Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului a fost înmormântat, duminică, la Podgorița, slujba fiind oficiată de Patriarhul Irineu al Serbiei.
După cum se poate observa din imaginile postate pe site-ul Mitropoliei Muntenegru, la slujbă au participat mii de credincioși.
Numărul mare de credincioși pune sub semnul întrebării informația vehiculată anterior, potrivit căreia ierarhul ar fi decedat în urma infectării cu covid, ținând cont că pentru astfel de cazuri există restricții speciale.
Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului și al Litoralului a trecut la cele veșnice vineri, 30 octombrie, la vârsta de 82 de ani, după cum a relatat R3Media.
Mitropolitul s-a născut la Morața în Muntenegru, pe 7 ianuarie 1938 și a fost hirotonit preot în 1968. În 1985 a fost ales în scaunul Episcopiei Banatului din cadrul BO Sârbe, iar pe 30 decembrie 1990 a fost întronizat ca Mitropolit al Muntenegrului și al Litoralului.
Mitropolitul Amfilohie a fost unul dintre oponenții de seamă ai regimului socialist al lui Milo Djukanovici, conducând protestele sârbilor împotriva unei legi a cultelor care, în opinia Bisericii, ar fi urmărit să confiște lăcașurile de cult ale sârbilor din această țară.