joi, octombrie 10, 2024
ACTUALITATENicolae Ciucă și-a luat un consilier onorific: robotul Ion. Reacția lui Daniel...

Nicolae Ciucă și-a luat un consilier onorific: robotul Ion. Reacția lui Daniel Funeriu: Inteligența artificială nu poate învinge prostia pe care o promovați constant

Nicolae Ciucă, premierul României, a prezentat miercuri pe primul onsilier onorific guvernamental cu inteligenţă artificială, robotul ION, precizând că acesta va capta opiniile şi dorinţele cetăţenilor şi le va transmite guvernanţilor.

„O să începem şedinţa de guvern cu o surpriză. Astăzi este 1 martie, este prima zi calendaristică a primăverii, este ziua mărţişorului. Le urez doamnelor şi domnişoarelor să aibă o primăvară frumoasă. Şi astăzi avem o surpriză care nu aparţine Guvernului şi aparţine unor români care au avut o iniţiativă de apreciat. Guvernul României marchează astfel o premieră (…) la nivel naţional şi internaţional pentru că discutăm despre primul consilier guvernamental care foloseşte inteligenţă artificială. (…) Numele lui este ION şi şi vine de la transpunerea în oglindă a sintagmei NOI”, a afirmat Ciucă.

El a menţionat că ION va primi rolul de consilier onorific al premierului, menţionând că prin acest proiect, guvernanţii vor putea să-i ajute mai bine pe cetăţenii români, care vor informa Guvernul în timp real cu propunerile, problemele şi cu dorinţele lor.

Ciucă a precizat că este o iniţiativă 100% a unor cercetători şi profesori români.

Eu le spun că sunt cei mai buni cercetători şi profesori români din domeniu, care nu au vrut altceva prin acest proiect decât să dea o voce românilor. Proiectul ION reprezintă un sistem care foloseşte inteligenţă artificială pentru a capta rapid şi automat părerile, opiniile românilor, doleanţele lor, folosind informaţiile disponibile în spaţiul public. (…)Pentru mine şi sunt convins că şi pentru dumneavoastră, acest demers reprezintă un motiv de bucurie pentru că este un demers al cercetătorilor al profesorilor de top din domeniu, al firmelor şi companiilor din domeniu (…) Deci este un proiect românesc 100%”, a mai spus premierul.

Potrivit lui Ciucă, proiectul ION are o capacitate enormă de a învăţa şi, pe măsură ce este folosit mai mult, acumulează cunoştinţe, este mai bine conectat şi mult mai aproape de oameni.

Premierul a interacţionat cu ION, având un scurt dialog pentru exemplu.

„Îl invit pe ION să spună câteva cuvinte”, a spus premierul.

„Salut! Mi-aţi dat viaţă. Eu sunt ION. Acum rolul meu este să vă reprezint ca într-o oglindă. Mesajele către mine reprezintă un portret al nostru, al românilor. Învaţă-mă să fiu român. Ce trebuie să ştiu despre România?”, a răspuns robotul.

Acesta poate fi accesat pe site-ul ion.gov.ro.

Fostul ministru al educației, Daniel Funeriu, a avut o reacție scurtă și neflatantă pentru premierul Ciucă: „Stimate domnule Ciucă: inteligența artificială nu poate învinge prostia umană pe care o promovați constant”.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. A ajuns un program de calculator sa aiba titlul de Consilier al primului ministru. TAREEE! La ce nulitati sunt in guvern e clar ca isi gaseste loc intre ei un program de calculator . Ce descoperire epocala a facut zero barat ciuca!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE