OPINII Neam lămurit

Neam lămurit

Lămurirea vine de la lamură. Iar lamura, ne spune, printre alții, Constantin Noica, se coboară din latinescul „lamina”, adică placă – lată, subțire – făcută din aur, argint sau din orice alt metal. Dar nu sensul tehnic, geometric, venit prin împrumut din franceză, de „laminare”, de a face o placă metalică subțire, deși păstrat și acesta, a dat culoare limbii noastre, ci cel de „subțirimea metalului însuși, rafinarea lui, curățirea lui”.

Lămurirea, așadar, înseamnă purificare, limpezire, esență. Lămurirea cugetului și a trupului te poartă dincolo de știință, cunoștință și înțelegere, pentru că lămurirea are loc, scria Noica, „Nu cu văzul, nu cu mintea, ci cu ființa ta întreagă”. Prin lămurire, mai spunea filozoful rostirii românești, omul se face „apt pentru faptă și creație”.

Lămurirea, apt-itudinea de a făptui și crea ceva semnificativ în „petrecerea” prin vâltorile vieții, nu se poate realiza decât privind lumea așa cum e ea, brutal de reală. Cu ochelari de cal, cum ne sunt așezați ei azi pe ochi de ideologii veacului, nu poți a te lămuri de nimic. Iar copiii care cresc acum, sub oblăduirea generatorilor și controlorilor de idei „novatoare”, nu știu cum și când vor avea prilejul de a se lămuri de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Generația școlară nu numai că e deșcolarizată – cum bine zice Mircea Platon -, dar și „descopilărită”…

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Și care e trăsătura cea mai frumoasă a unui copil, dacă nu puritatea, nevinovăția, vederea neprelucrată a lumii, sinceritatea? Lămurirea treptată… Nu pretind a fi purtătorul de cuvânt al generației mele, dar câte ceva tot mi-aș permite a spune despre noi, cei născuți în mijlocul perioadei comuniste. N-am fost nici noi ocrotiți de ideologia vremii, comunistă, dar aceasta era o ideologie strict politică – care, în adevăr, nu ne interesa, eram copii și punctum – și nu una existențial-amenințătoare, precum sunt cele de azi.

Școlari fiind, încă vedeam lumea – simplu, direct și tăios – în toată deplinătatea și realitatea ei, splendoare și urâțenie la un loc. De aceea, între noi, în lipsa adulților, fata frumoasă era „zâna”, iar cea urâtă, „urâta” era. Celui mai durduliu – oh, da, doar puțin rotunjor, nu era vorba atunci de obezitatea din ziua de azi –, „grasuʾ compasuʾ” sau „umflatuʾ” îi zicea, iar celui mai slab, „uscatuʾ”. Cel mai înalt, „pălugă” se chema, iar cel mai scund, „piticuʾ” sau „micuʾ”. Mulți foloseau aceste cuvinte, nu toți; dar toți le gândeau…
Aceste cuvinte brăzdau aerul școlii noastre, precum șoimii cerul senin. La răstimp loveau. Nășteau suferințe, desigur. În urma lor au fost și înjurături, și palme. Și pumni, uneori. Da, am fost aspri unii cu alții, dar măcar nu ne-am mințit, ne-am văzut așa cum eram în realitate. Dar n-a murit nimeni din asta, cum n-a murit nimeni de bolile copilăriei acelor ani.

Și n-a murit nimeni pentru că, mai presus de toate, am fost inițiați de mici în tainele omeniei. Bunicii, încă țărani credincioși, părinții, semiproletarizați, dar și semițărani după părinți, au reușit laolaltă să ne transmită reperele fundamentale, nealterate ale neamului: să fii bun, să ierți, să fii om între oameni. Iar omenia domnea deasupra cuvintelor trecătoare întotdeauna și îndulcea prefacerile abrupte, prea-fățișe și dureroase prin care treceai, „cu ființa ta întreagă”, în timp ce te lămureai.

Așa s-a întâmplat că „zâna” s-a făcut și mai frumoasă, iar „urâta” s-a făcut frumoasă în multe alte feluri; s-a întregit și ea, găsindu-și perechea, întemeind o familie. „Grasuʾ”, care oricum era cel mai glumeț și plăcut elev din școală, și-a văzut de treabă, a slăbit, a intrat în rând cu ceilalți. „Păluga”, jucător de baschet invidiat în liceu, a avut o carieră de militar onorabilă. „Micuʾ”, de altfel cel mai bun din oraș la tenis de masă, s-a înălțat ca braduʾ în adolescență, apoi a devenit un sportiv-model pentru cohorte de copii.

Nu limbajul nostru – „necivilizat” după etica actuală – este grăitor, ci faptul că am reușit să fim copii când trebuia să fim copii, și adulți, când trebuia să fim adulți. Să vedem ființa și lucrul așa cum sunt, la scara reală. Să pătrundem esența lumii, lămurindu-ne. Nu putem ști dacă generația descopilărită de azi se va putea lămuri la timp. Dintr-un copil descopilărit nu poate răsări decât un adult îmbătrânit înainte de vreme. Consumat… Apoi, odată ce nu poți vedea realitatea din apropiere din pricina nesfârșitelor filtre și ecrane ideologice, cu atât mai puțin te poți lămuri asupra capcanelor unei societăți ideologizată, tehnicizată și, mai nou, „medicalizată” la extrem. Dacă nu ne mai putem lămuri, generație după generație, de un neam lămurit, care să recunoască calea cea dreaptă în vremuri încâlcite, nu vom avea nici atât parte…

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 8.312 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Cele mai citite

Articole relaționate