luni, aprilie 15, 2024
ACTUALITATEO ucraineancă atee, refugiată la Mănăstirea Văratec, a decis să devină creștin-ortodoxă....

O ucraineancă atee, refugiată la Mănăstirea Văratec, a decis să devină creștin-ortodoxă. A fost botezată în Sâmbăta Mare

Războiul dintre Rusia și Ucraina a adus apropierea față de Dumnezeu, pe lângă orori, temeri. Povestea unei refugiate ucrainence a arată acest lucru, în termeni clari. Este vorba despre o femeie în vârstă de 42 de ani, găzduită la Mănăstirea Văratec, care a decis să devină creștin-ortodoxă, deși era atee, scrie Doxologia.

Slujba  Botezului a fost săvârșită la Parohia Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din Humuleștii Noi, chiar în Sâmbăta Mare, iar nași au fost  părintele Vasile și preoteasa Georgeta, relatează sursa citată. Femeia a ales să se convertească la Ortodoxie, după ce a petrecut Postul Paștilor în rugăciuni, chemându-l pe Dumnezeu să-i vină în ajutor.

Astfel, din „Inna”(n.r. numele din acte) a devenit „Maria”, care în ebraică înseamnă „cea iubită, îndrăgită”. Ucraineanca ajunsă la Mănăstirea Văratec s-a născut într-o familie de atei, iar obstacolele de pe până acum au împiedicat-o să se creștineze, mai notează sursa amintită.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Stareța Mănăstirii Văratec, maica Iosefina, a fost cea care a ghidat-o spre Dumnezeu în această perioadă, plină de încercările pentru toate popoarele.

„Așa arată o filă de jurnal din refugiu. O filă de jurnal pe care Maria și-o va aminti multă vreme de acum înainte, povestind nepoților despre cum, în mijlocul unui conflict, ea și-a găsit pacea, bucuria și împlinirea în Taina Botezului”, a transmis maica Iosefina, potrivit sursei citate.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

România a primit peste 800 de mii de refugiați din Ucraina. Mulți dintre ei primesc cazare, masă la mai multe mănăstiri din țară. Biserica Ortodoxă și cea Catolică au transmis, în repetate rânduri, îndemnuri la pace pentru cele două state aflate în război(Rusia-Ucraina).

 

 

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE