OPINIINecunoscutele legate de vaccinurile pe bază de vector viral

Necunoscutele legate de vaccinurile pe bază de vector viral

Practic toate vaccinurile folosite actualmente pentru protejarea faţă de infecţia cu virusul SARS-CoV2 au la bază tehnologii noi, care nu au mai fost experimentate până acum pe scară largă. Toată planeta e transformată astfel de facto într-un imens laborator experimental, în care aceste vaccinuri sunt testate în masă.

Observaţiile de până acum, atât cele din studiile clinice anterioare autorizării (provizorii) cât şi după vaccinarea a milioane de oameni din numeroase ţări, ne arată că imunitatea conferită e mai ales una împotriva formelor simptomatice sau grave de COVID-19. Nu s-a putut atinge acea imunitate sterilă, care împiedică transmiterea virusului. Cei vaccinaţi mai pot face forme uşoare sau asimptomatice, după cum pot transmite virusul altor persoane, dar în doze mai mici decât în cazul purtătorilor de virus care nu au fost imunizaţi.

Prin urmare, vaccinurile pot constitui o armă de luptă împotriva pandemiei de COVID-19. Ca orice armă însă, nici aceasta nu e lipsită de riscuri. În urma vaccinării a multor milioane de oameni, s-au înregistrat şi destule efecte adverse sau chiar decese în perioada imediat următoare. O parte ar putea fi simple coincidențe, dar există cu siguranţă destule cazuri în care vaccinurile au fost cauza directă a deceselor, desigur adesea pe fondul altor morbidități. Dar în acelaşi mod sunt numărați şi morţii puşi pe seama Covid-19. Iar vaccinul sau virusul, după caz, ar putea fi doar acea ultimă picătură care a umplut paharul. Comparând însă cazurile legate de vaccin cu cele grave sau fatale legate de COVID, raportat la numărul extrem de mare de subiecți, se poate totuși constata că vaccinul e mult mai puțin periculos. Procentual, numărul deceselor suspectate a fi cauzate de vaccin e de circa 100 de ori mai mic decât cele suspectate a fi cauzate de COVID-19. De pildă conform datelor prezentate aici, în SUA, după primele 5,4 milioane de imunizări cu vaccinul Pfizer s-au înregistrat 107 decese (aproximativ 0,002%) iar la vaccinul AstraZeneca  34 de decese după 1,5 milioane de doze administrate (aproximativ 0,0022%) spre deosebire de mortalitatea în cazul COVID-19 care este de 0,23%.

Per total, riscurile imediate legate de aceste vaccinuri sunt aşadar mult mai reduse decât cele cauzate de boala pe care încearcă să o combată, încât, în cadrul acestui „război” cu virusul, folosirea lor pe termen scurt face totuşi sens, chiar asumând un anumit număr de pierderi. Cu menţiunea că ar trebui respectată decizia liberă a fiecăruia de a se vaccina sau de a prefera riscul expunerii la virus, cântărind posibilele beneficii şi incoveniente. Ar trebui aplicat așadar principiul consimţământului informat.

Redau în continuare câteva date sumare privind vaccinurile cele mai răspândite. Cele produse de BionTech-Pfizer şi Moderna sunt bazate pe tehnologia ARN mesager, în care ARN-ul proteinei spike (ţepii virusului) este împachetată într-un înveliş nanolipidic, ajungând astfel în celule. Pe baza acestui ARN sunt produşi doar acei „ţepi” prin care virusul se ataşează celule, fapt care generează producerea de anticorpi împotriva acestora. Eficienţa acestor vaccinuri este ridicată, în jur de 95%, iar efectele adverse care pot apărea se manifestă aproape exclusiv pe termen scurt, căci toate substanţele componente sunt eliminate iar riscul unor modificări genetice la nivelul nucleului celulei este practic zero. Detalii pot fi citite şi aici, la secţiunea dedicată acestui tip de vaccinuri, sau vizionând integral acest clip, pe care sunt bazate informaţiile prezentate în articolul amintit.

