Marți are loc festivitatea de premiere Fotogeografica 2020

0
174

Marți, 20 octombrie 2020, începând cu ora 18:30, se va desfășura on line și live-streamed festivitatea de premiere Fotogeografica 2020, informează un comunicat de presă.

Cu acest prilej, va fi lansat şi catalogul Fotogeografica 2020 ce va conţine, pe lângă fotografiile premiate pe cele trei secţiuni: patrimoniu cultural, peisaj natural și wildlife, şi cele mai reuşite lucrări din galeria foto a concursului (expo on line www.fotogeografica.ro 2020).

Salonul Național de Fotografie „FOTOGEOGRAFICA 2020” ce cuprinde o amplă selecție dintr-un număr de peste 1.500 de fotografii, înscrise de cei peste 200 participanţi din toată ţara, va fi găzduit, al 3-lea an consecutiv, de Teatrul Național I. L. Caragiale începând cu 21 octombrie 2020.

În contextul special determinat de restricțiile impuse de pandemia cu coronavirus, lucrările vor putea fi vizionate doar DIN EXTERIOR, acestea fiind expuse în ferestrele Foaierului Media dinspre str. Tudor Arghezi și dinspre Intercontinental.

Fotogeografica a devenit o instituție care descoperă tineri și pasionați fotografi dintre care mulți devin deja, iată, fotografi de clasă. Talentul lor a făcut posibilă publicarea unor articole despre natura sălbatică, specii remarcabile, peisaje surprinzătoare, farmecul încă puțin alterat al lumii satului de munte. Astfel de fotografi au ajuns cunoscuți pe plan internațional ca ambasadori ai unei Românii pline de farmec (Cristian Lascu, senior editor National Geographic Romania, președintele juriului Fotogeografica).

Proiectul se derulează sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, cu suportul deosebit al Teatrului Național ”I.L. Caragiale” din București.

Fotogeografica este cea mai importantă manifestare la nivel național din domeniul concursurilor de fotografie pentru tineret, având ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii şi tradițiilor românești, laureată a Galei Tineretului din România.

Parteneri tradiționali: National Geographic Romania, Zitec, Universitatea din Bucureşti-Facultatea de Geografie, DJST Hunedoara, Clubul Studenţesc de Artă Fotografică, Radio Bucureşti Fm, UNESCO ProNatura, România Salbatică, Artografica, Fotoclub Orizont Sibiu, Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni, Asociația Spelogică Sfinx, GO4FUN, Curs Foto, Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, Life Wolf, Asociația Speologică Focul Viu, Fotoclub Orizont, Foto4ever, Exclus Prod, Centrul de Cercetarea Mediului și Efectuarea Studiilor de Impact, Cercetașii României – Centrul Local Sf. Nicolae

Detalii program FOTOGEOGRAFICA 2020 pe www.fotogeografica.ro și https://www.facebook.com/events/350205203073221/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here