Scriitorul și fostul ministru al economiei, Varujan Vosganian, a comentat declarația premierului Nicolae Ciucă, privind promisiunea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind respectarea drepturilor minorității românești din țara vecină.
În acest context, Vosganian a explicat, pe înțelesul tuturor, de ce drepturi beneficiază minoritatea ucraineană din România și ce ar trebui să primească și românii din Ucraina.
„Pentru o corectă aplicare a acestei reciprocități, iată, pentru informarea domnilor Zelenski și Ciucă, ce drepturi ar trebui să aibă minoritatea românească, ținând cont și de faptul că românii sunt, potrivit cifrelor oficiale,0,8% în Ucraina (cca 350 000), în timp ce ucrainenii sunt în România 60 000 (0,33%):
a) învățământ gratuit până la nivelul solicitat de minoritatea românească
b) dreptul de reprezentare parlamentară a organizațiilor minorității românești, cu un număr de voturi egal cu 5% din norma pentru un deputat din partea partidelor ucrainene;
c) dreptul organizaților minorității românești de a participa la alegerile locale;
d) acordarea unei susțineri bugetare anuale de cca 12 milioane de euro pentru finanțarea organizațiilor minorității românești;
e) salarizarea preoților;
f) acordarea unei susțineri bugetare pentru restaurarea bisericilor;
g) finanțarea de la buget a cel puțin două reviste românești de cultură și a unei tipografii;
h) acordarea de spații de emisie la posturile centrale și locale;
i) dreptul organizațiilor românești de a desemna reprezentanți în Consiliile de administrație ale Televiziunii și Radioului național și oportunitatea de a avea un Departament special în cadrul Guvernului care să soluționeze problemele minorităților.
j) folosirea grafiei latine și a denumirilor românești de localități și străzi în zonele unde populația românească se găsește într-un procent semnificativ;
j) În situația în care Guvernul de la Kiev nu va accepta faptul că cei declarați moldoveni (cca 220 000) și cei declarați români (130 000) sunt o singură etnie, adică români, drepturile de mai sus să se aloce la dublu, adică atât pentru moldoveni, cât și pentru români, cu doi reprezentanți în Parlament, cu un număr dublu de reviste, de emisiuni etc, așa cum e situația uncrainenilor și rutenilor din România, fiecare cu deputatul și finanțarea sa (suma de 15 milioane de euro, urmând a se împărți proporțional).
Pe scurt, domnule Ciucă, asta înseamnă drepturile în oglindă de care vorbiți dumneavoastră. Asta ne-ați promis că v-a promis Zelenski, așadar, vă rugăm să vă țineți amândoi de cuvânt.”, a scris Vosganian.
Inutil de menționat că actualmente, românii din Ucraina nu beneficiază decât de o minusculă parte din ceea ce au parte ucrainenii din România.
Mai rău, la două zile de la vizita premierului Ciucă la Kiev autoritățile ucrainene au ÎNLĂTURAT monumentul care atesta originea românească a orașului Cernăuți.