Datorită tehnologiei pe bază de ARNm, multă lume are rezerve faţă de acest tip de vaccin, susţinând că dacă ar fi să se vaccineze, ar prefera o variantă mai „clasică”, cum apare a fi la prima vedere cea folosită de AstraZeneca, Sputnik V sau Johnson&Johnson: cea bazată pe vector viral. Aceste vaccinuri conţin un virus inofensiv, modificat genetic încât să nu se poată înmulţi. E vorba de un aşa-zis adenovirus, care în principiu nu are nicio legătură cu SARS-Cov2, care e un virus bazat doar pe ARN.

Dar partea mai puţin „clasică” abia acum urmează. Acest adenovirus conţine în plus o informaţie genetică a virusului SARS-CoV2, codată sub formă de ADN, care pătrunde în nucleul celulei umane şi determină de acolo producerea acelor proteine spike, adică acelaşi efect ca al vaccinurilor bazate pe ARNm, dar care nu acţionează la nivel de nucleu.

Dacă e vorba de „consimţământ informat”, atunci trebuie să fie clar că mai degrabă această tehnologie bazată pe adenovirursuri pe post de vector purtător de ADN cu informaţie de SARS-CoV2 ţine de o manipulare genetică la un nivel mult mai profund şi mai intruziv. Iar inserarea de ADN străin la nivel de nucleu celular ar putea avea şi efecte adverse pe termen lung, care încă nu au putut fi studiate.

Să rezumăm. Eficiența vaccinului AstraZeneca este de doar 62%, substanțial mai redusă ca a celor bazate pe ARNm (la Sputnik e de 90%, pentru că cele două doze folosesc vectori diferiți), are efecte adverse mai numeroase, ceea ce face ca acceptarea sa să fie mai scăzută, iar în multe ţări el nu este autorizat la grupe de vârstă de peste 65 de ani (sau 55, după caz). Explicaţia oficială e că în studiile clinice aceste grupe de vârstă au fost slab reprezentate şi nu s-au putut extrage date relevante privind eficiența pentru aceste categorii de persoane. Adepţii acestui vaccin spun că rezervele sunt neîntemeiate şi că oricum e mai bine să fii vaccinat şi să beneficiezi de o protecţie, fie şi parţială, decât să rămâi nevaccinat. Dacă ne gândim însă la posibilele efecte pe termen lung la nivel genetic, în cazul celulelor îmbătrânite, mai susceptibile la mutaţii maligne decât în cazul unui organism tânăr, avem un motiv în plus să concluzionăm că acest vaccin ar putea aduce riscuri suplimentare, mai ales în cadrul celor cu o vârstă mai înaintată. Aşa că e bine că în multe ţări el nu se administrează persoanelor în vârstă, indiferent care sunt motivele invocate oficial.

Pentru că nu sunt specialist în domeniu, nu pot decât să reproduc opiniile unor cercetători avizaţi, care ridică unele semne de întrebare în această privinţă. Mă voi referi la un articol apărut în „Spektrum der Wissenschaften”, şi care poate fi citit aici şi în traducere automată în limba română. Titlul său este „Vaccinuri vectoriale: Este ADN-ul adenoviruslui incorporat în genom?”, iar teaser-ul sună astfel: „Vaccinul AstraZenea este bazat pe adenovirusuri. Odată cu ele, în nucleul celular pătrunde şi material genetic străin. Ar putea fi incorporat în genomul uman. Dar cât de probabil este asta?”

Articolul are un caracter echilibrat prin faptul că dă cuvântul atât opiniei care manifestă rezerve faţă de acest tip de vaccin, cât şi punctului de vedere conform căreia îngrijorările sunt neîntemeiate. Nefiind vorba de un studiu ştiinţific, ci doar de nişte opinii expuse în presa de popularizare, cercetătorii în cauză nu au prezentat însă nicio „dezvăluire a potenţialelor conflicte de interes” (conflict of interest disclosure statement), adică dacă nu cumva cercetările lor au beneficiat de sponsorizări, după caz, de la una sau alta din companiile producătoare de vaccinuri, fapt care ar influenţa în mod evident mesajul transmis. E un fapt care trebuie şi el reţinut.

Iată care sunt argumentele celor două poziţii.

Mai întâi opinia sceptică în privinţa vaccinului AstraZeneca, exprimată de Christian Münz, profesor la Universitatea din Zürich.

„Virușii infectează celulele și le induc să producă proteina străină, astfel încât să se dezvolte un răspuns imun învățat – la fel ca un vaccin ARNm. Diferența crucială: Pentru a fi transcris în ARNm pentru producerea de proteine, materialul genetic al virusului trebuie să pătrundă în nucleul celular. Numai acolo sunt disponibile enzimele corespunzătoare. Adenovirusurile nu se integrează în genom în timpul ciclului lor de reproducere, spre deosebire de retrovirusurile precum HIV. Dar ADN-ul lor este cu siguranță în nucleu. „Asta mă face puțin nervos”, spune Christian Münz, profesor de imunobiologie virală la Universitatea din Zurich. (…) ADN-ul prezent în nucleul celular în afara cromozomilor poate fi încorporat în genom – un proces aleatoriu cunoscut sub numele de recombinare heterologă. „Din păcate, această integrare nu se întâmplă atât de rar pe cât s-ar spera”, spune Christian Münz. „La șoareci, unul din un milion de viruși injectați este integrat în ADN-ul gazdei – și cu vaccinul AstraZeneca, în funcție de doză, sunt injectați 25 până la 50 de miliarde de viruși.” Acest lucru are ca rezultat un risc mai mare de deteriorare pe termen lung comparativ cu vaccinul ARN. Ar putea rezulta cancer, așa cum a apărut în primele terapii genetice. „Cu toate acestea, au folosit retro și lentivirusuri care se integrează mult mai frecvent”, spune Münz. „Cu adenovirusurile, riscul este mult mai mic.” În studiile actuale privind vaccinurile vectoriale, complicațiile de la integrarea virus-ADN cu greu ar putea fi observate. Inițial, celulele individuale ar fi afectate, iar consecințele ar putea apărea abia ani mai târziu. Dar cât de probabile sunt astfel de integrări? Și cum poți afla chiar cât de des se întâmplă?”

E adevărat că atât Münz, cât şi reprezentanţii opiniei contrare, susţin că în cazul concret al acestui vaccin, probabilitatea integrării de ADN străin în genom este „mult mai mică” decât în experimentele efectuate până în prezent. Dar întrebarea rămâne totuşi deschisă: cât de improbabilă este o asemenea eventualitate?

Stefan Kochanek, directorul Departamentului de Terapie Genică de la Spitalul Universitar din Ulm, e de părere că şansele sunt extrem de reduse.

„Dar aceste celule [din cultură, pe care s-au făcut experimente, n.n.] sunt, în general, stresate în afara corpului, astfel încât rata la care ADN-ul virusului este integrat în genom nu este relevantă şi nu e comparabilă cu situaţii reale. Pentru a obține date despre procesele din organism, Kochanek și echipa sa au lucrat pe șoareci – animale la care ficatul avea un defect genetic masiv. Oamenii de știință au injectat apoi șoarecii intravenos cu vectori adenovirus care conțineau o genă pentru a repara acest defect. Oamenii de știință au reușit apoi să identifice clone celulare din ficat în care defectul a fost vindecat. Fiecare spot din celule sănătoase a reprezentat încorporarea unui vector adenovirus în genom, deoarece numai celulele în care acest lucru a fost încorporat într-un mod stabil s-ar putea multiplica și diferi optic de țesutul înconjurător. Rezultatul: o astfel de integrare s-a întâmplat în aproximativ șapte din 100.000 de celule. „Dar mutațiile spontane care fac o genă inoperabilă nu sunt atât de rare în celulele sănătoase – și aceste modificări naturale sunt de 1000 de ori mai frecvente decât o astfel de integrare a ADN-ului unui adenovirus într-un ADN de mamifer”, spune specialistul în medicină moleculară Kochanek. Cu toate acestea, aceste informații se referă la celulele hepatice de la șoareci, în timp ce vaccinurile vector la om sunt injectate în mușchiul brațului superior. „Desigur, acum am vrea să știm cum reacționează celulele musculare, dar acolo este practic imposibil să cuantificăm integrările – mai ales nu la oameni”, spune Kochanek. „Mușchiul este un țesut cvasi în repaus, cu o rată scăzută de diviziune celulară, așa că presupun că rata de integrare acolo este semnificativ mai mică decât în ​​ficat.” Cancerele în celulele musculare – așa-numitele miosarcoame – sunt, de asemenea, foarte rare. În plus, sistemul imunitar ar ucide foarte probabil, după cel mult câteva săptămâni, celulele în care un vector de adenovirus s-ar fi integrat în genom, spune Kochanek. De aceea, nu văd niciun pericol pe termen lung în vaccinurile corona pe bază de adenovirusuri.”

