Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) se declară „consternat” față de încercarea de „eroizare a foştilor lucrători ai Securităţii”, prin ridicarea unui monument dedicat eroilor acestei instituții chiar în Cimitirul Eroilor din Pitești, arată un comunicat de presă citat de Agerpres.
„Ridicarea unui monument funerar în onoarea foştilor ofiţeri de Securitate şi amplasarea sa în incinta Cimitirului Eroilor din Piteşti este un act revoltător, de o crasă impietate la adresa adevăraţilor eroi ai României.
Piteşti este oraşul în care a funcţionat una dintre cele mai cumplite închisori comuniste, locul în care s-au pus în practică o serie de procedee de dezumanizare şi exterminare a celor pe care regimul îi considera duşmanii săi”, arată IICCMER.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
Instituția susține că Securitatea comunistă a fost un braț armat al Partidului Comunist, prin care acesta ucidea opozanții regimului.
„Cele mai multe decese ale “luptătorilor frontului nevăzut” din Departamentul Securităţii Statului au avut loc în timpul confruntărilor cu adevăraţii eroi ai României, ofiţerii, profesorii, muncitorii, ţăranii, preoţii şi studenţii, care s-au împotrivit cu arma în mână comunismului, impus în România de Armata Roşie şi Partidul Comunist Român.
Securitatea nu a fost un serviciu de informaţii ci “braţul armat al partidului”, cu care acesta îi ucidea pe cei care se opuneau comunismului”, declară IICCMER.
A avizat SRI acest monument?
Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob se întreabă dacă acest monument nu a fost făcut cu avizul Serviciului Român de Informații (SRI), având în vedere că la lansare au participat membri ai Brigăzii Antiteroriste în uniformă.
„Pentru ca ofițerii activi să se implice în asemenea activități, mai ales în poziția ”drepți la drapel” și cu armament în dotare – deci nu în afara programului – este necesară aprobarea conducerii județene, deși, mult mai probabil, și a celei naționale, adică generalul Dorin ”Dodo” Rădulescu, șeful B.A.
Ori, cum ”Dodo” e cunoscut ca fiind un personaj foarte prudent, e de luat în calcul că a dorit să aibă în prealabil și binecuvîntarea directorului Eduard Hellvig.
În cuvântul său introductiv, amfitrionul evenimentului, col. rez. Dumitru Șovar, a spus că ”inițiativa noastră derivă din datoria pe care, noi, veteranii serviciilor de informații secrete române, o avem față de atîtea generații de luptători pe frontul nevăzut, care au apărat vatra și neamul într-un permanent război informațional”.
Greu să se poată vorbi măcar de ”eroi” căzuți la datorie, întrucît după revoluție SRI a înregistrat un singur caz de cadru, subofițerul Radu Constantin, căzut ”la datorie”, în fapt mort la o misiune de antrenament, așa că e limpede că eroii cărora le e închinat monumentul sunt din fosta Securitate. Mai ales că Șovar a vorbit despre ”generații de luptători”.
”Luptătorii” în cauză trebuie că sunt securiștii care au vînat rezistența anti-comunistă din munți și pe țăranii care au refuzat colectivizarea.
Și există o mare problemă de moralitate: după revoluție, SRI a marcat repetat distanțarea de fosta Securitate, făcîndu-și un titlu de glorie din eliminarea fostelor cadre din rîndul noilor agenți.
Ori, asta intră în contradicție cu omagierea, acum, a vechilor generații de securiști, că doar nu o fi vorba de Siguranța interbelică”, notează jurnalistul pe siteul inpolitics.
Reamintim că primul om politic care a luat atitudine față de acest monument a fost președintele Consiliului de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu.
„Torționarilor fostei Securități le-a fost înălțată o troiță în Cimitirul Eroilor din Pitești. În Pitești! În orașul în care a avut loc cel mai sinistru și criminal experiment împotriva umanității desfășurat pe pământ românesc, în întunecații ani ’50.
Să duci un omagiu călăilor este o sfidare înfiorătoare la adresa victimelor și urmașilor acestora”, a transmis, joi, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu, scria Rost.
Asa, si? Li se rupe! Ce nu intelegeti, oameni buni? De-abia acum, prin acest gest, buboiul iese la iveala! Reprezentantii BOR au binecuvantat monumentul, prin prezenta soborului de rigoare (informati-va, nu e fake news) iar reprezentantii PSD au fost acolo. Ce mai e de zis? Buboiul inseamna faptul ca securistii nici macar nu se mai feresc, ne sfideaza pe fata, iar aroganta lor arata cat de mult au acaparat statul la toate nivelele. Totul pe fondul nepasarii, duplicitatii si dezbinarii acestui popor de oi sau de mamaligi fara coloana vertebrala care inseamna poporul roman de azi. S-a protestat in strada cand s-a privatizat petrolul romanesc? Nu! S-a protestat cand s-au vandut/ falimentat fabricile romanesti? Nu! S-a protestat despre jegurile din spitale, despre crimele din plandemie? Nu! Nimic, doar micu’ si berea conteaza, iar latraturile de pe margine nu inseamna proteste! Atat e nivelul, ia uitati-va la francezi si la Vestele Galbene cum isi cer drepturile! Nu se intreaba nimeni de ce doar la romani a aparut proverbul “capul ce se pleaca / sabia nu-l taie”? Popor cu mentalitate de slugi, de la conducatori la oameni de rand, astia suntem!