Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu privire la introducerea unui așa zis drept la avort în carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, scrie mihailneamtu.eu.
Conform acestui document, acest drept se aplică „femeilor și persoanelor care pot să rămână însărcinate”.
Expresia „persoane care pot rămâne însărcinate” este folosită de activiștii LGBT, care consideră că oricine se poate declara de orice gen, deci și o femeie biologică se poate declara bărbat. Astfel, în această „logică” și un „bărbat” poate rămâne însărcinat.
Rezoluția a fost adoptată cu 336 de voturi „pentru”, 163 „împotrivă” și 39 de abțineri.
Din fericire, nu are un caracter obligatoriu.
În text, autorii critică faptul că în Italia, Slovacia și România „o largă majoritate a doctorilor au obiecții de conștiință” în privința avortului.
Autorii vor să modifice articolul 3 al Cartei, prin adăugarea sintagmei „și la autonomie corporală” în titlu și a punctului 2a, după cum urmează:
Dreptul la integritate al persoanei și la autonomie corporală.
2a. Orice persoană are dreptul la autonomie corporală, la acces liber, în cunoștință de cauză, deplin și universal la sănătate și drepturi sexuale și reproductive, precum și la toate serviciile de asistență medicală conexe, fără discriminare, inclusiv accesul la avorturi sigure și legale;
Uniunea Europeană nu este chemată să schimbe politicile privind avortul la nivel internațional, nici în interiorul statelor membre
„Fiecare guvern ar trebui să îi protejeze pe cei mai vulnerabili din țările lor – inclusiv pe bebelușii din pântecele mamei. Femeile merită mult mai mult decât avortul. O Europă care este cu adevărat angajată în respectarea drepturilor omului este una care respectă și protejează ambele vieți într-o sarcină – sprijinind atât mama, cât și copilul.
336 din totalul de 705 deputați din Parlamentul European au votat astăzi o rezoluție contestată, fără caracter obligatoriu, privind avortul, dar dreptul internațional rămâne clar și consecvent – toată lumea are dreptul la viață, indiferent de vârstă, sex, capacitate, mediu sau stadiu de dezvoltare. Rezoluția merge până la a denunța medicii din Italia, Slovacia și România care se opun efectuării de avorturi – încălcând în mod clar dreptul lor la libertatea de conștiință și ignorând în mod deliberat judecata lor medicală cercetată. Uniunea Europeană nu este chemată să schimbe politicile privind avortul la nivel internațional, nici în interiorul statelor membre și, în realitate, o rezoluție fără caracter obligatoriu ca aceasta nu are puterea de a modifica Carta drepturilor fundamentale a UE.
Polonia, unde mamele și bebelușii sunt protejați pe scară largă prin lege, are una dintre cele mai scăzute rate de mortalitate maternă din lume. Malta, în mod similar, a înregistrat zero decese materne din orice cauză în ultimii zece ani. Ungaria a pus în aplicare politici de amploare pentru a sprijini mai bine părinții și pentru a le permite să își crească copiii. În loc să promoveze o procedură care pune capăt vieții copiilor și care poate cauza prejudicii femeilor, Europa ar trebui să împuternicească mamele, să protejeze bebelușii și să sprijine familiile pentru a prospera.”, a reacționat Adina Portaru, avocat principal al ADF International.
Avortoni cu ifose de parlamentari, de-ai lu Ciolosh. Votați de o prostime care habar n-au cu ce se ocupă “aleșii” lor acolo. Asta era urgența lor? Avortul. Halal parlament
Parlamentul European = ospiciu.