vineri, martie 29, 2024
ACTUALITATEMihai Gheorghiu îndeamnă la Boicotul electoral creștin

Mihai Gheorghiu îndeamnă la Boicotul electoral creștin

Mihai Gheorghiu, președintele Platformei Împreună și cunoscut intelectual conservator, scrie că nu va merge la vot la următoarele alegeri .

El scrie că întreaga clasa politică „a demonstrat doar capacitatea de a ridica slugărnicia de mici instrumente coloniale la culmi de progres neatinse nicăieri în lume”.

„Orice creștin cu o conștiință trează nu își poate da votul unor forțe politice anticreștine, ale căror scopuri politice sunt tocmai distrugerea vieții sale de creștin, distrugerea vieții sociale fundamentate creștin și distrugerea Bisericii.

Eu nu pot vota pe cei care au susținut permanent măsurile aberante și disproporționate ale medicinii militarizate, care au închis bisericile în noaptea Învierii Domnului, pe cei care au legiferat “medical” împotriva Împărtășirii în Biserică, interdicție valabilă și astăzi, nu pot vota pe cei care vor închide mâine din nou toate bisericile, pe cei care au închis trei luni cimitirele, pe cei care au trimis poliția în biserici, la slujbe, pe cei care au stârnit presa plătită să prigonească preoți, episcopi și credincioși, pe cei care au votat în Parlament legile coloniei penitenciare, pe cei care nu au cenzurat aberațiile sistemului.

Nu pot vota pe cei care distrug școala românească, pe cei care vor transforma școala în platformă on-line, nu pot vota nici pe cei care au adoptat dictatul începerii școlii cu obligativitatea purtării măștilor, nici pe aceia care nu au cenzurat în Parlament aberația dictatului emis.

Întreg spectrul politic românesc și-a dezvăluit incapacitatea de a construi soluții raționale și umane, incapacitatea de a dialoga cu societatea românească, a demonstrat doar capacitatea de a ridica slugărnicia de mici instrumente coloniale la culmi de progres neatinse nicăieri în lume.

Desigur, unii agită problema pensiilor, alții agită problema falimentului economic, alții se agită pur și simplu, nimic din toată această paradă nu ne va proteja în fața tăvălugului de măine, al crizei, al sărăciei și dictatului progresismului ideologic pus deja în operă.

Cum să votezi pe cei care te-au amenințat cu creșterea numărului morților dacă mergi la Slujba de Înviere?! Există limite peste care nu se poate trece! Și minciuna și ura politrucului mărunt trebuie să aibă o limită. Nu îi putem urni, sunt încastrați în mecanismul nostru social și politic, dar măcar un semnal al lipsei de legitimitate trebuie să primească.

Votul ar trebui să fie instrumentul libertății mele, când el devine doar instrumentul capturării mele ca cetățean liber, doar falsificarea propriei mele libertăți, atunci gestul unic al libertății mele trebuie să fie refuzul legitimării propriei mele lipsiri de libertate, al falsificării primitive a unei democrații, oricum disfuncționale. În fond, au demonstrat că pot funcționa, pot guverna, pot vinde și cumpăra totul, fără cetățeni, fără popor, care a ajuns doar o abstracție statistică asimptomatică”, a scris Mihai Gheorghiu, ilustrând postarea cu imaginea de mai jos.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE