Nu e nimic simbolic într-o factură la gaze

De Halloween, Vampirii mărșăluiau din nou prin Praga, binecuvântate fie inimile lor micuțe. Sub privirile atente ale părinților iubitori, dovlecii decorați ai micilor vampiri se mișcau înainte și înapoi, deasupra pavelelor vechi, reflectându-se în ferestrele strălucitoare ale capitalei noastre iluminate și încălzite cu foarte mulți bani.

Cu fiecare deceniu scurs de la căderea Cortinei de Fier, această sărbătoare comercială importată de la americani s-a bucurat de o popularitate tot mai mare în Europa Centrală și de Est. Însă indiferent ce am crede despre Halloween, avem de-a face cu alte idei mult mai înfricoșătoare care sunt exportate în țările noastre și care ne pun siguranța în pericol, în special de când Rusia a invadat Ucraina.

La finalul lui octombrie, o altă mulțime s-a adunat pe pavajul praghez. Erau protestatarii care se opuneau sprijinului oferit Ucrainei de guvernul nostru. Manifestând împotriva creșterii prețurilor la energie, aceștia cereau, de fapt, ca Rusiei să-i fie permis să zdrobească suveranitatea Ucrainei, iar ucrainenii să fie sacrificați, astfel încât vampirul de la Kremlin să le poată suge sângele.

Pentru ca societățile noastre să poată rezista împotriva dezinformării și propagandei rusești, ele trebuie să fie bine ancorate într-un sistem de valori fundamentat pe tradiția creștină și pe dezideratul autodeterminării naționale. Din păcate, valorile pe care europenii le-au îmbrățișat timp de milenii întregi se reflectă foarte rar în cadrul acestor grupuri de indivizi care înghit pe nemestecate propaganda rușilor.

Bineînțeles, tacticile de manipulare psihologică nu reprezintă ceva nou. De altfel, mare parte a simbolisticii cuprinse în legendele populare se bazează pe o denaturare a simbolurilor creștine. Vampirii au apărut odată cu invazia otomană în Europa Centrală și de Est, atunci când inamicul și-a dat seama că imaginile morților care ies din morminte și beau sânge (n.r. cu trimitere la Euharistie) sunt foarte puternice, chiar mărețe, deși simbolistica lor era una coruptă.

În mod naiv, ne imaginăm că lumea noastră modernă și luminată e invulnerabilă în fața unor astfel de asalturi grosolane asupra mentalului colectiv. În realitate, am devenit și mai sensibili la simboluri și paroxisme, deoarece ne-am deconectat de la vechile convenții sociale și religioase care stăteau odinioară la baza societății noastre.

Dacă Europa ar fi fost o țară, am fi sărbătorit recent întemeierea acestui stat. La 28 octombrie 312, armata Sfântului împărat Constantin triumfa asupra romanilor păgâni în bătălia de la Podul Milvius – apogeul dramatic al poveștii noastre fondatoare. Însă nu există un stat numit „Europa”, iar limbajul folosit în documentele cele mai importante ale Uniunii Europene evită, cu prudență, să-l menționeze pe Dumnezeu. Nu mai vorbim de credința creștină, singura moștenire colectivă a civilizației noastre. Astfel, a fi cetățean al Europei a ajuns să mai însemne doar atât: un intrus, un străin într-o lume despre care se cunosc foarte puține.

Totuși, fără a face apel în vreun fel la raționalism, Rusia își trage seva puterii, parcă în mod magic, tocmai din firele care se destramă ale mitologiei europene.

Astăzi, pe măsură ce firele narative antagonice ale culturilor noastre se întrepătrund, vedem cum societatea a devenit atât de supraîncărcată informațional încât nimic nu mai poate fi falsificat. Aldous Huxley a creionat deja o astfel de lume în opera sa de căpătâi, Minunata Lume Nouă. Totuși, nici măcar Huxley nu și-a putut imagina ce se va întâmpla atunci când îndoielile personale ale maselor vor fi reunite la scară largă, în jurul tablei Ouija create de „World Wide Web” (n.r. de Internet).

Reînnoirea convențiilor sociale reprezintă singura dovadă de loialitate într-o lume în care nimic nu mai poate fi verificat. Consensul poate ieși în evidență atunci când convențiile devin absurde sau false, în mod incontestabil, favorizând o industrie a minciunilor. La fel cum oamenii slăveau odinioară viței de aur sau își sacrificau copiii zeilor azteci pentru a putea deveni preoți, acum ei sunt obligați să afirme existența a mai mult de două sexe pentru a putea deveni psihiatri pentru copii sau să creadă în „emisii zero de carbon” pentru a conduce un Minister al Energiei.

Din încleștarea acestor fire narative, pare că o față diabolică iese și spune: „Numele meu este legiune, pentru că suntem mulți”.

Populația care gândește rațional, dar nu are motivația necesară pentru a repeta obiceiurile considerate deja desuete ale celor măreți din trecut va asculta cuprinsă de nedumerire înainte de a putea protesta. Astfel, pe măsură ce amenințarea crește la orizontul Estic, oare unde ar putea fugi turma fără de păstor a Europei pentru a găsi adăpost?

Roger Scruton, strălucit filosof conservator englez (și câteodată binefăcător al cehoslovacilor persecutați) a descris așa importanța credinței creștine pentru ordinea socială seculară: „anumite structuri par a fi atât de perfect organizate încât să ofere posibilitatea construirii unei societăți în jurul lor, chiar și atunci când autoritatea centrală lipsește cu desăvârșire”.

Această iluzie poate avea o oarecare acoperire, însă tot nu este suficient de cuprinzătoare pentru cei aflați în căutarea adevărului. La fel cum Minunata Lume Nouă a lui Huxley a fost o distopie în ce privește dorința de fericire, și narativa obișnuită a Europei care nu opune rezistență trebuie contestată printr-o dorință personală pentru adevăr.

Milan Kundera – un materialist cinic ale cărui glume laconice rivalizează cu ale Secretarului General Mao – a făcut o remarcă, la un moment dat, care mi se pare din ce în ce mai pertinentă de fiecare dată când o recitesc: „măsura maturității este abilitatea noastră de a evita să cădem în capcana simbolurilor”. Într-adevăr, sistemul gândirii simbolice al lui Hermann Broch a fost bine înțeles de vracii vienezi de la începutul secolului XX și a fost folosit în mod cinic de cultele politice ale ultimului veac.

Practic, acesta este testul la care suntem supuși: nu trebuie să căutăm doar simbolurile dreptății, ci și pe cei ale căror acțiuni și scopuri sunt congruente.

Polonia este o țară în a cărei sinceritate cred – nu doar pentru că am încredere în toate politicile guvernului polonez, ci și pentru că poziția lor radicală împotriva „virtuților” modernității reflectă cu fidelitate convingerile propriilor cetățeni.

Țara care l-a dat pe Papa Ioan Paul al II-lea a preluat conducerea în ce privește sprijinul militar acordat Ucrainei, oferind armatei ucrainene peste 260 de tancuri. Țara în care comunismul a fost instaurat la fel de ușor precum ai „pune o șa pe o vacă” (după cum afirma Stalin) s-a dovedit, totuși, atât de neclintită, din perspectivă patriotică, încât a evitat aprovizionarea cu gaz rusesc, deși era ieftin. Pe de altă parte, Germania a practicat de-a lungul a decenii întregi o politică de tip „Wandel durch Handel” (comerț contra schimbare), urmărind dependența față de Kremlin. Din aceste motive, nu e de mirare, probabil, că liberalii sofisticați din orașe precum Paris sau Londra se năpustesc cu furie și ocară asupra Varșoviei.

Polonezii au depus eforturi mari pentru a-și învăța societatea să reziste în fața propagandei Rusiei, în special a propagandei care speculează creșterea prețurilor la energie. Sub ochiul vigilent al ministrului Activelor de Stat, Jacek Sasin, companiile poloneze de energie controlate de stat au lansat o campanie de informare prin intermediul Asociației Poloneze de Electricitate (PKEE). Astfel, publicul polonez a fost înștiințat de faptul că Putin manipulează prețurile la energie, folosindu-le ca armă tipică războiului hibrid.

Însă, la urma urmei, nu e nimic simbolic în nevoia de aprovizionare cu gaz pentru care nici Austria, nici Germania, nici Italia nu au vreo alternativă la Rusia, care să fie și viabilă pe termen scurt.

Acum două săptămâni, am trecut prin Polonia în drumul meu spre Kiev, și am întâlnit jurnaliști, activiști și apărători ai cauzei Ucrainei care au evidențiat faptul că sprijinul neîntrerupt al Europei este foarte important pentru a putea frâna amenințarea rusă.

Votanții cehi au dovedit, de asemenea, rezistență în fața războiului psihologic dus de Rusia, așa cum reiese din victoria generalului Pavel în primul tur al alegerilor prezidențiale din Cehia, de acum două săptămâni. Va fi crucial pentru securitatea Cehiei, dar și a Ucrainei, ca dârzenia votanților să rămână statornică și în cel de-al doilea tur al alegerilor. Sunt convins că deznodământul va fi același, deoarece am încredere în valorile lor.

Vedem cum cei care au avut corăbiile tari fix înainte ca furtuna să erupă sunt aceia care trăiesc în spiritul tradițiilor definitorii pentru noi toți. Haideți să ne îmbărbătăm cu această pildă. Europa poate face față problemelor cu care se confruntă, ca o Uniune, pentru că are forța de a și le rezolva, în primul rând, la nivel de națiuni. Națiunea e puternică acolo unde credința în valori și principii este puternică.

Articol scris de Tomáš Zdechovský (europarlamentar ceh, analist și poet) și tradus de Alexandru Nica