vineri, martie 28, 2025
ACTUALITATEMicuța Anna are nevoie de ajutorul nostru pentru a putea vedea

Micuța Anna are nevoie de ajutorul nostru pentru a putea vedea

Anna Untură este o copilă de 11 ani, care și-a pierdut progresiv vederea din cauza unei tumori dezvoltate pe nervul optic. Micuța a fost operată recent, dar încă nu este salvată.

Are nevoie de ședințe de chimioterapie. Toate procedurile sunt efectuate la o clinică privată din Turcia, unde există specialiști pentru situația medicală a copilei, iar suma nu e deloc accesibilă pentru această familie cu 8 copii: 18.000 de euro.

„Nu suntem în cea mai bună stare financiară, de aceea avem nevoie de o susținere din partea oricui cu orice sumă de bani pentru a o ajuta pe Anișoara”, ne-au scris mama și tatăl fetiței.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Nimic nu e mai de preț pentru un om decât sănătatea, în special vederea. Pentru aceasta ar lupta până la capăt și ar da totul de ar putea. Tot au dat și părinții Annei, dar nu e suficient, motiv pentru care e nevoie de sprijinul nostru.

Stă în puterea noastră, a tuturor celor care înțelegem suferința acestei fete, să schimbăm lucrurile în bine. Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” poate însemna un suflet nevinovat salvat de la suferință.

Anna se roagă și contează pe omenia noastră!

Donații se pot face:

Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

REVOLUT: 0752.753.540

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați pentru transfer bancar numele pacientului ANNA UNTURA

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE