Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a afirmat că „Italia are nevoie de migrație”, în cadrul conferinței organizate la Roma pe această temă și la care participă liderii a 20 de națiuni, plus lideri ai UE.
Conform The Telegraph, afirmațiile lui Meloni sunt menite să obțină sprijin din partea țărilor africane pentru un plan de reducere a traficului de persoane în Europa.
Prim-ministrul de dreapta, care a ajuns la putere cu promisiunea de a bloca bărcile cu migranți în Marea Mediterană, și-a temperat retorica în încercarea de a construi alianțe cu țările de origine sau tranzit ale migranților.
Adresându-se unei audiențe care includea președintele Tunisiei, precum și reprezentanți din Africa Subsahariană și Orientul Mijlociu, ea a afirmat că toată lumea este afectată de migrația ilegală.
„Nimeni nu beneficiază de asta,” a spus ea, „în afară de grupurile criminale care se îmbogățesc pe seama celor mai vulnerabili și își folosesc forța chiar împotriva guvernelor.”
Giorgia Meloni a propus o colaborare mai strânsă cu țările de origine pentru a gestiona fluxurile de migranți și a combate traficanții de persoane.
Cu toate acestea, ea a afirmat că este deschisă să creeze mai multe căi legale de intrare în Italia, deoarece „Europa și Italia au nevoie de imigranți”.
La începutul acestui an, Italia s-a angajat să elibereze 425.000 de noi vize de muncă pentru cetățeni non-UE între 2023 și 2025, crescând numărul de permise disponibile în fiecare an, până la un maxim de 165.000 în 2025. În 2019, înainte de izbucnirea pandemiei, Italia a emis doar 30.850 de vize.
Criticii de dreapta au acuzat-o pe Giorgia Meloni, liderul partidului de guvernământ Fratelli d’Italia, că și-a abandonat principiile după ce a ajuns la putere.
Prin această declarație, ea confirmă criticile conservatorilor. Recent, Eva Vlaardingerbroek din Olanda, o acuza pe Meloni că este doar „retorică goală”, fără niciun rezultat concret.
Prim-ministrul italian a afirmat la conferință că aroganța occidentală a împiedicat găsirea unei soluții pentru fluxurile de migranți, care au crescut în acest an.
Mai mult de 83.000 de migranți au ajuns în Italia anul acesta, în comparație cu aproximativ 34.000 în aceeași perioadă din 2022.
Ea a spus: „Occidentul prea des a dat impresia că este mai interesat să dea lecții decât să întindă o mână de ajutor. Probabil această lipsă de încredere a făcut dificilă găsirea de soluții.”
Summitul de la Roma a avut loc o săptămână după ce unul dintre participanții-cheie – președintele Tunisiei, Kais Saied – a semnat un memorandum de înțelegere pentru un „parteneriat strategic cuprinzător” într-o întâlnire care a inclus-o pe Giorgia Meloni și pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
Detaliile financiare nu au fost făcute publice, dar UE a promis aproape 1 miliard de euro pentru a ajuta la redresarea economiei afectate a Tunisiei și 100 de milioane de euro pentru controlul frontierelor, precum și misiuni de căutare și salvare pe mare și repatrierea imigranților fără permise de ședere.
„Vrem ca acordul nostru cu Tunisia să fie un model. O schemă pentru viitor. Pentru parteneriate cu alte țări din regiune” a declarat Ursula von der Leyen în cadrul conferinței.
Mohamed al-Menfi, șeful Consiliului prezidențial al Libiei, a cerut ajutor din partea țărilor mai bogate.
În altă parte, duminică, Papa Francisc a cerut guvernelor europene și africane să ajute migranții blocați în zonele deșertice din nordul Africii și să se asigure că Marea Mediterană nu va mai fi „teatru al morții” pentru cei care încearcă să o traverseze.
Giorgia Meloni este ca cei de la PNL si USR, o tradatoare de tara.
Curios, dac-aș fi venit cu pluta, că media din România nu vede gunoiul de sub nas. E plină țara de străini, să tot fie deja peste un milion, fără ca politicienii noștrii să deschidă măcar gura că vor face și drege precum cei din Italia.
Melona e ca psdul de la noi care dupa ce a colectat votanzii care nu vroiau pnl&usr le-a dat paiul prin gura proprilor votanzi si a semnat act de supunere lui iohanis& co.
nu, meloni e ca simion, patrioti autodeclarati si conservatori de carton, care, dupa ce ajung la putere si-si dau arama pe fata, vor veni unii si vor zice vai ce dezamagire. Nu e nicio dezamagire decat pt cei care s-au amagit prosteste. Meloni a sustinut dictatura sanitara, nici copiii de gradinita nu au vazut-o ca pe o salvatoare
-stiam,
mu-ha/ha!
(stiam ca e o lepra+o varza)
D-le Ursan,
Nu protestează nimeni din cauza părului galben al chipeșei doamne PM a Italiei ?
Vedeți dvs., moldovenii sunt cu un pas înaintea noastră: nu doar au aflat de „schimbarea la față” („aka” „trădarea”) a d-nei Giorgia M. (nu ne spuneți cine i-a dat prețioasa indicație, dacă tot scrieți ?)
https://md.sputniknews.com/20230725/paradoxul-meloni–57833427.html
ci au aflat și că vestitul VVP a interzis PRIN LEGE schimbarea de „Gen”:
https://md.sputniknews.com/20230725/putin-a-semnat-legea-care-interzice-schimbarea-de-gen-57832187.html
Dvs. când urma să ne-o spuneți ?
nu mai scăpăm de sindromul ăsta!
Merkel fusese aleasă masiv când a spus că Multikulti a eșuat!
Apoi s-a sucit 180 de grade și a deschis granița la supradoza de imigranți.
Asta e la nivel de sperjur.