Există un film rusesc destul de recent, „Neiubit”, despre o familie disfuncțională. Mama și tatăl separați, preocupați fiecare de sine. Copilul lor, neiubit. Până la urmă, dispare de acasă. Filmul se transformă într-o căutare disperată a acestui copil devenit invizibil fizic după ce fusese prea mult invizibil afectiv pentru proprii săi părinți. Copilul nu e de găsit. În cele din urmă, un cadavru al unui minor care s-ar potrivi descrierii este descoperit de poliție. Mama și tatăl vin să facă recunoașterea, dar nici aceasta nu este posibilă, cadavrul este prea desfigurat, mutilat. Bietul copil, oricare o fi fost, pe mâinile cine știe cărui sau căror prădător încăpuse. Abia atunci cei doi cedează, izbucnesc în plâns, se frâng asupra acestui necunoscut copil, ce poate fi sau nu al lor.
Ce este țara? Țara este și mamă, și copil. Este trecutul nostru și viitorul nostru. Când bătrânii și copiii devin invizibili pentru noi, țara devine invizibilă. Când ne uităm și ne disprețuim bătrânii, considerându-i expirați, o povară, nedemni de atenția, bugetele și proiectele societății noastre multilateral nedezvoltate, atunci ne uităm și disprețuim țara în care ne închipuim că putem trăi bine. Acesta este idealul „vrem o țară ca afară”. Vrem să scăpăm de bătrânii ăștia care ne agasează. Iar un bătrân neiubit este ca o casă părăsită. Se degradează iute și moare în durere, singur, părăsit, plin de dor neostoit.
Țara există însă și în măsura în care îți pasă de copiii tăi. Îți pasă de ce le lași pe mână, de ce moștenire lași în urma ta. Nu vrei totul pentru tine, acum. Copilul neiubit este copilul orfan. Este un copil abuzat. Mai mult decât orice altceva, copilul are nevoie de iubire, de mamă, de tată, de prieteni. Acestea sunt nevoi fundamentale ale ființei umane. Când ești deprivat de acestea, ți se neagă dreptul la existență. Or, ca niciodată altcândva, în România sunt sute de mii de copii părăsiți pentru că „muncă în străinătate”. Copii neiubiți, părăsiți. Fie efectiv, fie în fața ecranelor digitale, a anturajelor întâmplătoare, a oricui altcuiva, căci formele de părăsire sunt mult mai variate decât simpla absență fizică.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Ne abandonăm bătrânii și copiii – și nici măcar nu e sfârșitul poveștii. Căci abandonul nostru înseamnă că ei încap pe mâinile unor prădători cumpliți. Unor ciocli care se hrănesc din moarte, nenorocire, unor negustori de sclavi, de suflete. Care desfigurează ființa umană, făcând-o de nerecunoscut.
De aceea, în prezent, țara noastră a dispărut. Neiubită, părăsită, o povară, o făptură de care te împiedici cu nervi, a dispărut. Și nu știu dacă vom avea măcar sinceritatea și bărbăția de a plânge curat, adânc, până la capăt, atunci când o vom găsi mutilată, desfigurată, de nerecunoscut, la morgă.