Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților s-a întrunit, duminică, într-o ședință informală, cu ministrul Culturii, Natalia Intotero, pe tema furtului exponatelor românești din Muzeul Drents din Assen, Țările de Jos, a anunțat, luni, președintele comisiei, Mihail Neamțu.
„Doamna ministru Natalia Intotero și-a arătat întreaga disponibilitate de a pune la dispoziția Comisiei întregul dosar al expoziției itinerante cu aurul Daciei, incluzând evaluările, aprobările ministeriale și contractele semnate de părțile române și olandeze”, precizează Mihail Neamțu într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, Neamțu a solicitat demiterea directorului Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu.
Membrii Comisiei de cultură se vor întâlni luni pe tema furtului.
„În cadrul întrevederii, membrii Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vor solicita clarificări privind modul în care au fost implementate și respectate protocoalele de securitate, situația generală a Muzeului Național de Istorie a României, resursele alocate pentru protecția patrimoniului, precum și orice alte aspecte care pot contribui la o înțelegere completă a situației. Sunt așteptați să participe, de asemenea, doamna Natalia Intotero, ministrul Culturii, și domnul Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României”, a mai transmis Neamțu.
Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr., precum și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate în urma unui ‘incident deosebit de grav’, a anunțat Ministerul Culturii.