Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat la reuniunea ministerială co-organizată duminică, la Bruxelles, de Regatul Arabiei Saudite şi Regatul Norvegiei, că România susţine eforturile de relansare a negocierilor de pace bazate pe soluţia “celor două state”, în acelaşi timp cu cele privind eliberarea tuturor ostaticilor şi sprijinul umanitar pentru populaţia din Gaza aflată într-o situaţie dificilă.
Reuninea la care a fost prezentă Luminița Odobescu a avut tema “Eforturi de implementare a soluţiei celor două state, inclusiv problematica recunoaşterii”, se arată într-un comunicat MAE, transmis luni Agerpres.
În acest context, Odobescu a reamintit că România a recunoscut Palestina încă din anul 1988 şi a sprijinit activ demersurile menite să creeze condiţiile necesare pentru implementarea soluţiei celor două state, Statul Israel şi respectiv un stat Palestina, independent, democratic, contiguu şi viabil, care să co-existe în pace şi securitate, în cadrul unor frontiere sigure şi recunoscute.
Reuniunea a prilejuit un dialog interactiv, centrat pe obţinerea unei păci durabile şi juste în Orientul Mijlociu, care să ia în calcul atât drepturile poporului palestinian, cât şi securitatea Statului Israel şi a întregii regiuni, a precizat MAE