Tenismanul sârb Novak Djokovici a declarat, într-un interviu acordat publicației italiene La Stampa, că vremurile actuale nu mai permit exprimarea ideilor cu respect, pentru că imediat „forțele corectitudinii politice” se activează pentru a eticheta pe cei care „deviază” de la o „anumită linie de gândire”.
El a declarat că încearcă mereu să fie autentic, chiar dacă asta nu este pe placul tuturor.
„Știu că uneori oamenii cred că sunt fals, că fac anumite lucruri pentru a fi iubit. Nu e așa, doar încerc să fiu autentic. Asta e ceva ce am pierdut. Nu este posibil să faci tuturor pe plac, dar de-acum forțele corectitudinii politice te forțează să renunți la a-ți exprima ideile cu respect, fără ură, dar cu libertate. Libertatea de exprimare este, pentru mine, o iluzie”, a spus Djokovici.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Povestiri rusești de Crăciun – Antologie și vei contribui la susținerea libertății ideilor
Sârbul a dat ca exemplu situația prin care a trecut la începutul anului, în Australia. Atunci, sportivul s-a pronunțat pentru dreptul fiecărei persoane de a dispune de propriul corp așa cum dorește, iar în schimb a fost acuzat că este împotriva vaccinării.
„Am avut parte de un exemplu extraordinar în acest an, cu ceea ce mi s-a întâmplat în jurul problemei vaccinului. M-am exprimat în favoarea libertății de a dispune de propriul corp și imediat am fost acuzat că sunt anti-vax, ceea ce nu sunt. Dacă nu aparții unei anumite linii de gândire, imediat devii „omul rău”. Asta nu e bine”, a adăugat sportivul de 35 de ani.
Djokovici a fost mereu, un sportiv care și-a apărat principiile, chiar cu un preț ridicat. El a declarat, în acest an, că preferă să nu participe la turnee decât să-și încalce principiul în care crede, acela de a nu se vaccina decât când crede el de cuviință.
draga Nole:
-tu esti cunoscut pt. ca te exprimi liber cu racheta!
Asa gandeste un om. Gunoaiele patrupede au alta gandire, daca poate fi numita gandire.
Nole este un mare caracter si un mare sportiv !! In locul lui eu nu asi mai fi pus niciodata piciorul la australopiteci, dar e bine ca merge sa-l vada si australopitecii ca e viu si nevatamat. Cat despre gunoaiele care l-au umilit si jicnit in fel si chip nu am ce zice. Vor plati toti intr-o buna zi.
nu are decat sa scrie aici!
da, gunoaie ca CTP au ajuns să pună etichetele ptr nevaccinați
ai gresit argumentarea……..