Istoricul Mircea Platon analizează cum a ajuns să pătrundă în școala românească o teorie foarte periculoasă, respectiv „Teoria inteligențelor multiple” (TIM), care este legată în mod direct de globalism.
De altfel, cum arată Platon, autorul TIM este deja în școlile românești, prin materii precum „Cetăţenie globală şi dezvoltare durabilă” fie conţinutul „Drepturile omului, justiţie socială şi toleranţă”; fie conţinutul „Mediul înconjurător şi dezvoltarea durabilă”; sau tema/modulul Proiectul educaţional pentru desvoltare.
Rolul principal pentru introducerea TIM în școli îi aparține Mihaelei Singer, care a recunoscut cu seninătate că aceasta a fost impusă de sus în jos.
„Dacă vă întrebați cum de a ajuns TIM atât de răspândită în România, răspunsul vine din partea Mihaelei Singer, care a avut posibilitatea de a promova TIM în quadrupla calitate de profesor universitar de științe ale educației, de fost Președinte al Consiliului Național pentru Curriculum, de fost director al Institutului de Științe ale Educației și de consilier editorial al editurii Sigma (deținută și condusă de Boris Singer și specializată în tipărirea de manuale școlare și de auxiliare), care a publicat în traducere românească șase dintre cărțile lui Gardner. Într-un articol publicat în limba engleză, Mihaela Singer reface traseul TIM în cadrul școlii românești și accentuează rolul jucat de MEC în impunerea TIM de sus în jos; de la MEC și universități înspre școli, în cadrul pregătirilor (training-urilor și workshop-urilor) în cascadă care au format formatori încă de la sfârșitul anilor ʻ90. La începutul anilor 2000, TIM era deja parte a pregătirii psihopedagogice a noilor profesori și, după cum notează Singer, devenise deja „a trend”. Singura nemulțumire a expertei are de-a face cu faptul că, devenită o modă, TIM nu a fost încă aplicată integral, conștiincios, constant și consecvent[vii].”, scrie Mircea Platon.
Articolul integral este disponibil pe Școala Clasică
Excelent articolul domnului profesor Platon. Întrebarea este cum scoatem învățământul din mâinile unor dezaxați fascinați de distopii și cum ajungem la un sistem de învățământ sănătos.
Nu este nevoie sa spun că învățământul va avea o mare importanță pentru viitorul nostru ca națiune.