joi, decembrie 12, 2024
OPINIINoua utopie (1)

Noua utopie (1)

Credința în posibilitatea unei lumi perfecte, complet armonioase, ca expresie a unei naturi umane identice și posibil de cunoscut în toate detaliile sale, acesta este firul roșu ce străbate întreaga gândire occidentală. Deși pierdută, o astfel de lume poate fi recreată.

Deși distrusă de contradicții, de neînțelegeri și conflicte, ea poate fi recreată mai bine, mai armonios, mai rațional. Astăzi, o astfel de nouă construcție are mai multe șanse de reușită, pentru că progresul ce ne poartă înainte pe aripile rațiunii a mai risipit din obscurantismul, prejudecățile și neghiobiile cu care oamenii erau ținuți în întuneric. Acesta este fundamentul idealismului utopic occidental.[1] Niciodată înfrânt definitiv, neafectat intelectual de eșecurile sale repetate, el este gata oricând să reconstruiască lumea. Planificarea în vederea egalității, uniformității și controlului este alegerea sa în fața spontaneității, libertății și demnității oamenilor. Eșecul său nu își are originea, în definitiv, decât în lipsa de posibilități practice de a anticipa, de a calcula și de a orienta benefic toată manifestarea unei spontaneități imprevizibile de neajunsuri funciare naturii umane. Sarcina de a trage la rindea lemnul strâmb al omenirii, de a îndrepta toate diformitățile și de a nivela toate asperitățile, i-a depășit până acum capacitatea de previziune și control. Acum însă va fi altfel. Rațiunea a luminat mai puternic și i-a dat dulgherului ustensile mai puternice, mașini de calcul autonome, o inteligență neomenească ce poate fi pusă la muncă în folosul armoniei complete și definitive.

Oamenii însă sunt dotați cu liber arbitru și cu răspundere. Ei trebuie, în virtutea naturii lor, să facă alegeri și să evalueze consecințele. Inevitabil, alegerile lor vor depinde de valorile ce se află în conflict. Doar marxiștii, unii dintre utopiștii cei mai încrezători, afirmă că după ce lupta de clasă va fi definitiv câștigată și istoria va începe cu adevărat, orice contradicție ar putea apărea, ea va purta cu sine propria soluție pașnică și armonioasă. Acesta este, subliniază Berlin, un optimism metafizic pentru care experiența istorică nu ne oferă nici o dovadă.[2] Dar el este suficient pentru a justifica pretenția celor care cunosc calea adevărată către soluția ultimă la problema societății de a conduce lumea, precum o caravană prin deșert. Când scopul este soluția ultimă, nici un obstacol nu este de netrecut. Cine s-ar opri din drum, știind că la capătul lui îl așteaptă pacea, armonia, desfătarea eternă? De aceea, nici o libertate de a discuta și de a alege nu mai este posibilă, odată ce scopul suprem a fost stabilit, dacă acest scop este să fie împlinit.

Încercările de a schimba, de a devia, de a transforma natura omenească conform unor formule date de specialiști științifici ar fi putut fi primite cu un zâmbet de milă sau amuzament, dacă nu ar fi produs până astăzi atâta suferință inutilă.[3] Eșecurile repetate și enorma suferință zadarnică nu sunt însă argumente suficiente pentru ca utopia Marii Armonii să se oprească din mersul său infinit către progres, către deplina desăvârșire a Omului. Așa ar putea fi înțelese afirmațiile, deciziile și strategiile recent elaborate pentru ieșirea societății din era industrială și post-industrială și trecerea ei într-o nouă lume plină de armonie, eficiență și egalitate. Acum, cu obstacolele trecutului pe deplin identificate rațional, Omul este gata să elimine toate sursele de dizarmonie, să rupă toate lanțurile care-l țineau legat în întuneric și nedesăvârșire. Adevărata istorie stă să înceapă. Va fi istoria unei umanități raționale, emancipate, libere și pe deplin fericite. Așa arată Noua Utopie.

În noua lume post-industrială, trecând prin cea de-a Patra Revoluție Industrială,[4] omul se va reconcilia atât cu Natura, cât și cu Istoria. Constatând, prin lumina rațiunii sale, că lumea înconjurătoare are o natură pur materială și o funcționare strict mecanică, el va renunța la pretențiile ridicole insuflate odinioară de cei care voiau să-l țină în chingile moralei și în întunericul dogmelor religioase. Pretențiile de a fi creat, de către Suprem, cu demnitate și autoritate deplină de a stăpâni peste lume, dar cu răspunderea faptelor sale în fața celui Etern și Suveran, s-au spulberat definitiv. Nu doar că superstițiile religioase au fost înlăturate de lumina Rațiunii, dar demonstrațiile științei au arătat că omul nu este decât unul dintre viețuitoare, egal îndreptățit să trăiască pe pământ. El nu este nimic mai mult decât natură desfășurată în timp, accelerată de întâmplările istoriei, cu descoperirile sale geografice, cu marile cuceriri ale științei, cu progresul impresionant al tehnicii. Astfel, Omul nu mai are nici o datorie față de Dumnezeu sau față de semenii pe care-i întâlnește în contextele variate ale vieții sale. El are acum o singură datorie, singura rațională, cea față de planetă și față de generațiile viitoare.[5] El nu mai are în față oameni reali, cu valori și scopuri diferite, cu probleme a căror rezolvare este în concurență cu soluțiile altor probleme, cu priorități și concepții diferite. În fața lui stă o datorie către Armonia Universală în care trebuie să trăiască în viitor oamenii și animalele, fără distincție. El nu va avea de ales între opțiuni reale, concrete, dar divergente, ale unor oameni reali. El va îmbrățișa singura soluție la problema pe care și-a pus-o, dând un răspuns abstract la o problemă abstractă, necuantificabilă, anume la „sănătatea” planetei și la „bunăstarea” generațiilor viitoare.[6]

Ca în orice utopie, nici un cost nu este prea mare pentru atingerea Fericirii ultime. Doar niște iresponsabili, dușmani ai Fericirii generale, egoiști și retrograzi, ar putea să se opună Binelui Comun ce stă să vină în viitorul apropiat. Cine s-ar putea opune planului de acțiune elaborat de Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru dezvoltare durabilă? Acesta este „un plan de acțiune pentru oameni, planetă și prosperitate”, care vizează nu mai puțin decât „întărirea păcii mondiale printr-o libertate și mai mare”, „eliberarea umanității de tiranie și sărăcie”, „însănătoșirea planetei” pe calea „dezvoltării durabile”.[7] Costul ce se cere acum este renunțarea la ceea ce omul are, la ceea ce posedă, la ceea ce face, la ceea ce cunoaște. Așa cum se repetă obsesiv, oamenii sunt prea mulți pentru a spera la o dezvoltare durabilă.[8] O spune ONU, o spun Experții publicați de cele mai influente reviste de știință.[9] Constatarea lor este că „avem nevoie de mai puțini oaspeți pe Pământ”.[10]

Asta pentru că cetățenii au acces, în lumea pe care și-au construit-o împotriva Naturii, la numeroase servicii, de care abuzează.[11] Fiecare dintre aceste servicii consumă energie, o energie pe care acum oamenii obișnuiți o plătesc la prețuri mici, deși producerea energiei este poluantă pentru planetă. Miliardari precum Bill Gates chiar dau oamenilor o formulă de calcul, arătând că se va putea reduce consumul de energie doar aducând unul dintre factorii ecuației (număr de oameni, servicii disponibile, cantitate de energie per serviciu) la zero.[12] Deși soluția mai ușoară ar fi ca unul dintre factori să fie zero, nici unul nu va putea fi redus la zero imediat, deci consumul de energie va crește, pretind specialiștii, de unde și eventuala poluare a planetei va fi în creștere (așa cum confirma aceiași specialiști). Ce putem face, insistă miliardarul, este să reducem cât mai mult din toți factorii în același timp.

Ca în orice utopie, costurile reale sunt întotdeauna mult mai mici decât beneficiile ideale, viitoare și necunoscute, ale unei fericiri generale. Reducerea populației (cu 10-15%, în estimarea miliardarului american), limitarea accesului la serviciile din prezent și contribuția bănească semnificativă pentru orice serviciu producător de poluare (măsurată prin „amprenta de carbon”) sunt costuri mici față de beneficiile viitoare. Controlul nașterilor,[13] reducerea veniturilor claselor mijlocii prin creșterea costurilor vieții zilnice și prin tipărirea de bani fără acoperire, reducerea radicală a mobilității cetățenilor, toate sunt în beneficiul generațiilor viitoare. Pentru că sunt pentru Binele Comun, dar pot fi încă supuse criticii oamenilor reali, trăind în prezent, care pot să nu fie conștienți de valoarea soluțiilor sau pur și simplu egoiști, Experții au dat acestor măsuri nume liniștitoare. Inflația galopantă indusă de băncile centrale se numește „ușurare cantitativă”; limitarea deplasărilor în orașe se numește „acces rapid la servicii de proximitate”; instituirea unui pașaport internațional de sănătate se numește un „instrument pentru facilitarea călătoriilor”. Iar totul este subsumat dezvoltării durabile, dar durabile pentru generațiile viitoare, indiferent de restricțiile, costurile, limitările la care sunt supuși indivizii din prezent. Viitorul luminos al Utopiei este mult mai valoros decât orice suferință individuală, decât orice rezistență meschină din prezent.

[1] Isaiah Berlin, Lemnul strâmb al omenirii. Capitole din istoria ideilor, București, Humanitas, 2021.

[2] Ibidem, p. 43.

[3] Ibidem, p. 138.

[4] Forumul Economic Mondial (World Economic Forum) militează pentru o reconstrucție a ordinii socio-economice (The Great Reset) prin tranziția către o nouă economie bazată pe aplicații tehnologice digitale și inteligență artificială (WEF, The Great Reset, https://www.weforum.org/videos/series/the-great-reset-863c8ea2d4/, consultat la 21.12.2023).

[5] Organizația Națiunilor Unite (ONU) a adoptat o serie de acte normative la nivel internațional, precum Convenția pentru Protecția Patrimoniului Natural și Cultural (Conferința Generală UNESCO din 1972), Convenția Cadru pentru Schimbări Climatice (1992), Declarația de la Rio de Janeiro pentru Mediu și Dezvoltare (1992), Declarația de la Viena și Ghidul de Acțiune (1993), culminând cu Declarația despre Răspunderea Generațiilor Prezente față de Generațiile Viitoare (1997). Pentru această ultimă Declarație, vezi https://en.unesco.org/about-us/legal-affairs/declaration-responsibilities-present-generations-towards-future-generations (consultat la 21.12.2023).

[6] Pentru a atinge această țintă a bunăstării viitoare, ONU a elaborat o Agendă 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, pusă în practică local, dar coordonată mondial de un Înalt Comitet de Programe și bazată pe principiile „datoriei față de viitor” și „echitate inter-generațională” (UN System Chief Executives Board for Coordination, Duties to the Future, https://unsceb.org/topics/duties-future, consultat la 21.12.2023).

[7] Planul ONU, care cuprinde 169 de măsuri, este cunoscut sub numele de Agenda 2030. Pe plan local, acțiunile derivate de aici pot purta alte nume. Pentru Agenda ONU, vezi Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable Development, https://sdgs.un.org/2030agenda, consultat la 21.12.2023).

[8] Fertilitatea constant mare și creșterea rapidă a populației sunt o problemă ridicată în calea dezvoltării durabile, afirmă ONU prin Departamentul de Politici Economice și Sociale, în raportul Word Population Prospects 2022: Summary of Results (disponibil la https://www.un.org/development/desa/pd/sites/www.un.org.development.desa.pd/files/undesa_pd_2022_wpp_key-messages.pdf, consultat la 21.12.2023).

[9] Thomas Wiedmann, Manfred Lenzen, Lorenz T. Keysser, Julia K. Steinberger, „Scientists warning on affluence”, Nature Communications, 11, nr. 3107, 2020 (disponibil la https://www.nature.com/articles/s41467-020-16941-y, consultat la 21.12.2023).

[10] Sarah C.P. Williams, „Experts be damned: World population will continue to rise”, Science, 18.09.2014, https://www.science.org/content/article/experts-be-damned-world-population-will-continue-rise (consultat la 21.12.2023).

[11] Rosie Frost, „Overconsumption is driving the climate crisis, warn scientists”, Euronews.com, 13.07.2020, https://www.euronews.com/green/2020/07/13/overconsumption-is-driving-the-climate-crisis-warn-scientists (consultat la 21.12.2023).

[12] Bill Gates, „Innovating from zero!”, TED 2010, https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=JaF-fq2Zn7I (consultat la 06.12.2022).

[13] Sub numele anodin de „sănătate reproductivă” se află ținta 3.7. din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a ONU, ce prevede prioritatea contracepției și planificării familiale. Vezi United Nations, Population Division, „World Contraceptive Use” (disponibil la https://www.un.org/development/desa/pd/data/world-contraceptive-use, consultat la 21.12.2023).

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. Voi încerca să citesc și următoarele episoade. Deocamdată îi amintesc autorului ce înseamnă să ai magazinele alimentare la 40-50 minute de mers pe jos (dacă ești tânăr și nu e apă înghețată pe jos – 3-4 luni pe an), iar biletul de transport în comun (într-o democrație „socialistă”!) costă „decât” peste 10 Lei (și poate mai ești și șomer, din vina … Celui PreaÎnalt, să zicem). Cât ar costa mașina, benzina, asigurarea „ȘI ETC.” nu-i mai zic.

    Știe d-l sociologist-profesor că „marxismul” nu prea promite „o lume ideală” ? Eu suspectez că astea erau fraze adăugate (apocrif ?) ca să … atragă masele (prea toante ca să înțeleagă ceva – și mai ales, prea mulțumite de propria prostie, de care „deștepții” nu ezită să profite nici azi).

    „Inutile eforturi”, generatoare de „multă suferință inutilă” ?

    Mai scăpați altfel de sclavagism și feudalism (fie și temporar!) ? Râdeți de eforturile omenirii (ceva mai școlite!), ori doar faceți un sumar al ce spuselor altora (pe care păreți să ni-i recomandați!) ? Râdeți de occidentalul din evul mediu care încercase să transforme plumbul în aur „cu o măiastră lovitură de baros” ? (Regret că nu i-am reținut numele!) Săracul, poate fusese atins – fie și momentan – de inspirația divină, drept care refuza să știe că nu se poate, că e inutil ?! Mai ales, estimase greșit cantitatea de energie necesară …

    Am avut noroc că n-am avut chiar asemenea profesori …

  2. ” atâta suferință inutilă ” – deja e limbaj marxist la fel ca in ” familia tradițională “,
    ori intelegi ori ba,
    explicatiile ar fi de natura marxista:
    cerc vicios, troaca porcilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE