Fiecare unitate de învățământ va stabili orarul, la fel ca până acum, copiii vor fi programați să vină la școală astfel încât să nu se întâlnească prea mulți, iar pauzele vor fi decalate, declarat Monica Anisie, ministrul Educației la Realitatea TV, scrie Edupedu.ro.
„Trebuie să știm exact la ce oră programăm copiii să vină la școală în așa fel încât să nu se întâlnească foarte mulți copii unii cu ceilalți”, a spus Monica Anisie.
Potrivit acesteia, decizia finală privind modalitatea în care se vor desfășura cursurile va fi luată mâine, mâine este termenul limită, deja unele județe au transmis către Ministerul Educației situația, dar la București înțeleg că mâine se va lua această decizie în cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență, după o consultare și cu Direcția de Sănătate publică.