Națiunile Europei se regăsesc. România dispare

În ciuda psihozei cultivate cu migală și sârguință de mai toți actorii societății postmoderne a zilelor noastre, trăim vremuri istorice și pline de oportunități. Establishmentul politic globalist începe să se clatine în urma contraatacului tot mai închegat al identității naționale, care iese din corzi și preia inițiativa. Suedia, apoi Italia…

Pe 11 septembrie, Suedia a virat la dreapta. Victoria coaliției de dreapta e una istorică, în contextul în care Suedia a fost un bastion al socialismului în ultimele decenii. Totuși, migrația necontrolată, climatul de instabilitate socială, criminalitatea tot mai crescută și politicile tot mai haotice ale unei guvernări de stânga din ce în ce mai rupte de realitate i-au determinat pe suedezi să strige „gata, ajunge!”.

Pe 25 septembrie au avut loc alegeri anticipate în Italia. Coaliția de centru-dreapta a obținut, de asemenea, o victorie istorică, iar brava Giorgia Meloni, lider al partidului câștigător, Fratelli d’Italia, și posibil prima femeie-premier din istoria Italiei a afirmat că italienii sunt pregătiți pentru a-și lua țara înapoi din mâinile neomarxiștilor. Bineînțeles, Comisia Europeană a turbat. Komisarul-șef, Ursula von der Leyen, a recurs la amenințări voalate la adresa unei victorii a Dreptei. Bineînțeles, în numele „valorilor fundamentale” ale Europei, ce credeați?

Dar acest tipar reacționar nu s-a conturat doar în Suedia sau Italia. Europa se află deja într-o criză existențială patologică, refuzând cu încăpățânare să discute despre adevăratele probleme care macină corpusul social al statelor membre din Vest. În schimb, pseudoelitele birocrate de la Bruxelles și din marile capitale europene își îndreaptă atenția și resursele spre atingerea unor utopii tot mai penibile.

De la minunata „tranziție verde” și până la politicile de gen care îndeasă cu talpa agenda agresivă a LGBT pe gâtul cetățenilor și care în orice societate teafără la cap ar ține de domeniul psihiatriei, „liderii” europeni se comportă exact ca elita bizantină la 1453, care dezbătea cu înflăcărare sexul îngerilor în timp ce turcii otomani erau la porțile Constantinopolului și îl asediau.

Bun, să spunem că asta e situația acolo și n-avem ce face. Până la urmă, jumătatea vestică a Europei nu a cunoscut bocancul totalitarist al comunismului venit călare pe tancurile sovietice după 1945. Să zicem că ei sunt mai naivi, că nu au un nas format pentru a mirosi la timp un regim totalitar, fie el impus cu blândețe ori prin forță. Ei s-au născut și au trăit în libertate timp de generații întregi. Abia în timpul pandemiei, unii din ei s-au trezit la realitate și au constatat că guvernele nu-ți vor întotdeauna binele, deci nu le poți acorda chiar toată încrederea, oricât de bine intenționate ar părea.

Însă românii erau veterani ai slalomului printre regimuri politice și se adaptau perfect fiecărei greutăți, fentând-o cu zâmbetul pe buze. România avea un palmares impresionant în pragmatism politic. Contextele externe favorabile ne-au prins întotdeauna în momente bune, cu elite ascuțite la minte și politicieni cu simțul datoriei. Obișnuiam să facem „realpolitik” poate chiar mai bine ca însuși artizanul ei, Otto von Bismarck. Statul român modern s-a născut dintr-o rețetă genială de pași mărunți, fapt împlinit și interpretare originală a instrucțiunilor Occidentului.

De data asta, contextul extern ne prinde cu mâna întinsă și pantalonii în vine. Nu-mi pot imagina cum am putut ajunge în asemenea hal, sau cine ne-a blestemat așa cumplit, însă nu cred că acest neam a mai avut parte de conducători așa scârnavi, trădători, ticăloși, nevertebrați, sado-masochiști, perverși, lacomi, slinoși, analfabeți juridic și analfabeți funcțional vreodată în istoria lui – totuși – milenară.

Am călcat în picioare, docili, căciulindu-ne ca ultimii tribali colonizați cu archebuzele, fărâma de suveranitate națională care ne mai rămăsese, luni, în plenul Senatului. După ce în Comisia specială comună s-a votat, practic, anularea Constituției, slugile nevertebrate care poartă, în mod obscen, calitatea de „demnitari ai statului român” au continuat spectacolul josnic și au votat la unison, în Plen, cele 3 proiecte de lege care îngenunchează Justiția și oficializează statutul de colonie al României.

Unii ar putea scuza acest sacrilegiu la adresa elementelor identitare ale statului român modern, ducând ridicolul până la paroxism. Vezi Doamne, a trebuit să facem asta în speranța că mai-marii Europei ne vor primi la masa lor. Măcar într-un colț, măcar la desert…

Oameni buni, pe cine să mai primească dacă noi nu mai existăm ca entitate statală de drept? Și pentru ce era nevoie de așa o inepție ticăloasă? Îndeplinim, oricum, toate condițiile pentru a intra în Schengen încă din 2011! Parlamentul European tocmai a reconfirmat ceea ce confirmase deja acum 11 ani, pe 8 iunie, tot cu o majoritate clară: merităm să facem parte din Spațiul Schengen.

Până și Finlanda a realizat că nu suntem „Estul Sălbatic”. Destul de recent, ce-i drept, dar și-a dat seama, în sfârșit. În comparație cu vecinii lor suedezi, care nu pot intra nici cu poliția în ghetourile ridicate de „talentele atrase din state terțe” și care fac statistici anuale privind atacurile cu grenadă (la fel ca mexicanii, de exemplu), noi părem niște pui anemici de iepure scoși dintr-o cutie. De ce să îngenunchem, cu mâna întinsă și gulerul transpirat de emoție, pentru ceva ce ni se cuvine? Am înnebunit?

Poate că da. Parlamentul Olandei ne-a transmis ieri un semnal clar. Oricât de bine și de prompt te-ar servi o slugă, tot slugă rămâne. Nu o poți invita să ia loc la masa ta, e nefiresc. Impostorii, neisprăviții și parveniții care ne buzunăresc din tată în fiu și din toate pozițiile nu și-au pus problema așa. Fiind obișnuiți cu sistemul șpagă-favor, se așteptau să le iasă gheșeftul.

Bine, nu că olandezii ar fi cu mult mai onorabili. De pe un soclu al superiorității construit cu sângele fostelor colonii, ne dau lecții despre „statul de drept” și „corupție”. În același timp, Mark Rutte, veșnicul premier, a susținut în 2018 o lege care ar fi dat puteri sporite Serviciilor de informații asupra populației. În urma unei campanii inițiate de studenți ai Universității din Amsterdam, un referendum național a fost organizat pe tema adoptării legii. Deși guvernul anunțase că va impune legea indiferent de rezultatul referendumului, majoritatea votanților au fost împotrivă, astfel că legea a picat.

În 2021, al treilea „Cabinet Rutte” a demisionat în bloc, în urma scandalului prin care s-a vehiculat că Fiscul olandez a comis fraude cu alocații pentru copii. O comisie parlamentară de anchetă a stabilit că principiile statului de drept au fost încălcate în acest caz, iar Guvernul a acordat compensații materiale familiilor afectate.

Măcar la Amsterdam și Haga mai există o separație a puterilor în stat. La noi a dispărut luni, prin subordonarea politică a Justiției, după ce, oricum, Parlamentul a ajuns o biată anexă a Guvernului. România este o țară condusă prin ordonanțe de urgență, protocoale secrete, telefoane ascultate și dosare fabricate.

Se spune că primul avion care a aterizat pe Otopeni după Revoluție o avea la bord pe Sandra Pralong, argata lui Soroș. Oare cei doi indivizi sunt fericiți acum? Au construit, într-adevăr, o „societate deschisă”. Cu forcepsul.