ACTUALITATEMarian Enache a fost ales președinte al CCR

Marian Enache a fost ales președinte al CCR

Marian Enache a fost ales, la 11 iunie 2022, preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR). Votul a fost secret şi a avut loc după ce noii judecători la CCR au depus jurământul în faţa preşedintelui României, informează Agerpres.

Marian Enache s-a născut la 5 mai 1954, în municipiul Iaşi. Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi (1977). Stagiu de documentare (1990) în drept constituţional comparat în Franţa, Spania, Italia, potrivit www.ccr.ro. Doctor în ştiinţe juridice: specializarea drept constituţional, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti (1997).

În perioada 1977-1990, a fost avocat în Baroul Iaşi, Baroul Vaslui. De asemenea, în perioada 1998-2010, a fost avocat în Baroul Bucureşti.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

A devenit membru în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), în 1990. A fost deputat în perioada 1990-1992; vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor; vicepreşedinte al Comitetului Adunării Constituante, membru al Comisiei de redactare a Constituţiei României; membru al Comisiei de redactare a proiectului de Regulament al Adunării Deputaţilor.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar pentru imunitate Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

A fost consilier prezidenţial – Direcţia juridică a Preşedinţiei României (1993), apoi ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova (1993-1996).

În legislatura 1996-2000, a fost deputat; membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor şi membru al Comisiei de validare.

A fost secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor (2011-2012). Ales deputat în legislatura 2012-2016; membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Marian Enache a fost numit judecător la CCR de Senat, în 2016, pentru un mandat de 9 ani.

I-au fost decernate: Diploma de merit pentru “Contribuţia importantă la edificarea statului de drept în România”, acordată de Uniunea Juriştilor Democraţi din România, 1992; Premiul “Andrei Rădulescu” în domeniul istoriei dreptului, acordat de Uniunea Juriştilor din România, pentru lucrarea “Interpretarea Constituţiei” (coautor), 2002.

A publicat lucrări şi studii juridice în reviste de specialitate.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți.Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Gabriel Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate