sâmbătă, aprilie 20, 2024
ACTUALITATEMarea Britanie: Un spital i-a tăiat accesul la mâncare și apă unui...

Marea Britanie: Un spital i-a tăiat accesul la mâncare și apă unui pacient condamnat de o instanță la eutanasiere, chiar în Ajunul Crăciunului

Un spital din Marea Britanie a decis să ceară în justiție oprirea tratamentului care îl ține în viață pe un pacient de origine poloneză, iar cererea a fost acceptată, informează Life Site News.

În consecință, chiar în Ajunul Crăciunului, spitalul i-a tăiat pacientului accesul la apă și mâncare, relevă sursa citată, în ciuda apelurilor surorii și mamei acestuia.

„I-am rugat ca măcar să aștepte să vină mama și să-și ia la revedere. N-au făcut-o”, a precizat sora pacientului.

Familia acestuia a cerut să-l ducă pe acesta la un spital din țara sa natală, dar unitatea medicală din Marea Britanie a refuzat.

Singura persoană care susține decizia instanței și a spitalului de a-l eutanasia pe pacientul polonez – există o hotărâre care interzice publicarea numelui persoanelor implicate în acest caz – este soția acestuia.

Interesant este că unul dintre cei doi judecători care a respins apelul familiei la decizia inițială a instanței este Eleanor King, cea care a respins și apelul tatălului micuțului Alfie Evans, în încercarea de a-l salva pe micuț de la eutanasie.

Sora și mama pacientului polonez afirmă că acesta nu ar fi acceptat niciodată eutanasierea, pentru că este credincios catolic foarte devotat. Mai mult, ele afirmă că respectivul a fost revoltat de ceea ce i s-a întâmplat lui Alfie Evans și decizia spitalului de a-i tăia de la tratamentul care-l ține în viață este cu atât mai scandaloasă cu cât acesta respiră singur, fără ajutorul aparatelor.

Polonezul a fost internat în spitalul britanic din regiunea unde locuiește după ce a suferit un atac de cord și a rămas cu afecțiuni cerebrale în urma incidentului.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE