Nu mai cer demisii, am realizat că e inutil. Avem în țară, din păcate, în funcții de conducere sau execuție destui oameni fără obraz și lipsiți de onoare. Am observat după Maternitatea Giulești, Colectiv, Piatra-Neamț, Matei Balș, Galați, etc., că unii oameni țin la funcții, nu ar demisiona nici dacă din cauza lor moare un om sau mai mulți. E vorba de conștiința trează sau adormită a fiecăruia. Dacă din cauza mea moare mâine un om, este nevoie sau nu să demisionez? Dacă nu am făcut ce trebuia sau când trebuia? Dacă răspunderea îmi aparține, atunci să acționez în consecință.
Spuneam că sunt destui oameni fără onoare, inclusiv în politică. E ușor de sesizat demagogia, când vezi cât de repede sunt uitate promisiunile din campanie. Când vezi ce numiri se fac la Apele Române. Când vezi lipsa de asumare a unora după tragedii în care mor oameni. Un om dacă moare din culpa altuia/altora, e deja o moarte prea mult. Mă întristez când văd impostura unor politicieni, vorba unui candidat independent. Sunt atâția în politică, deși se vede că nu e locul lor acolo. Nu au cunoștințe minime necesare, au proastă reputație, nu au discurs, unii nici măcar nu scriu corect gramatical. Alții pozează în filantropi, ce vor face ei când ajung în Parlament! Vor salva de unii singuri România și vor rezolva toate problemele țării. Ei însă nu au făcut în viața lor voluntariat. Alții sunt bogați și nu e rea bogăția, cum nici sărăcia nu e musai o rușine. Ce ne facem însă când unii sunt milionari în metri pătrați… din zeci sau sute de contracte cu statul?! Mi-e rușine și cu cei ce au impresia că, dacă au bani, cred că totul e de vânzare. Trupuri, suflete, conștiințe. Atâta pot, săracii de ei, îi compătimesc!
Zilele trecute, un deputat de Gorj spunea că se moare în Spitalul din Tg-Jiu. Da, domnule (numele nu merită pomenit, e genul de candidat pe care nu l-aș vota nici dacă ar candida singur), se moare… și aici și la București și în orice spital din lume. Nu vă e rușine să vă disprețuiți astfel electoratul și să batjocoriți jertfa și munca depusă de cadrele medicale de la noi? În locul dvs., mi-ar fi rușine să mai privesc în ochi gorjenii și să le strâng mâna.
E interesantă societatea românească, de la firul ierbii și până la vârf! Avem ici-colo și câte un ,,animal politic”, după cum am văzut din reportajul cu chelnerița ajunsă inginer. Ferească-ne Dumnezeu de ziua când un asemenea om ar ajunge ministru, după cum el însuși și-ar dori. Mai e primarul din București ce crede că sprijină arta, afișând draci goi în sediul instituției, ceva ce ar putea afecta emoțional orice copil ar trece pe acolo.
Apropo de vârf, aici avem pe domnul Președinte, care visează la ,,România educată”. Domnia Sa are impresia că educația înseamnă și educație sexuală comprehensivă (unii vor chiar și eliminarea acordului parental, acord ce ar reprezenta un minimum necesar în orice democrație!), ,,educație” ce promovează homosexualitatea, libertinajul, contracepția și avortul. E clar că avem mare nevoie de așa ceva! Demografic, avem o rată a nașterilor așa grozavă, încât mi-e teamă că, peste câțiva ani, nu ne vor mai încăpea granițele țării! Din punct de vedere moral, nici nu mai abordez subiectul, mi-e evident că pentru promotorii unor asemenea idei, conceptul de moralitate raportată la voia lui Dumnezeu pentru binele creației Sale e ceva la fel de străin cum este pentru mine limba mandarină.
Tot zilele astea, un om implicat în represiunile din decembrie 1989 a fost validat în Parlament. Nu știu dacă e un caz singular, dar cinste celor ce s-au opus, deși au fost în minoritate! Mai avem conștiințe curate. Rușine și celor ce au acceptat asemenea candidaturi! Dacă știau, e grav! Dacă nu, erau obligați să știe/datori să afle cu ce oameni defilează, nu au nici o scuză. Tare mi-e rușine, ca român, când mă gândesc la unii oameni din Parlamentul României. Și nu-s puțini (inclusiv domnișoara ce a primit o funcție importantă la Cabinetul dlui Câțu, foarte vocală în 2018 anti-Referendum)!
Revenind însă la moartea de la Galați sau gândindu-ne la bebelușul mort la Suceava, îi rog pe aruncătorii de pietre de serviciu să înceteze! Durerea familiilor implicate cu greu poate fi omenește alinată. Cei vinovați vor răspunde fie aici, fie după moarte. Să avem însă inimă de mamă și să ne gândim și la ce o fi în sufletul preotului de la Suceava sau pompierilor de la Galați, care nu au putut-o salva din incendiu pe acea femeie. Durerea lor merită compasiune și decât să lovim în ei, mai bine să plângem alături de cei ce plâng și să ne rugăm pentru sufletele tuturor, vii sau adormiți.
