ACTUALITATENoul Parlament se reunește, luni, la convocarea președintelui României. Cei 466 de...

Noul Parlament se reunește, luni, la convocarea președintelui României. Cei 466 de parlamentari aleși în 6 decembrie își încep mandatul

Parlamentul României, ales la data de 6 decembrie 2020, se reunește, luni, începând cu ora 12:00, la convocarea președintelui României, Klaus Iohannis.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 16 decembrie a.c., decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 6 decembrie 2020, în ziua de luni, 21 decembrie 2020, ora 12:00, la Palatul Parlamentului”, a informat Administrația Prezidențială, prin intermediul unui comunicat de presă.

În cadrul primei reuniuni a noului parlament, membrii legislativului se constituie în grupuri parlamentare. Grupurile parlamentare se pot constitui din deputaţi sau senatori care au candidat în alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi care au candidat ca independenţi.

De asemenea, după constituirea legală a Camerei Deputaţilor, se aleg preşedintele Camerei Deputaţilor şi apoi ceilalţi membri ai Biroului permanent al acesteia. Preşedinţii celor două camere, care sunt membri ai birourilor permanente şi preşedinţi ai acestora, se aleg pe durata mandatului celor două camere.

Fiecare dintre cele două camere îşi constituie, de asemenea, comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.

Atât birourile permanente cât şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei camere, mai arată Regulamentele separate ale celor două camere, după cum a relatat R3Media.

În urma scrutinului din 6 decembrie, au fost aleşi în total 466 de parlamentari – 330 de deputaţi şi 136 de senatori, conform listelor transmise de Biroul Electoral Central, potrivit Agerpres.

PSD deţine 47 mandate la Senat şi 110 mandate la Camera Deputaţilor, PNL – 41 la Senat, respectiv 93 la Camera Deputaţilor. Alianţa USR PLUS are 25 de mandate la Senat şi 55 la Camera Deputaţilor, iar Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – 14 la Senat şi 33 la Camera Deputaţilor. UDMR a obţinut 9 mandate la Senat şi 21 la Camera Deputaţilor.

De asemenea, 18 mandate de deputat au fost atribuite reprezentanţilor minorităţilor naţionale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 16.620 de lei din 34.620...

Dragi prieteni, de azi începem o nouă colectă pentru a asigura finanțarea siteului R3Media, dar de data asta pentru următoarele șase luni. Grație vouă, dragi prieteni,...

Alătură-te R3media și pe Telegram

Pentru că știm cât de important este să primești cât mai ușor știrile și informațiile de care ai nevoie, te invităm să accesezi canalul...

Articole relaționate

Cele mai citite