marți, decembrie 10, 2024
ACTUALITATEMircea Geoană confirmă indirect candidatura la prezidențiale „înțelegând că există în clipa...

Mircea Geoană confirmă indirect candidatura la prezidențiale „înțelegând că există în clipa de faţă o încercare transparentă acestei oligarhii politice să-şi impună viitorul preşedinte”

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit într-un interviu acordat Digi24, despre actuala sa poziție despre care a afirmt că a câştigat-o pe persoană fizică, menționând că nu îşi face campanie pe spatele Alianţei Nord- Atlantice.

De asemenea, acesta a confirmat indirect că va candida la alegerile prezidențiale din acest an, declarând că ă după ce va termina jobul de la NATO se va hotărî, cum este tot mai inclinat să o facă, să revină şi să-şi slujească ţara.

În interviul acordat Digi 24, Mircea Geoană a fost întrebat dacă i se reproşează faptul că foloseşte poziţia de la NATO ca trambulină pentru alegerile prezidenţiale din România.

„Sunt un om care toată viaţa mea mi-am făcut job-ul cu profesionalism şi cu competenţă. Pentru asta am ajuns şi la NATO. Plecasem din politică, nu vreau să mi-aduc aminte cum am plecat din politică, mi-a făcut foarte bine detoxul de la politică. Eu am câştigat poziţia de la NATO pe nume propriu, pe persoană fizică pentru că sunt foarte bun la ceea ce fac şi pentru că lumea mă apreciează, că nu-ţi dă job-ul de pomană. Şi apropo, eu sunt primul din est care ocupa un job de conducere la vârful NATO.

Eu când mă duc şi vorbesc cu oamenii din România şi încerc să-i liniştesc că sunt preocupaţi, din poziţia de la NATO fac campanie sau îmi fac datoria de lider al NATO şi de cetăţean român? Atunci când mă duc şi spun că e nevoie să investim în Armata română, că trebuie să ne facem datoria, este o chestiune de campanie politică sau o obligaţie a unui lider politic care a văzut şi ştie multe în această carieră lungă pe care am avut-o?”, a afirmat Mircea Geoană.

De asemenea, Mircea Geoană a ținut să precizeze că nu îşi face campanie pe spatele NATO.

„Şi acum vorbim pe un ton puţin mai relaxat. Credeţi că cineva de la NATO stă să intre în jocul acesta penibil pe care unii de acasă încearcă să-l joace pe această zonă? Nu-mi fac campanie pe spatele NATO. Dacă lumea mă apreciază, mă apreciază pentru cine sunt, pentru ceea ce am făcut în viaţa mea şi dacă după ce voi termina job-ul de la NATO am să mă hotărăsc, cum sunt tot mai înclinat să o fac, să revin şi să slujesc ţara mea aşa am făcut-o toată viaţa, acel lucru îl voi face la momentul potrivit, în condiţii perfect transparente şi fără niciun fel de ambiguitate”, a subliniat Geoană.

Totodată, actualul secretar general adjunct al NATO a fost întrebat din poziţie şi-ar putea servi ţara în continuare.

„Văzând cum merg lucrurile şi înţelegând că există în clipa de faţă o încercare transparentă acestei oligarhii politice să-şi impună viitorul preşedinte şi să-şi perpetueze acest regim politic pentru încă 10 ani de zile. Vorbesc explicit de încă 10 ani de zile cu aceeaşi paradigmă. Eu cred că acest lucru este inacceptabil pentru interesul României. Sunt tot mai înclinat să mă gândesc tot mai serios”, a mai declarat Mircea Geoană.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

4 COMENTARII

  1. Măi, George, prostănacul ești ” TU ” ! Iar acel care l-a făcut pe Dl. Geoană prostănac trebuia de mult să fie în pușcărie pentru distrugerea țării și vinderea acesteia la străini ! El este persoana care a subminat economia României și nu Ceaușescu !!! Eu l-am cunoscut bine pe tatăl domnului Geoană, nu mai vorbesc de Dl. Mircea Geoană, un om de mare caracter și atent cu toți oamenii, indiferent de pregătirea lor profesională. Dacă va candida sigur va reuși să obțină voturile românilor, chiar fără votul tău, George !
    Eu îi doresc izbândă în alegeri și să obțină sufragiile de a deveni Președintele României ! Toți președinții de până acum, după 1989, începând cu primul, nici- unul nu a fost român, toți de alt sânge și toți uneltele străinilor ! Poate acum românii se vor trezi și vor deschide ochii în fața urnelor la VOTARE !
    Români, vă îndemn să mergeți la vot și să alegeți oamenii cei mai pregătiți și cu experiență!

  2. Mircea Geoană devine din ce in ce mai ridicol. Ar trebui sa nu ne mai plictiseasca cu vrajeala lui stricata si sa plece la Mihaela, dragostea lui.

  3. „Totodată, actualul secretar general adjunct al NATO a fost întrebat din [CE] poziţie şi-ar putea servi ţara în continuare.”

    Nu mai epuizați forța de muncă, tovarăși! Ajung să mănânce cuvinte de nici AI/IA nu-i salvează!

    „„Văzând cum merg lucrurile şi înţelegând că există în clipa de faţă o încercare transparentă acestei oligarhii politice să-şi impună viitorul preşedinte şi să-şi perpetueze acest regim politic pentru încă 10 ani de zile. Vorbesc explicit de încă 10 ani de zile cu aceeaşi paradigmă. Eu cred că acest lucru este inacceptabil pentru interesul României. Sunt tot mai înclinat să mă gândesc tot mai serios”, a mai declarat Mircea Geoană.”

    Da: tot mai înclinat să se apuce să gândească!

    P.S.

    „Oligarhie” ?! În cea mai bună dintre lumile posibile ?!?

  4. Dacă prostănacul iese președinte, e clar ca SRI numara voturile si da rezultaul “care trebuie”, la fel ca si Loto 6/49 cu rezultatele alese “intamplator” de softul Editec…
    Ce sa mai, generalul Anton Rog o sa fie pe fază și la ordin, ca doar ce a spus poporului ca la alegeri nu pot castiga partide neagreate de SRI, adica stat on stat.
    Vai de noi!
    Ghinion!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE