Nimic nu e de mirare când dracul este la butoane!

Apar în presă tot felul de lucruri groaznice, enumăr acum doar două recente: abuzurile din cazul S.N.S.P.A. și ,,Doamna cu coasa” de la Spitalul ,,Sf. Pantelimon”.

Vă miră dezumanizarea protagoniștilor din cele 2 filme? Pe mine, deloc. E ceva ieșit din comun doar pentru cineva care nu e conștient de războiul spiritual în care ne aflăm zi de zi. Dintre bine și rău, dintre Dumnezeu și diavol.

Citeam recent și despre cazul Caracal, că într-o lună iulie se întîmpla nenorocirea. Vă îngroziți de faptele lui Dincă? Dumnezeu să-l ierte!

Omul nu e creat pentru a stagna. Spiritual, el urcă sau coboară. În puținii ani pe Pămînt, puțini în comparație cu veșnicia de după, omul e mereu pe o scară, în sus sau în jos. Dacă ar fi la o răscruce tot mai des, alege de fiecare dată una din cele două opțiuni disponibile: bunătatea, iubirea, sfințenia, îndumnezeirea sau reversul – răutatea fără limită, ura, îndrăcirea.

Pentru cei necredincioși, vă puteți opri aici din citit. Dacă tăgăduiți existența unui Creator (convinși fiind că ne tragem din maimuță?!), atunci e evident că, pentru voi, nici dracul nu există.

Dacă nu există Dumnezeu, atunci totul e permis. Eu unul nu cred într-o morală relativă, despărțită de credință. Relativă, adică făcută de om. Ceea ce azi e bine mîine poate fi rău, dacă noi decidem asta. Morala ori e absolută, ori nu e deloc. Ceea ce Dumnezeu ne-a spus că e bun sau rău, așa e și va fi în veac. Dacă El ne-a poruncit să nu ucidem sau să nu fim desfrînați, atunci degeaba omul nebun (1) (adică fără Dumnezeu) de azi învață cu totul altceva.

Degeaba e avortul legal, tot crimă este. Degeaba sunt legale în unele țări drogurile, prostituția, eutanasia, sinuciderea asistată etc., tot rele rămîn, adică desfrînare/curvie sau ucidere. Degeaba defilează azi pe străzi Sodoma și Gomora, căci tot perverși și bolnavi sufletește sunt cei ce ne strigă că noi, majoritatea, îi discriminăm pe ei ca minoritate. Că au drepturi. De cînd și pînă cînd ce face omul în patul său a devenit criteriu de orientare privind discriminarea/nediscriminarea?!

Revenind la oameni precum cei din situațiile amintite anterior, ne îngrozim cînd ne gîndim la cît de lipsiți de omenie au fost, cît de cruzi, cît de lipsiți de orice urmă de compasiune ș.a.m.d. pentru victimele lor. Asta e societatea viitorului, o lume fără Dumnezeu, unde omul este lup pentru celălalt, unde doar interesul propriu primează.

Dacă unul se simte bine abuzînd/ucigînd niște copile, altul batjocorind niște femei, niște medici eutanasiind pacienții și lista poate continua, ce îi oprește? Doar propria plăcere bolnavă are sens pentru ei.

Și dacă Dumnezeu nu există, nici drac nu e. Atunci cel din urmă își face treaba nestingherit, căutînd să piardă cît mai multe din creațiile Ziditorului său.

Spuneam că nu există o a treia cale, de aceea pe cei căldicei și Domnul îi scuipă din gura Sa. Avem în față raiul sau iadul, iubirea sau ura, crima și desfrînarea sau ajutorarea celuilalt și curăția/fecioria.

Citeam mai demult un lucru ce mi-a rămas tipărit în minte, căci așa este. Dacă practicînd virtutea, ajungi să primești de la Dumnezeu har și o bucurie nepămîntească, la fel se întîmplă și cu păcatul, dar în sens invers.

Cînd ucizi sau faci tot felul de răutăți pe care e și rușine să le pomenim pe nume, simți o plăcere (demonică) de aceeași intensitate cu bucuria (divină) pe care o simți cînd faci o faptă bună echivalentă acelei răutăți. Au, astfel, și criminalii (mă refer și la cei ce te ucid sufletește, nu doar trupește) „recompensa” faptei lor. Mergînd în lumea animală, știți acea vorbă cu cîinele ce ucide o găină, dă de sînge, îi simte gustul și va ucide iar și iar. Cam așa se explică și recidiva noastră în cele rele. Cu cît răul provocat e mai mare, cu atît e mai mare și plăcerea resimțită, sunt direct proporționale. Cu cît binele săvîrșit e mai mare, cu atît mai mare este și bucuria ce vine ca răspuns. Nici nu avem nevoie de mulțumirea celorlalți pentru ce bine facem, căci fapta bună este ea însăși răsplata noastră.

Vedeți spectacole satanice la Jocurile Olimpice? Sau rețele de pedofili printre politicienii de la cel mai înalt nivel? Corupția și hoția devin norme ale succesului? Tot mai mulți nemernici ajung să ne conducă? Pedofilii antrenează genii? Impostura e regulă, nu excepție? Presa devine prostituție pe banii noștri, la cheremul unor politicieni fără scrupule?

Soluția nu e de masă, nici salvarea. Nici faptul că mergi la biserică duminică de duminică nu garantează că ești un om bun, că nu vei fi mîine ucigaș sau azi desfrînat. Nu te face automat, în mod magic, mai credincios, mai plin de iubire, mai lipsit de ură pentru semenul tău.

Un singur lucru garantează: că ești pe calea cea bună, că ai ajuns în locul potrivit. Că ai realizat că ești bolnav (toți suntem păcătoși), că ai ajuns la spitalul necesar, că ești în secția potrivită și urmezi tratamentul de care ai nevoie ca să te vindeci, căutînd să revii la starea lui Adam sau a Evei din Eden. Că ai ales pe Dumnezeu în detrimentul Satanei. Că te străduiești din răsputeri să urmezi primului.

Știm doar că pomul, ca și omul, după roade se cunoaște. Uită-te în oglindă și vezi faptele tale zilnice pe chipul tău! Îl înseninează sau îl întunecă? Te asemeni prin păcat celor dezomeniți de mai sus? Răspunde-ți sincer în fața propriei conștiințe!

Păcătoși sau „virtuoși”, Doamne, miluiește-ne pe noi, pe toți! Dă-ne pocăință pentru toate mizeriile pe care le făptuim zilnic și fapte pe măsură!

(1) Zis-a cel nebun întru inima sa: „Nu este Dumnezeu!” – Psalmul 52