vineri, martie 29, 2024
ACTUALITATEMarcel Ciolacu dă de înțeles că, momentan, certificatul verde la locul de...

Marcel Ciolacu dă de înțeles că, momentan, certificatul verde la locul de muncă este îngropat: Nu cred că trebuie pusă presiune pe români să se vaccineze

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că „este un pic cam târziu să vii cu măsuri printr-un act legislativ”, referindu-se la certificatul verde la locul de muncă.

În schimb, Ciolacu a spus că s-ar putea lua alte măsuri pentru a se putea „trăi cu virusul”, precum limitarea numărului de călători din transportul în comun.

Liderul PSD a spus că nu este de acord cu obligativitatea vaccinării și nu dorește să preseze românii în acest sens:

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Dar eu nu cred în certificatul verde ca un singur instrument, nu cred că neapărat trebuie să punem presiune pe români să se vaccineze sau nu. Legea care este în Parlament – propusă de către Partidul National Liberal – prevedea un singur articol: obligativitatea vaccinării medicilor. Noi nu am fost de acord”.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Este vorba despre proiectul de lege propus de Florin Cîțu și Raluca Turcan – PLX 545 – respins de Senat și aflat la Cameră.

Întrebat dacă e adevărat că ministrul Rafila este supus presiunii, Ciolacu răspunde că „dacă îşi doresc din nou (PNL – n.r.) o coaliţie cum au avut cu USR, eu le urez succes”: „nu am ajuns la un consens în ceea ce priveşte certificatul verde cu alte măsuri decât sunt cele prinse în ordonanţa de urgenţă. Categoric nici cu varianta PNL de a obligat medicii să se vaccineze nu am fost de acord”.

În plus, preşedintele PSD a menţionat că se deschid 100 de paturi la Balş şi este nevoie de centre de intervenţie în perioada incipientă, fiindcă până acum de aici a venit mortalitatea: „oamenii ajungeau la spital după 5 – 6 zile de boală, în formă critică”.

„Eu nu sunt adeptul vaccinării obligatorii şi toate minciunile pe care au escaladat anumite partide mai mici s-au dovedit fără fundament. (…) PSD nu se cramponează de această guvernare, nu voi intra cu colegii mei într-o astfel de abordare” , mai spune Ciolacu, menţionând că, în schimb, are „o relaţionare corectă” cu prim-ministrul Ciucă.

Întrebat, concret, dacă există „un jar aprins în coaliţie”, Ciolacu a spus că nu crede că în acest moment „ ne permitem să ducem coaliţia spre un joc politic şi să încercăm iarăşi să măsurăm partidele după sondaje şi după anumite şmecherii. Eu nu intru în acest joc”.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE