Despre minerii români s-au scris multe aberații și minciuni. După cum s-au scris o mulțime de minciuni și despre țăranii români, oameni care, pe vremea când țăranii occidentali locuiau în văgăuni sub pământ, la propriu, din cauza unor nobili cel puțin la fel de sângeroși precum grofii de la noi, românii purtau cămăși albe ca spuma laptelui și umblau curați și mândri.
Uitați-vă la imaginile surprinse de către străinii care vizitau regiunile noastre, dacă nu mă credeți. Sau, chiar mai bine, o întrebare pentru norocoșii care încă mai au bunici și/sau străbunici în mediul rural. De ce exista dintotdeauna (în mediul rural) o mare mândrie să ai toaleta în casă și nu în curte și să te speli cât mai des în confortul casei și nu afară, să te îmbăiezi „precum domnii”? Desigur, existau și țărani desculți, dar asta din cauza administrațiilor defectuoase din anumite regiuni, zone în care se lua pielea de pe ei, uneori, din păcate, chiar la propriu. Ofer spre dovadă un articol mai vechi de-al meu, în care scriam despre paturile occidentalilor din Bretania, care îi protejau de animale: https://www.cristoiublog.ro/patul-stramosilor-si-un-jurnal-de-calatorie/. În plus, povestea unor paturi de acest tip este mult mai „colorată”.
Spre exemplu, deoarece extrem de multă lume, cam prea multă chiar, consideră că noi, românii, eram cei mai înapoiați întotdeauna, eu țin să vă contrazic. Nu o să amintesc de marile revolte țărănești din Europa de Vest, ale unor țărani care dormeau în gropi în pământ, în niște văgăune față de care bordeiele țărănești românești erau „lux”.
În schimb, o să descriu pe scurt nevoia unor asemenea paturi tip cutie. Pătura de mijloc (atât cât era ea, deoarece mereu oscila către un strat societal inferior, rareori superior) din Europa de Vest, inclusiv o mulțime de mici nobili, mici burghezi, mici negustori dormeau în aceeași încăpere cu propriile animale. Așa că nu rare au fost cazurile în care bebeluși, copii sau chiar bătrâni au fost devorați de vii, în somn, de către propriile animale (în special porcine).
Dar, dacă tot este să scriem adevărul, paturile acestea s-au dovedit inutile împotriva celui mai mare dușman din gospodărie, după cum am putut vedea urme pe majoritatea pieselor de mobilier oferite spre vânzare prin anticariate, atât aici, cât și în Occident. Despre cine este vorba oare? Despre șobolani, bineînțeles. Faptul că paturile erau ușor ridicate de la sol nu oferea prea multă protecție, iar podeaua de pământ bătătorit, bălegar și paie, era plină de cuiburi de șobolani. Iar acești inamici ai gospodarilor dintotdeauna, pur și simplu rodeau mobilierul, pentru a putea mânca din carnea locatorilor. Da, știu, trecutul nu a fost prea roz în Occidentul așa zis perfect . Cine crede că este perfect acum și „vrea o țară ca afară” poate să călătorească prin Vestul Europei. Eu am călătorit (și m-am crucit), așa că știu despre ce scriu. Dar să revenim la frumosul nostru stat și la frumosul nostru popor (excludem lichelele).
Minerii de la Roșia Montană au fost de-a lungul istoriei niște oameni extrem de harnici. Printre atâția oameni demni, s-a remarcat și domnul Mihăilă, cel care a devenit proprietar de mină la Roșia Montană și a exploatat aurul din zonă. Se estimează că, Mihăilă Gritta a extras din mina sa cel puțin 1.700 kg aur!. Cu banii obținuți pe acest aur, el a ridicat șapte biserici ortodoxe și șapte școli confesionale în zona Munților Apuseni. Cinci dintre bisericile ridicate de Mihăilă Gritta au mai putut fi identificate în zilele noastre:
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din Roșia Montană, județul Alba
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, din Bucium Cerbu, județul Alba
Biserica „Sfânta Treime” din Mogoș, din județul Alba
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, din Josani, județul Hunedoara
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, din Gelmar, județul Hunedoara
Despre celelalte două biserici construite de către marele patriot Mihăilă Gritta nu se cunosc încă date din arhive sau de pe teren, dar se presupune că ele ar fi bisericile din Cărpiniș, Vârtop, Ciuruleasa, județul Alba, ori din Ardeu, județul Hunedoara.
Dintre școlile confesionale pe care le-a ridicat harnicul miner, se știe că una dintre ele a fost construită din lemn, lângă biserica din Mogoș, județul Alba. Această școală nu a supraviețuit vremurilor tulburi. Se presupune că o altă școală confesională ridicată de Gritta a fost cea din localitatea Gelmar, județul Hunedoara, lângă biserica pe care tot el a ctitorit-o.
Despre marele patriot miner, domnul ing. Aurel Sîmtimbreanu avea să scrie: „Legenda spune că, urmând sfatul vâlvei care a apărut sub înfățișarea unui moș cu barbă albă până-n brâu „Gritta a pus fitilul, dând foc prafului negru, iar explozia ce a urmat a provocat halucinanta apariție a unui aur curat, greu și frumos, cum rar s-a mai văzut într-o baie din Roșia”. La întrebarea vâlvei, ce are de gând să facă cu atâta aur, minerul Mihăilă Gritta îi răspunde: O dragul meu și al lui Dumnezeu, e mult darul aflat, dar pentru scopul meu este puțin! Să nu crezi însă că spre desfătarea mea râvnesc după bunuri lumești, nu dragul meu ortac… alta e ce mă frământă pe mine. Văd neamul meu în jugul robiei, văd că românilor le este închisă calea la școli, și unicul scut al limbii și legii noastre este casa lui Dumnezeu. Toată școala românilor e biserica… și numai sub scutul altarului avem pază a ne păstra limba și datinile strămoșești. Acum dar, ortace dragul meu, mă vei pricepe că dorul inimei mele e acela să zidesc biserici… Cât se va ajunge din acest aur, tot îl voi împărți până la ultimul gram….Azi, culmea ironiei, la începutul mileniului III , unii veniți de peste mări și țări, reprezentați de Gabriel Resources prin S.C. Roșia Montană Gold Corporation, cu aurul ce vor să-l extragă de la Roşia Montană, vor șterge de pe suprafața pământului localitățile Roşia Montană și Corna și o dată cu ele, 7 biserici, monumente istorice, un sit arheologic de valoare universală, școli, grădinițe, izgonirea populației de pe locurile natale, etc. Familia Mihăilă și Rafila Gritta sunt înmormântați într-un cavou, lângă blocuri, unde este o cruce din piatră cu anii 1762-1837, peste aceasta s-a construit din lemn un garaj. Instituțiile locale și județene ar trebui să se implice în restaurarea cavoului marelui patriot, care a devenit un mecena al culturii românești. Interesante și deosebit de prețioase sunt și mărturiile unor călători care au vizat Roșia Montană. Aceștia au rămas încântați de casele lui Mihăilă și Ghiorghiuţ Gritta, ale altor mineri mai înstăriți, fiind surprinși de gradul de cultură al acestora. Călătorul austriac Krichel, între anii 1827-1829 vizitează Munţii Apuseni și admiră casele “ca niște palate”, ale unor români din Roșia Montană. “Prima casă frumoasă, construită într-un stil ales, era a lui Gritta Gheorghiuţ, proprietar de mine din Roșia Montană, cel mai bogat român din regiune”. Suba Ioviţa, “dispune de 50.000 ducați de aur, bani peșin”. Un alt proprietar de mine, Barbura Samoilă, avea o locuință de cel mai bun gust. “Nici un principe nu s-ar rușina să locuiască în aceste camere”. La Barbura a găsit “draperii scumpe de mătase, admirabile gravuri, pendule mari, etc.”. “Case frumoase mai au Şuba Petru şi Gritta Mihăilă, încheie relatarea Krichel. Despre George Gritta, funcționarul administrației “cezaro-crăieşti” cercuale, K.u.K. Bezirksamt, relatează la 17 iulie 1853, din Scărişoara, următoarele: “George Gritta, într-un portret în ulei, purta un surtuc țărănesc, cu o barbă bogată, părul tuns scurt și mustățile bogate, era un om instruit și un pasionat colecționar de antichități romane. Pe terenul său a găsit patru pietre funerare, printre care una purtând numele fostului de două ori consul, Rufus și mai multe monede romane”. Acesta propune administrației “să facă săpături, căci în felul acesta s-ar dovedi că acesta este locul coloniei romane Auraria”. Case frumoase, cu o arhitectură specifică, cu emblema minerilor, mobilate cu gust, cu candelabre, pendule, sobe de teracotă, multe procurate de la Viena și Budapesta, diferite obiecte din argint și aur, tablouri, etc., se întâlneau la tot pasul în decursul timpului, până în zilele noastre. Roşienii erau oameni harnici. Le plăcea să trăiască bine, să petreacă și să fie bine îmbrăcați. În ultimele decenii au fost greu încercați. În anul 1948 le-au fost luate minele şi aurul. Din 1995 odată cu venirea S.C. Roşia Montană Gold Corporation, roşienii şi cornenii trăiesc o nouă tragedie, strămutarea şi demolarea localităţilor…”. (https://www.dacoromania-alba.ro/nr32/familia_mihaila.htm).
În mod cert, neamul românesc a oferit lumii dovada vie a unui popor de neînfrânt, a unui popor care încă mai există datorită unor miracole. Eu știu un lucru cu certitudine, atâta timp cât mă voi putea lupta pentru neamul și patria mea, iar dușmanii vor reacționa denigrând patriotismul și implicit atacându-mă, lucruri înfăptuite de către ei din frică, eu mă voi afla pe drumul cel bun! În noul an care ne așteaptă să nu uităm să fim uniți, să ne ajutăm reciproc, după cum scria marele patriot Vasile Alecsandri:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!”
La mulți ani, români! La mulți ani, România! Fie ca România Mare în vechile hotare să renască!
