Ministerul Apărării din Republica Moldova ar urma să își schimbe denumirea în Ministerul Apărării Naționale, aceasta urmând să fie similară cu cea a instituției „soră“ din România, conform Deschide.
Autoritățile moldovene au precizat că noul concept a fost inspirat de la dezideratul că apărarea națională constituie cauza întregii națiuni. Modificarea este prevăzută în proiectul de modificare a Legii cu privire la apărarea națională.
„Ținem să menționăm că însuși potrivit dicționarelor de specialitate, «apărarea» este o formă de bază a acțiunilor de luptă, iar «apărarea națională» constituie conceptul politic de bază al unei doctrine militare cu caracter defensiv, ansamblul măsurilor și acțiunilor politice, economice, militare întreprinse în scopul de a apăra independența națională, suveranitatea și integritatea teritorială a statului”, se arată în document.
Potrivit documentului, Ministerul Apărării Naționale va fi responsabil pentru asigurarea securității militare a statului.
„Aceasta se pornește și de la premiza că la formarea şi la realizarea politicii de asigurare a securităţii naţionale Ministerul Apărării Naționale este unica instituție care are capacitate și bază legală pentru a asigura «securitatea militară» a statului ca parte componentă a securității naționale. Aceste aspecte la moment, ca urmare a multiplelor intervenții legislative, sunt reglementate vag, motiv pentru care necesită o abordare corespunzătoare la nivel de lege, transpusă în legislația din domeniu”, precizează autoritățile.