În bula mea virtuală remarc două tendințe, ambele confirmând scârba românilor față de modul în care s-a făcut politică în ultimii 30 de ani: pe de o parte absenteismul („mă p…pe el de vot”), pe de alta oarecare deplasare a preferințelor electorale dinspre partidele “vechi” (PNL, PSD) către unele auto-intitulate „noi”. (AD, AUR, etc). Nu știu în ce măsură această reorientare va schimba ceva, pentru că fragmentarea ofertei politice de partide „noi” este înfiorătoare: numai pentru electoratul de dreapta se bat cel puțin patru partide care în loc să fii lăsat orgoliile la o parte și să constituie o platformă unică, încearcă fiecare să demonstreze că numai „ei” sunt cei „adevărați”, iar ceilalți „falși”. Iar în condițiile de prag electoral, asta înseamnă sinucidere politică… Arta de a se grupa in jurul principiilor și de a face compromisuri la nivel de orgolii personale este încă străină de politica românească. Fiecare e convins că lumea a început și se termină cu ei.
Pe de altă parte, văd că multă lume vorbește despre creșterea în sondaje a partidului AUR, partid care se autointitulează anti-sistem (chiar și Emmanuel Macron a luptat sub stindardul „anti-sistem”, îl credeți?). Eu nu știu dacă „anti-sistemismul” acestui partid este autentic. Știind cât de greu se construiește un partid cu adevărat de la zero, și văzând cât de repede unele personalități publice (dubioase sau autentice, asta e altă problema) s-au repezit să susțină AUR, aș zice că pe mine nu m-a convins această eticheta de „anti-sistem”. Mi se pare mai degrabă un partid creat în laborator…
Ceea ce nu înseamnă însă automat că ar fi de lepădat. Inamicii îi consideră un partid de putiniști sau de securiști. Iarăși, nu mă pot pronunța pe tema asta, dar mă miră cum în România toată lumea „știe” precis că AUR e al lui Putin sau al SRI….cam amatori băieții de la servicii dacă li se vede așa de ușor cusătura!). Cum România are oricum parte de o grămadă de politicieni formați la fundațiile și școlile lui George Soros, poate că nu strică să mai vedem și altceva în peisaj.
Ce remarc însă, dincolo de unele acțiuni ultra-naționaliste îndoielnice din trecut, care aduc a Funar sau Vadim, este că AUR sunt singurii care au luat in mod constant atitudine contra măsurilor de lockdown și s-au constituit în portavocea celor nemulțumiți. Nu mă interesează acum dacă au dreptate sau nu. Politic însă, au un mesaj consecvent pentru publicul lor țintă, spre deosebire de mulți alții care nu propun nimic nou, sunt incoerenți sau funcționează din inerție.
În fine, dacă cumva AUR va intra în parlament, va trebui să știe să gestioneze avalanșa de oportuniști, de foști critici, care își vor oferi serviciile după război….pe principiul românesc „puțini am fost, mulți am rămas”.
Oricum, dincolo de orice preferințele electorale, presimt că vor exista unele surprize la aceste alegeri, cauza principala fiind, așa cum ziceam la început, faptul că mulți români s-au săturat de vechi și au o anume sete de schimbare. Oamenilor trebuie să le oferi noutate și speranță – este exasperant să vezi mereu aceleași figuri vechi și uscate în Parlament.
De aceea nu m-ar deranja deloc să văd multe voturi migrând de la arhaicele și permanentele PNL și PSD către cei mai mici: aș vrea să-i văd pe prietenii mei de la PMP Mihail Neamțu și Radu Negrilă în parlament; și aș dori că măcar unul din partidele recent înființate (AD și/sau AUR) să facă pragul. E nevoie de prospețime și culoare, pentru că numai așa cei vechi se vor trezi la realitate și nu vor mai considera Parlamentul o moșie personală.
