O JUSTIȚIE ÎMPĂNATĂ CU PROCURORI „ACTIVIȘTI” NU OFERĂ MULTE OPȚUNI: DOSARUL ASASINĂRII AFACERISTULUI IOAN CRIȘAN DE LA ARAD SE ÎNDREAPTĂ SPRE „AUTOR NECUNOSCUT”.
Între 2014 și martie 2021, din 175 de asasinate înregistrate în Serbia, au fost rezolvate doar 18 cazuri: publicația KRIK observă că trinitrotoluenul– un material dual utilizat și în minerit și care, presupus, a fost folosit și la bombardarea mașinii arădeanului Ioan Crișan, a fost semnalat frecvent în ducerea la îndeplinire a acestor atacuri. Serbia are aceeași problemă ca și România: granițele volatile. În plus, faptul că nu este țară membră a UE îi crează un dezavantaj față de România, prin disconfortul informațional care rezultă de aici: aceasta cu atât mai mult cu cât unii dintre suspecții-autori ai atacurilor au fost identificați ulterior ca fugari în spațiul pan-european, cu spațiul Schengen și țări precum Olanda sau Germania semnalate ca destinații „favorite”. Ori, potrivit unor rapoarte americane (raportul congresmanului de Texas Michael McCaul, 2018) citat de Cristoiublog.ro, cooperarea pe informații în interiorul blocului european este defectuoasă de mai mulți ani. Diferența este că Serbia a ieșit dintr-un lung război iugoslav care a creat incidental o generație de specialiști în bombe, în timp ce România s-a pricopsit- prin tolerarea fenomenului la Ministerul de Justiție, cu o generație de procurori „activiști” care, cel puțin în spațiul public, au arătat o experiență mai mare în semnarea de proteste decât în investigarea unor explozii.
Cazul omului de afaceri Ioan Crișan
Continuarea articolului, aici.
