Obor21.ro, o cooperativă țărănească digitală, care „oferă acces la produse naturale, neprocesate”, a ajuns la o cifră de afaceri de peste 100.000 de euro după 10 luni, informează un comunicat de presă.
Conform sursei citate, românii își doresc tot mai mult produse proaspete, al căror traseu poate fi ușor și clar de identificat, ceea ce a făcut ca numărul clienților obor21.ro să crească. Valoarea comenzilor a ajuns la 230 lei/client.
Pe lângă persoane fizice, un procent de 30-40% dintre clienți îl reprezintă din zona B2B – restaurante și băcănii tradiționale -, procentul variind în funcție de comenzile B2C.
Deocamdată, obor21.ro livrează doar în zona București-Ilfov, dar patronatul are în calcul extinderea acesteia.
Carnea rezervată prin intermediul Obor21.ro provine în cea mai mare parte din gospodăriile țărănești din județele Botoșani și Suceava. Aceasta este livrată consumatorului final exclusiv prin curier, în condiții de temperatură controlată, în cel mult 72 de ore de la sacrificare, însoțită de certificat de calitate. Rezervarea cărnii reprezintă pentru clienți garanția prospețimii.
Fiecare etichetă conține informații detaliate despre proveniența produselor, inclusiv satul unde a fost crescut animalul sacrificat, precum și data sacrificării, data ambalării în vid și data expirării produsului. Procesarea cărnii, inclusiv ambalarea ei, are loc în abator autorizat EU (menționat pe etichetă), iar întreg fluxul, până la ușa clientului, este fiscalizat și conceput să respecte normele sanitar-veterinare.
Platforma obor21.ro a fost lansată în luna februarie 2020 de către soții Iunia și Florin Mateiță.