Neil Young și cultura de anulare a anilor ’60

Neil Young, „părintele spiritual al muzicii grunge” și star rock al anilor ’60, a revenit pare-se în ultima vreme, cel puțin așa arată titlurile de prin ziare. Muzicianul câștigător al premiului Grammy a făcut valuri atunci când a amenințat că își va retrage – și în cele din urmă a și facut-o – muzica de pe platforma de streaming Spotify, din cauza continuării găzduirii de către această companie a podcastului lui Joe Rogan. Young nu a fost de acord cu invitați recenți ai lui Rogan, cum ar fi Dr. Robert Malone și Dr. Peter McCullough, care susțin puncte de vedere neagreate de establishment despre COVID și cele mai bun modalități de a trata acest virus.

Spectrul unui star rock radical din anii ’60 care încearcă să priveze de audiență pe cineva cu opinii diferite i-a determinat pe unii să se întrebe cum a fost posibilă o astfel de schimbare. De ce ar ar vrea Neil Young, care a militat împotriva establishmentului încă din vremuri imemoriale, să ia acum partea aceluiași establishment, și să încerce să își folosească influența pentru a-l reduce la tăcere pe Joe Rogan? Întrebarea care se pune acum este dacă Neil Young a fost vreodată cu adevărat în favoarea libertății. Poate că a fost doar în favoarea impunerii propriilor sale opinii asupra culturii, la fel ca restul radicalilor din anii ’60.

Fostul jurnalist de la Arizona Republic și actualmente blogger Substack, Geoff Biddulph, care declară că a fost crescut de hipioți, articulează viziunea acceptată asupra presupuselor vremuri bune de altădată. „Este important să înțelegem că mișcările de protest din anii ’60 și începutul anilor ’70 nu au fost doar despre sex, droguri, rock ‘n’ roll și Vietnam”, scrie el. „În esența ei, mișcarea de protest din acea epocă a fost despre libertatea personală”.

Zău? Nu-mi amintesc asta. Îmi amintesc că mișcarea de protest a apărat dreptul de a exprima anumite poziții intelectuale și politice. Dar opoziția față de aceste poziții … nu a apărat-o la fel de mult. Era acceptabil, de exemplu, și aproape obligatoriu să vorbim despre dreptul femeii la avort legal. Trupa rock The Gaunga Dyns chiar au scris un cântec în 1967, „Rebecca Rodifer”, despre o fată care moare în urma unui avort improvizat. Dacă există cântece pro-viață din acea epocă, nu le-am auzit. Am fost în facultate la începutul anilor 1970, și pot depune mărturie, fără teama de a fi contrazis, că exprimarea unui punct de vedere pro-viață la vremea respectivă ți-ar fi câștigat echivalentul epocii în materie de anulare. Cultura Cancel, acum la apogeu, s-a născut în anii ’60 și ’70. Întrebați orice veteran al războiului din Vietnam.

Puțini sunt cei care se îndoiesc astăzi că războiul din Vietnam a fost o greșeală, că înrolarea a fost o greșeală și că toată lumea avea dreptul să refuze serviciul militar în câmpurile de orez ale unui ținut îndepărtat și de o semnificație politică ambiguă. Am ales să nu mă înscriu și am fost scutit de decizia agonizantă de a răspunde la cererea de înrolare atunci când numărul meu de loterie a ieșit 315 din 365.

Alții de vârsta mea au avut totuși o înțelegere diferită a războiului, și atunci când au acționat pe baza convingerilor lor, au fost ostracizați. Doi bărbați pe care îi cunoșteam personal, o rudă și un prieten apropiat, au fost amândoi scuipați de membrii culturii de anulare a erei hippie atunci când s-au dat jos din avion la întoarcerea din Vietnam. În așa-numita eră a libertății personale, anumite alegeri individuale erau interzise.

Și anumite sisteme de credință erau sub asediu la vremea respectivă; de fapt, atacurile recente asupra civilizației „albe” își au originea în rockerii protestatari ai anilor ’60, cum e cazul lui Neil Young. La baza tuturor erupțiilor culturale din acea epocă s-a aflat ideea anti-occidentalismului. Budismul era cool. Creștinismul nu. Acest lucru s-a întâmplat – și încă se mai întâmplă – în primul rând pentru că budismul nu este o credință occidentală. Și libera inițiativă? Ne pare rău, doar o scuză pentru a-i coloniza și înrobi pe alții.

În realitate, artiștii presupuși iubitori de libertate ai anilor ’60 erau orice altceva decât iubitori de libertate. Ei au fost niște iacobini cu mănuși care atacau autoritatea nu de dragul unei viziuni a libertății, ci în scopul de a-și impune propriile lor valori asupra culturii.

Și au reușit dincolo de toate așteptările. Omniprezența politicii identitare și a retoricii anti-occidentale lor li se datorează, iar mentalitatea colectivistă de tipul „Ești fie cu noi, fie împotriva noastră” este un semn distinctiv al anilor ’60, care caracterizează ceea ce vedem întâmplându-se astăzi cu restricțiile COVID și cu vaccinarea obligatorie. De ce nu ar încerca Neil Young, unul dintre arhiereii epocii, să disloce un gică-contra de tipul lui Rogan și pe invitații săi iubitori de libertate și gândire liberă? Acțiunile lui Rogan de a pleda pentru libertate pun în mod direct sub semnul întrebării hegemonia culturii create de generația anilor ’60 – și în ochii lor, acest lucru este inacceptabil.

„Ghidul Incorect Politic despre anii ’60” va apărea la Editura Contra Mundum la începutul lunii martie.

Articol scris de Kenneth LaFave, aici, tradus de Editura Contra Mundum