joi, februarie 2, 2023
ACTUALITATEMonica „Pepsiglas” Anisie, demolatoarea bustului lui Mircea Vulcănescu, va „corecta” legile educației....

Monica „Pepsiglas” Anisie, demolatoarea bustului lui Mircea Vulcănescu, va „corecta” legile educației. Alături de ea va fi Sorin Cîmpeanu

PNL va desemna trei experți pentru a „corecta” proiectele de legi ale educației, pe care le elaborează ministrul Ligia Deca, scrie Edupedu, citând surse.

Marțea trecută, pe 10 ianuarie, la întâlnirea liderilor Coaliției de guvernare decizia a fost că proiectele de legi nu pot fi aprobate politic în forma prezentată de Ligia Deca și că partidele vor face comisii de experți care vor ajusta textele.

În cazul PNL, este vorba despre Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu și Marilen Pirtea. Monica Anisie a fost ministru al educației între 4 noiembrie 2019 și 23 decembrie 2020.

În acest scurt interval, ea s-a remarcat prin niște declarații care arată un nivel scăzut de inteligență. În octombrie 2020, ea a spus că elevii care nu beneficiază de curent electric acasă pentru tablete, pot să învețe de la televizor. Era vorba de elevii care învățau în sistem de școală online, dar care nu racordați la curent electric.

În luna septembrie a aceluiași an, Monica Anisie spunea că în școli se vor găsi despărțitoare de PEPSIGLAS (corect fiind plexiglas).

Monica Anisie s-a remarcat, recent, prin faptul că a fost cea care a decis, ca la Sectorul 2 al Capitalei, PNL să susțină demolarea bustului lui Mircea Vulcănescu, de pe raza acestei unități administrative.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de colegul de partid, Alexandru Muraru. Acesta l-a indicat și pe șeful PNL București, Ciprian Ciucu.

„Când trei consilieri locali (dintre care un viceprimar) sabotează hotărârile Parlamentului și ale Guvernului, ignorând angajamentele strategice ale României, și deciziile ierarhice, ale președintelui PNL sector 2, fostul ministru, Monica Anisie, sau ale președintelui PNL București, Ciprian Ciucu, acceptând în schimb sfatul și porunca Dianei Șoșoacă, locul lor nu mai este în Partidul Național Liberal”, a scris Muraru.

El se referă la proiectul de decizie de demolare, depus de anonimul consilier Silviu Feroiu, de la PNL la S2. Dezvăluirea lui Muraru confirmă faptul că acesta a fost doar mâna prin care au acționat Monica Anisie și Ciprian Ciucu.

Sorin Cîmpeanu, fost titular la educație de mai multe ori, a fost unul dintre cei mai criticați miniștri ai învățământului din ultimii 30 de ani. Proiectele sale de legi ale educației au fost respinse, masiv, de opinia publică, declanșându-se un protest fără precedent la adresa sa.

Ulterior, s-a descoperit că Sorin Cîmpeanu este un plagiator.

PARTENERI

WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

Dragi prieteni,

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

34,500FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate