La începutul lunii septembrie, la aproximativ o lună după reimpunerea obligativității purtării măștii în spațiile închise, în Washington, am intrat fără mască la supermarketul Trader Joe’s, de pe Capitol Hill. Așa cum era de așteptat, eram singura persoană fără mască din magazinul. Cu toate acestea, pe lângă acest detaliu, experiența a fost surprinzător de lipsită de incidente. Nici un cumpărător ofensat nu m-a admonestat pentru indisciplina mea, și nici nu mi s-a cerut să-mi pun masca. Mi-am luat traista cu alimente la spinare și am plecat liniștit. Nicio daună înseamnă nicio vină.
Cum se va termina pandemia? Aceasta este întrebarea care ne frământă încă de la început. Între timp, s-au luat nenumărate măsuri, considerate modalități sigure de revenire la normal: carantine generale, purtarea obligatorie a măștii, controale, interdicții de călătorie, școală online și “infailibila” vaccinare. Cu toate acestea, după nouăsprezece luni de pandemie rezultatele sunt modeste. Cele mai multe restricții sunt încă în vigoare, pandemia este încă în curs, iar întrebarea de mai sus rămâne fără răspuns.
Și totuși eșecul nu a împiedicat elita conducătoare să stabilească un scop final: eradicarea virusului. Într-adevăr, fie explicit, fie implicit, toate legislațiile în materie de Covid au fost în orientate spre acest obiectiv ultim. După cum a afirmat recent chiar Dr. Anthony Fauci: „Vrem să facem mai mult decât doar să combatem boala. Vrem pe cât posibil să o eradicăm.”
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Australia și Noua Zeelandă și-au manifestat această intenție în mod vădit – instituirea carantinei chiar și în cazuri singulare de infecție Covid-19 – dar, conform spuselor lui Fauci, America nu este nici ea departe de această abordare.
Însă problema este că eradicarea Covid-19 este pur și simplu imposibilă. La fel ca și alți viruși respiratori pereni, Covid-19 se răspândește mult prea rapid și noi variante ale virusului apar mult prea des, pentru a-l putea elimina definitiv. Nu este nimic nou sub soare – avem epidemie de gripă sezonieră în fiecare an. Și, deși coronavirusul este ceva mai contagios decât vărul lui, virusul gripal, fapt este că ambii acești viruși au rate ale mortalității la fel de scăzute în rândul majorității populației, în special în rândul copiilor.
Prin urmare, normal ar fi, ascultând de rațiune, să tratăm Covid-19 la fel cum tratăm alte boli similare: cu precauție moderată. Cu toate acestea, această pandemie a schimbat radical modul în care acționăm. Dacă sosirea sezonului gripei cauza o oarecare panică, Covid 19 a declanșat o adevărată isterie: carantine, urmărirea contacților, obligația de a purta mască peste tot în oraș și chiar de a avea pașapoarte de vaccinare. Țările instituie în continuare blocaje cu fiecare nouă infecție. Copiilor li se interzice să meargă la școală săptămâni la rând, dacă există suspiciunea că ar fi putut fi expuși la virus. Angajații sunt forțați să facă o alegere dură: să se vaccineze, sau să fie concediați.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Astfel se stabilește noul precedent: eradicare sau eșuare. Și din moment ce știm că Covid-19 nu va dispărea cu adevărat niciodată, avem răspunsul la întrebarea cum anume se va termina pandemia:
Nu se va termina
Dacă ar fi să urmăm precedentul până la concluzia lui logică, toți virușii pereni care provoacă infecții ușoare – fie că e vorba de viruși gripali, SARS-COV sau de alți viruși încă necunoscuți – ar trebui să conducă fără excepție la înghețarea activității întregii societăți. Pur și simplu nu există un principiu limitativ aici. Ne-am încătușat și am aruncat cheia.
Dar revin la întâmplarea de la Trader Joe și la ceea ce cred eu că este singura cale de urmat: nesupunerea. Pur și simplu nu putem continua să suportăm restricții care ne nemulțumesc, în speranța că normalitatea va reveni într-o zi.
Rețineți că acest apel la nesupunere nu este nici o condamnare în masă a inițiativelor de sănătate publică nici un protest libertarian bazat pe „drepturile” sau pe „libertățile individuale”. Mă îndoiesc că aș pleda împotriva unor măsuri stricte de sănătate, dacă ciuma bubonică ar reînvia pe continentul american. În schimb, reacția mea este una bazată pe situația de față, un răspuns proporțional la un precedent injust și contrar dezvoltării umane.
Răbdarea și toleranța noastră nu vor pune capăt pandemiei. Mulți consideră, ca și mine, cândva, că restricțiile merită să fie suportate – un sacrificiu nobil, de dragul unei viitoare reveniri la normalitate. Dar știm deja că acest demers nu dă roade. Restricțiile nu vor eradica niciodată Covid-19 și, prin urmare, nici nu vor pune capăt pandemiei. Așadar, trebuie să le respingem.
Nesupunerea civilă nu este un concept radical nou, ci mai degrabă unul înrădăcinat în tradiția occidentală. În Summa Theologiae, Sfântul Toma de Aquino descrie legile injuste ca fiind legi contrare binelui uman și susține că astfel de legi nu sunt doar false legi, ci și acte de violență contra persoanei umane, care pot fi ignorate.
Într-adevăr, restricțiile actuale vin fără îndoială în contradicție cu binele omenirii. Pe parcursul pandemiei, restricțiile au golit bisericile de enoriași, au închis afaceri, au dezorganizat activitatea școlară și au separat membrii familiilor. Restricțiile au obligat omul, o creatură socială prin excelență, să se izoleze în casă și să se detașeze de comunitate. Prin obligația de a purta mască, restricțiile au redus ființa umană la un agent patogen de care trebuie să te ferești cu orice chip – și toate astea pentru o boală ușoară, dar perenă.
Prin urmare, nespunerea nu este numai corectă, ci și necesară – și chiar justă.
Desigur, ar fi neînțelept din partea mea să trec cu vederea binefacerile prudenței. Evident, nu trebuie să anulați petrecerea de Crăciun cu familia sau vizita la bunici, pentru că refuzați să purtați masca în avion. Și nici să vă lăsați familia să flămânzească pentru că ați fost concediat că ați refuzat vaccinul. Aquino menționează că trebuie să renunțăm la nesupunere, dacă este necesar, pentru a evita scandalul. Cu siguranță, caritatea cere ca anumite lucruri să fie mai importante decât politica și, probabil, acest lucru reprezintă un viciu de argumentație.
Cu toate acestea, cred că există o mulțime de modalități – subtile, dar eficiente – prin care nesupunerea civilă poate fi practicată cu prudență în viața noastră de zi cu zi.
Începeți prin a renunța la mască la restaurant și în magazin. Dacă vi se interzice intrarea în magazin, faceți-vă cumpărăturile în altă parte. Dacă sunteți în lockdown, vizitați-vă un prieten sau organizați o petrecere la dumneavoastră acasă. Duceți-vă iar la biserică, dacă ați încetat să vă duceți. La aeroport, încercați să mergeți fără mască, în zona terminalului, cât mai mult posibil. Cu cât ne opunem mai mult, cu atât interdicțiile vor fi mai puțin luate în serios și cu atât mai repede liderii noștri își vor da seama că precedentul lor nu poate dura veșnic.
Poate că vă faceți griji cu privire la represalii. Cu siguranță vor exista câteva; înfăptuirea binelui presupune întotdeauna efort și sacrificiu. Dar, dacă faptul că eu mi-am făcut cumpărăturile în magazin, fără mască, servește drept dovadă, represaliile vor fi mai puține decât v-ați putea aștepta. Niciun om cu mintea întreagă nu se bucură de aceste interdicții, la urma urmei. Așadar, arătați-vă fața, fiți curajoși și consecvenți. Curajul vostru ar putea fi exact ceea ce îi va inspira pe ceilalți să procedeze la fel.
Într-adevăr, sfârșitul acestei pandemii depinde asta.
Samuel D. Samson este un scriitor care activează în Washington D.C. Absolvent al Universității din Texas, oprea sa se concentrează pe intersectarea politicii contemporane cu teoria dreptului natural a Sf. Toma de Aquino și cu teleologia clasică.
Articol apărut în The American Conservative, tradus de la originalul de aici.
