În zilele noastre, suntem tot mai preocupați de a găsi modalități inteligente care să ne ajute să rezolvăm anumite lucruri mai repede, mai eficient și cu cât mai puține resurse. Fie că vorbim despre plata facturilor, diverse sarcini la job sau… curățenie! Pentru majoritatea dintre noi, curățenia reprezintă o activitate pe care o facem mai degrabă din nevoie și care ne ocupă destul de mult timp. Dar atunci când ai niște aparate inteligente și performante, totul devine mai simplu și mai plăcut. Iar în cazul curățării podelelor, acest aparat este mopul electric, o alternativă mordernă a mopului tradițional. Iar unul dintre brandurile care au în gama lor mopuri electrice este Karcher.
Mai simplu cu un mop electric
De ce mai simplu? Pentru că nu mai umpli găleți, nu mai tragi de ele prin toată casa, iar lista poate continua. Cu un mop electric rotativ, tot ce trebuie să faci este să pui apă cu detergent în recipientul special destinat și îl pornești. Rola de curățare acționată electric face ca mopul să se miște singur pe podea, alunecând aproape automat, iar tu doar îl conduci în direcția dorită. Cam ca într-un dans. Iar în cazul murdăriei persistente, nu e nevoie să apeși cu forță, deoarece rola rotativă din microfibră face ca murdăria să se desprindă rapid. Și dacă vorbim despre un mop electric fără fir, ai libertate maximă de mișcare și nu ești limitat de cablul care de cele mai multe ori ne încurcă.
Mai igienic cu un mop electric
Unul dintre cele mai importante aspecte ale curățării cu un mop electric comparativ cu unul clasic, dacă nu chiar cel mai important, este cel legat de igienă. Dacă la curățarea cu mopul tradițional doar împrăștii murdăria de colo colo, mopul electric curăță doar cu apă curată. Iar cele mai bune rezultate de curățare se obțin atunci când se utilizează în combinație cu un detergent special conceput. Mopul rotativ electric de la Karcher are un sistem cu două rezervoare, unul pentru apă curată, iar celălalt pentru murdărie. Acest lucru înseamnă că va șterge în permanență cu apă curată și detergent, iar apa cu murdărie va fi colectată într-un rezervor separat.
Detaliile fac diferența chiar și în curățarea podelelor
Micile detalii fac diferența, mai ales atunci când ești în căutare de soluții care să îți ușureze munca și să îți facă viața mai simplă. Mopul electric de la Karcher se laudă cu o performanță de curățare cu 20% mai bună decât în cazul utilizării unui mop obișnuit. Iar dacă luăm în calcul resursele, un mop electric fără fir economisește până la 90% din apa consumată utilizând metoda tradițională cu mop și găleată.
De asemenea, umiditatea reziduală este foarte scăzută, ceea ce înseamnă că podelele se vor usca rapid și că poate fi utilizat chiar și pe suprafețele sensibile la umiditate, cum ar fi parchetul și laminatul. În plus, mopurile electrice au două sau chiar trei trepte de curățare care permit reglarea debitului de apă și a rotațiilor rolelor în funcție de tipui suprafeței și de gradul de murdărie. La final, rolele mopului electric rotativ pot fi spălate la mașina de spălat și sunt pregătite pentru o nouă sesiune de curățenie.
Mai întâi aspiri și apoi speli cu mopul electric?
Nu și în cazul mopului electric rotativ FC 7 de la Karcher, vedeta din gama sa! Cele două perechi de role se rotesc în sens contrat și preiau murdăria umedă și uscată, fără a fi nevoie de aspirare în prealabil. Indiferent de tipul pardoselilor dure – parchet, piatră, linoleum, gresie, laminat. Trebuie să ții cont însă de faptul că acest mop electric nu înlocuiește un aspirator. Pentru un grad scăzut de murdărie și pentru o curățare de întreținere, mopul electric fără fir își face treaba cu succes.
Adio, mop tradițional! Bun venit, mop electric fără fir!
Karcher are o gamă completă din care poți alege modelul care ți se potrivește. Cu o rolă sau cu două role, cu un singur acumulator sau cu două baterii insterchimbabile, un lucru e cert – cu un mop electric fără fir, termini treaba de două ori mai repede decât cu un mop clasic. Și mai eficient. Indiferent ce model ai alege.