ambalării în vid și data expirării produsului. Procesarea cărnii, inclusiv ambalarea ei, are loc în abator autorizat EU (menționat pe etichetă), iar întreg fluxul, până la ușa clientului, este fiscalizat și conceput să respecte normele sanitar-veterinare.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT