Autoritățile mexicane au declarat că studiază cazul unei doctorițe în vârstă de 32 de ani, cu antecedente alergice, care a fost internată în spital după ce a fost injectată cu vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19, informează agențiile internaționale, potrivit Agerpres.
Doctorița, al cărei nume nu a fost dat publicității, a fost internată în unitatea de terapie intensivă a unui spital public din statul nordic Nuevo Leon după ce a suferit convulsii, dificultăți de respirație şi o erupţie pe piele la jumătate de oră după administrarea vaccinului. Ea a fost vaccinată săptămâna aceasta.
„Diagnosticul inițial este encefalomielită”, a declarat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat publicat vineri seara.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Encefalomielita este o inflamație a creierului şi a măduvei spinării.
Ministerul a adăugat că nu există dovezi din studiile clinice că cineva a dezvoltat o inflamație a creierului după administrarea vaccinului.
Femeia are antecedente de reacţii alergice la medicamente precum trimetoprim cu sulfametoxazol, un antibiotic ce combate infecţiile urinare, a relevat Ministerul Sănătăţii.
Peste 126.500 de persoane au murit din cauza COVID-19 în Mexic şi 1,4 milioane s-au infectat.
Prima serie de vaccinuri anti-COVID-19 a fost distribuită în Mexic din 24 decembrie, destinate exclusiv angajaţilor din domeniul sănătăţii.
Reacții adverse de la vaccinul Pfizer s-au înregistrat și în Israel și în Statele Unite. Reamintim că una dintre primele persoane care s-a vaccinat anti covid în Elveția a decedat, dar autoritățile nu au legat cazul de vaccinare.