Noi mărturii ies la iveală față de felul în care erau tratați pacienții de la Secția ATI de la Spitalul Județean Sibiu.
O fostă asistentă confirmă că pacienții erau legați și sedați, chiar dacă sufereau de insuficiență respiratorie.
„Am văzut cum se omoară oameni prin sedare. Mergeau seringile automate. N-am văzut să-și revină nimeni. Lăsam pacientul bine și a doua zi nu-l mai găseam.
Mi se spunea că a fost agitat, l-au sedat și a făcut stop, l-au resuscitat, dar, din păcate … La toți pacienții care au fost legați și strânși n-am văzut decât mâini umflate, edeme la picioare.
Se miza mai mult pe oamenii care n-aveau aparținători , fie erau plecați sau ai căror aparținători nu veneau la ușa mortuară. Aia însemna că oamenii aceia nu aveau pe nimeni, puteau să le facă orice”, a spus asistenta, pentru Digi24.
Aceste declarații au apărut după ce un alt fost angajat al spitalului a făcut dezvăluiri pentru site-ul Turnul Sfatului din Sibiu. Toate acuzațiile au fost însoțite și de fotografii. Sub protecţia anonimatului, fostul angajat a spus că pacienţii erau legați de paturi, sedați și intubați chiar și când nu era nevoie, doar pentru liniștea medicilor și asistentelor.
„Pe un om cu insuficiență respiratorie dacă îl sedezi, moare. Pentru că în insuficiență respiratorie nu se dă de dormit și seară. Se face terapie. Se face oxigeno-terapie. […] Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo.”, spune fostul asistent.
În replică, reprezentanții spitalului au răspuns acuzațiilor printr-un comunicat.
`Acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți au fost cauzate de deficiențe terapeutice trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime”, a transmis șeful secției ATI Sibiu.
Șeful secției ATI de la spitalul județean Sibiu, Mihai Sava, recunoaște în același comunicat oficial că pacienții au fost legați de pat şi că aproximativ 70% dintre cei internați la terapie intensivă au murit în spital.
„Legarea de pat a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienții agitați până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creșterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacții adverse amenințătoare de viață”, a mai comunicat șeful secției ATI Sibiu.
Călin Cipăian, director medical la Spitalul Județean Sibiu: „Contenția pacienților se face prin protocol. Este reglementat printr-o lege a sănătății mintale adaptat situației de la noi. Se face doar când pacientul se pune la risc prin agitația care o prezintă. Nu uitați că un pacient care are tuburi, sondă va simți un disconfort și va încerca să smulgă aceste lucruri punându-și în pericol viață. În jurul pacientului sunt tot felul de dispozitive medicale, multe legate la gaze, aparate. E evident că se poate expune la risc pacientul”.
Despre aceste acuzații a aflat şi ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu care a trimis Corpul de Control să facă verificări.
Ion Veștemean, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu: “În acest moment s-a deschis un dosar penal un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu în legătură cu infracţiunea de omor urmează să facă cercetări în rem în acest moment.”