Prim ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a declarat “ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale, adăugând că apreciază acest lucru ca fiind “foarte bine pentru democraţie”.
Președintele PSD a mai menționat că nu a avut nicio discuţie cu acesta, din calitatea acestuia de secretar general adjunct al NATO, despre situaţia de criză de securitate.
“Avem două conflicte, avem un război în Ucraina, avem un conflict în Orientul Mijlociu şi avem România. Statul român şi România are şansa de a avea secretarul general adjunct la NATO, pe domnul Mircea Geoană. Am crezut că domnul Geoană se ocupă cu războaiele, cu asta se ocupă NATO, nu cu lansări de cărţi. Am înţeles. Domnul Geoană este în campanie. Domnul Geoană va candida. Eu nu sunt ironic, dar eu presupun că românii aşteaptă în primul rând de la mine să vorbesc de ce fac la Guvern. Dar, eu cu domnul, cu românul Mircea Geoană nu am avut nicio discuţie în ceea ce priveşte situaţia de criză de securitate în care ne aflăm. Credeţi-mă că am avut cu toţi responsabilii din domeniu”,a afirmat Marcel Ciolacu, duminică, la Antena 3, conform Agerpres.
Marcel Ciolacu a mai adăugat că a avut discuţii pe tema securităţii “cu toată lumea, mai puţin cu domnul Geoană, românul”.
“Am înţeles. Domnul Geoană este în campanie, lansează cărţi şi lumea îl roagă să candideze. (…) Foarte bine, dar sunt ferm convins că va candida. Sunt ferm convins că domnul Geoană va candida. Foarte bine pentru democraţie”, a subliniat Ciolacu.