La finalul articolului este menţionat faptul că vaccinul AstraZeneca este autorizat în Germania doar pentru persoanele sub 65 de ani, în timp ce în Elveţia sau SUA nu este încă autorizat deloc. După care este redată iarăşi opinia lui Christian Münz:

„„Speranța este că vaccinarea adulților mai tineri va încetini transmiterea către persoanele cu risc”, spune Christian Münz. Probabil ar fi nevoie de un procent ridicat din populaţia tânără pentru a fi vaccinată. Având în vedere blocajele actuale de livrare la AstraZeneca, acest lucru pare nerealist. ”Și, pe de altă parte, în special persoanele mai tinere ar trebui să trăiască cu posibile consecințe pe termen lung pentru o lungă perioadă de timp. Riscul de transformare malignă prin integrare într-un loc greșit în genom nu este evaluat ca fiind ridicat, deoarece de obicei sunt necesare mai multe modificări genetice pentru a se dezvolta o tumoare”, spune Christian Münz. Dar, comparativ cu un vaccin ARN mai puternic, care prezintă un risc semnificativ mai mic și este mai eficient împotriva Sars-CoV-2, devine brusc imposibil de înțeles de ce ar trebui utilizat vaccinul recombinant cu adenovirus. În Germania și întreaga UE ar putea exista un motiv – lipsa vaccinurilor. „Nu există siguranță 100% cu un vaccin”, spune Friedemann Weber. „Dar probabilitatea de a fi afectat de vaccinul AstraZeneca este extrem de scăzută în comparație cu riscul de a suferi daune permanente din cauza Covid-19.””

Un rezumat al posibilelor riscuri ar suna prin urmare astfel. Da, în laborator, în culturi de celule, sau la şoareci, în combinaţie cu alte adenovirusuri, s-au putut observa mutaţii genetice cu caracter malign. În cazul concret al vaccinului anti-covid de tip vector viral e folosit însă un adenovirus „mai sigur”, şi în plus e vorba de ţesutul muscular, unde asemenea mutaţii sunt mult mai puţin probabile, dar de asemenea şi practic imposibil de cuantificat. Pe scurt, în experimente s-au putut observa şi  efecte nedorite, dar în realitate lucrurile au toate șansele să arate mult mai bine, fiind vorba de cu totul alte condiții. Nu există însă deocamdată studii pe termen lung menite să cuantifice aceste riscuri. În aceste condiții, argumentul decisiv care se aduce de obicei este acela că riscurile cauzate de COVID-19 sunt oricum semnificativ mai mari decât cele legate de vaccinurile de orice tip, indiferent dacă privim pe termen scurt sau lung.

Fiecare poate să tragă de aici concluziile pe care le crede de cuviinţă. Evident, ele pot fi diferite, în funcţie de opiniile şi interesele fiecăruia. Dar un lucru ar trebui să fie cert: mitul care pare a fi destul de răspândit, conform căruia vaccinurile pe bază de vector viral sunt de tip „clasic” şi deci de preferat în faţa celor bazate pe ARN mesager, trebuie spulberat. Potențialul unor efecte adverse pe termen lung, la nivel genetic, e mult mai ridicat la vaccinurile pe bază de adenovirus decât în cazul celor bazate pe ARNm – fapt care reiese în mod evident din principiul de funcționare al fiecăruia.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 4.063 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...