sâmbătă, iunie 21, 2025
OPINIIMonstruoasa coaliție și marea resetare

Monstruoasa coaliție și marea resetare

Este absolut simptomatic, atunci când ești „conservator creștin”, să fii lăudat de un fascistoid cu manii anticlericale duse până la delir – sancționate chiar de instituția neomarxistă a CNCD -, care consideră Biserica Ortodoxă Română „o sectă demonică”, „o organizație anti-națională și teroristă”, care „slujește interesele Kremlinului”, iar preoții slujitori îi veștejește ca fiind „ticăloși și hoți”.

Pentru Caramitru, clerul BOR este compus din „diavoli în sutană”, spre deosebire de „catolici, greco-catolici și protestanți”, „care sunt toți normali și civilizați”.

Aici nu vorbim de o colecție purulentă de ziceri, strânsă de-a lungul vremii. Nu. Sunt focuri automate trase la distanță de câteva ore.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Cu acest tip de discurs îmbibat în otrava cuvintelor-sentință și-au dus, peste cadavre, carierele politice însângerate Hitler, Stalin, Mao și Pol Pot.

Lenin a acuzat Biserica în aproximativ aceeași termeni, iar asta a însemnat sute de mii de ierarhi, preoți, monahi și credincioși martirizați.
Cuvintele lor au premers uciderii în masă a evreilor, a dușmanilor de clasă, a elitelor naturale și a creștinilor (în Europa). Lumea ideală, constructul globalist avant la lettre imaginat de călăii mesianici („Reich-ul de o mie de ani” sau „Statul comunist mondial”) era împiedicat de faptul că aceste grupuri sociale majore, etnice sau religioase pur și simplu existau și împiedicau menirea „soteriologică” a Utopiei. Singura posibilitate de „mântuire” pentru cei care obstaculau „lumea ideală” în curs de edificare era inițial arderea în efigie, apoi moartea.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului  R3Media.

Totalitarismele sunt surogate religioase infernale.

Inclusiv Ideologia Covid are o structură religioasă, care cuprinde „dogmele” și „preoții” pandemiei, „credincioșii” contra „necredincioșilor”, „inchiziția” care are grijă de „puritatea” dogmei și pedepsirea „schismaticilor”; „eroii din linia întâi” care luptă cu „dușmanul nevăzut”. Semnul „sacru” al pandemiei covid este masca. Cine nu o poartă este eretic, pasibil de pedeapsă. Spălarea ritualică a mâinilor nu se mai face cu apă, ci cu dezinfectant. În locul comunității de credință avem „distanțarea socială„. „Sus să avem masca!”se aude chiar în biserici (ideologia Covid a pătruns și în unele altare), iar probabil în curând vom auzi: „Câţi sunteţi nevaccinați, ieşiţi. Ca nimenea dintre cei nevaccinaţi să nu rămână”.

De ce este încântat Caramitru de intelecția celor doi „conservatori”? Pentru că, în linii absolute, există o consonanță în viziunile acestora, oricât ar părea de scandaloasă această idee.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas  și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Dacă iacobinul Caramitru face din secularizare un idol pârjolitor, „intelectualii creștini” caută să coboare învățătura Bisericii la lumea secularizată sau, punctual, să o adapteze la noua ideologie Covid.

Atât de profundă este dorința de adaptare, încât Baconschi biciuiește ortodocșii cu adjective din newspeak-ul progresist („homofobi” – dar am dedicat un articol acestei chestiuni, nu revin). Acum „intelectualii creștini” neagă evidența, anume că Biserica este prigonită. Cei care se revoltă asupra nedreptăților și dublei măsuri a statului-agresor, suferă de ”inerția unui anume național-comunism drapat în ortodoxism filetist” fiind doar „un complex de persecuție, pe care-l exploatează mediile rusofile, anti-occidentale, conspiraționiste și etniciste. Vezi Doamne, molohul capitalist, oculta mondială, Occidentul apostat și Statul leviathanic, ateu și anti-românesc, și-au dat mâna pentru a strânge de gât Biserica lui Hristos. Făcătura asta are, desigur, numeroși adepți.

Nu-i persecută nimeni, în România anului 2020, în UE și NATO, pe creștinii ortodocși (sau de alte confesiuni). Totul e doar un montaj pe alocuri comic, pe alocuri periculos, prin potențialul său de zâzanie socială și alterare a bunului simț evanghelic”.

De observat cum este adusă în discuție protecția „divină” a NATO și a UE. „Stați liniștiți, armele NATO și propaganda LGBT a UE vă protejează credința în Hristos. Dezvelirea statuii lui Marx este parte din cultul creștin. Nu ați văzut că simpozionul a fost ținut de Președintele CE în catedrala ridicată de Sf. Constantin în Trier? Cine crede altminteri, e național-comunist, rusofil, conspiraționist, etnicist șamd.”

Aceeași idolatrizare a Occidentului secularizant este armătura tuturor globaliștilor, „conservatorii creștini” fiind mai degrabă menșevicii Marii Resetări, spre deosebire de „bolșevicul” Caramitru.

Violența polițiștilor și a jandarmilor care intră peste credincioși, ultima oară la biserica Sf. Ecaterina din Constanța, afară, în curte, chiar în timpul slujbei, e imposibil de ocultat. Nu se poate ascunde hărțuirea și asaltul public asupra Vlădicii Teodosie, inclusiv prin vocea de creștin-castrato a „conservatorului” Toader Paleologu, îngemănată cu aceea a lui Caramitru, Răzvan Codrescu, CTP, Turturică eiusdem farinae.

Imposibil să ascunzi faptul că bisericile au un statut sub cel al supermarketului sau a unui mall, acolo unde accesul este neîngrădit.

Creștinii-caviar, „boierii ortodoxiei”, vor să modernizeze, să forțeze un aggiornamento în Biserica Ortdoxă, dintr-o atitudine preeminentă, „burgheză”, față de Pleromă și din idolatrie față de Occident. Exact același lucru îl vrea și Caramitru, care consideră weltanschauung-ul ortodox unul precar, malefic, obstacol în calea Civilizației (cu majusculă).

Închei cu vorbele tari ale lui Eminescu – un conservator născut, nu făcut -, despre adversarii Bisericii Ortodoxe, „păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre”, cea care „ne-a ferit de înghițirea prin poloni, unguri, tătari și turci”, „singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre” (e vorba de românii supuși deznaționalizării din Ardeal, Basarabia și Bucovina – n.n.): „Cine-o combate pe ea și ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE