O tragedie a avut loc în județul Bihor, luni după-amiază. Un copil de doar 8 a murit, după ce i s-a făcut rău în timpul unui curs de înot desfășurat într-un bazin din localitatea Ștei.
Martorii, citați de România TV, afirmă că în timp ce era în apă, băiețelul a început să strige ca din gură de șarpe. Instructorul l-a scos din bazin imediat și l-a predat părintelui, aflat la curs, dar copilul a leșinat.
„L-am luat în braţe, părintele striga de pe margine: „Filip, Filip!”. L-am luat, am făcut doar o întoarcere şi i-am dat copilul în braţe. Perfect, panicat, dar striga. Am început manevrele de resuscitare, dându-mi seama după simptomatologia pe care o avea că era o problemă”, a declarat instructorul, potrivit Observator.
La fața locului au ajuns echipajele de urgență de la 112, care au încercat resuscitarea copilului. În ciuda eforturilor acestora, micuțul nu s-a mai trezit.
Copilul a mai avut, în trecut, un atac de panică, însă atunci când a căzut de pe bicicletă. În rest, acesta era apt fizic pentru sport, lucru dovedit de o adeverință medicală prezentată de părinți.
Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza exactă a decesului ce urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.
condoleante