Ministrul Agriculturii, Petre Daea, respinge planurile Uniunii Europene a de a înlocui mâncarea tradițională cu o „dietă” bazată pe gândaci, insecte și altele asemenea.
Reamintim că Uniunea Europeană a conceput programul „Farm to Fork” , prin care se urmărește trecerea la un sistem alimentar „corect, sănătos și prietenos cu mediul”.
Printre dezideratele acestui program se găsește și „reproiectarea sistemelor alimentare de azi, care sunt responsabile pentru o treime din emisiile de gaze cu efect de seră (GHG), consumă mari cantități de resurse naturale, rezultă în pierderea biodiversității”, după cum scrie pe siteul Comisiei.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
Evident, asta înseamnă schimbarea modului tradițional de a face agricultură, inclusiv prin promovarea schimbării modului în care sunt crescute animalele. La nivel de mâncare, se dorește creșterea consumului de mâncarea alternativă precum „insecte, alge și reziduuri ale bioeconomiei, cum ar fi deșeurile de pește”.(Capitolul 2.4.Documentul oficial, aici ).
Ministrul Daea respinge, însă, această opțiune. El spune că viitorul îl reprezintă lucrarea pământului și mâncarea sănătoasă, tradițională.
(…) Salvarea planetei este lucrarea terenurilor (n.r. – nu mâncarea de insecte) și trebuie să le lucrăm în România (…) Și lăcusta, și toate celelalte insecte tot din sol se hrănesc cu verdeață. Ați văzut o lăcustă care nu se oprește să mănânce verdeață? Este acum o presiune, sunt tot felul de interpretări, preocupări excentrice.
Viitorul alimentar este acela de a cultiva terenurile, să o facem la timp, să păstrăm tradițiile de cultură și tradițiile privind hrana. Un ou de găină să fie înlocuit de altceva? Sub nicio formă!”, a punctat Petre Daea, duminică seara, pentru România TV.
Planul ministrului Petre Daea pentru resuscitarea agriculturii din România
Într-un interviu oferit pentru RomâniaTV.net, ministrul Agriculturii a anunțat care sunt prioritățile sale, în noul mandat.
„Proiectul cu privire la sistemul de irigații se află pe circuitul de avizare. Este obligatoriu acest act normativ, Parlamentul României a aprobat un program al sistemului de irigații, de la 1,9 milioane de hectare, la 2,6 milioane de hectare. Actul normativ stabilește concret pașii de realizat, astfel încât în 2027 să ajungem până la această suprafață. Pentru prima dată, actul normativ introduce un program de reabilitare – sistemul de desecare și drenaj. Sunt suprafețe în România care necesită sa fie ținute în echilibru pentru a putea crește plante în zonele respective. Aceste lucrări sunt absolut necesare.
Alt act care există în circuit, un proiect care se află în proces de avizare între ministere este cel de reglementare a activității Casei de Comerț Agroalimentar Unirea, în așa fel încât să putem realiza un lanț comercial în țară, care să răspundă la nevoile fermierilor și la dorințele consumatorilor.
Un alt proiect se referă la acordarea subvenției la motorină, pentru fermieri. Deja se distribuie sumele cuvenite pentru fiecare.
În plus, avem în vedere întărirea colaborării cu Academia de Științe Agricole, MADR și fermierii, astfel încât să stabilim soluțiile cele mai bune de urmat din punct de vedere tehnologic, pe care să le punem la dispoziția fermierilor.
Avem acte normative în faza de elaborare. La timpul potrivit, voi anunța. În fiecare zi elaborăm acte normative. Trebuie rezolvate problemele curente și să ne punem la adăpost, prin executarea lucrărilor de irigații, absolut necesare (…) Fiecare zi, fiecare oră contează!”, a declarat Petre Daea, pentru RomâniaTV.net.
” respinge ideea de a mânca insecte ”
-nici cantarida????
daea marele luptator impotriva lacustelor si secetei inexistente. Seceta e doar in capetele lor, ca trebuie sa vindem recoltele la straini, ne fezandeaza sa nu dam vina pe ei cand n-o mai fi mancare, ci pe Dumnezeu. Viermi si altele asemenea oricum vor baga in mancare, ca doar nu ti le serveste ca atare in farfurie, o sa cumperi biscuiti cu proteina in ei, asa cum deja mancam chestii si mai scarboase.. daca am vedea cum se face berea sau ce e prin restaurante de sobolanime, am zice ca gandacii sunt o delicatesa. Se opune papagalul de daea curentului global.. my ass.. doar gargara, isi face imagine de patriot. Cine vrea sa manance sanatos sa isi creasca in gradina, atata timp cat astepti mancarea pe glovo sa fii sigur ca viermi vei primi, de prostie nu te salveaza nici daea nici vreun partid..