La ce sunt buni maeștri? La ce folosesc ei? Adevărurile fundamentale rămân aceleași indiferent de situația istorică sau politică și totuși trebuie să existe cineva să le enunțe!
Generația mea suferă din cauza lipsei de maeștri, care să enunțe, să fie ei. Maestrul s-a instituționalizat, a devenit o catedră care enunță cărți și citate, apoftegme și idei sterile, pe care el doar le-a auzit, nici nu le-a trăit și nici nu prea dorește să le trăiască.
S-a instituționalizat și ideea de maestru! Nu trebuie să iasă din tipar, din matricea formării, din instituție, ba mai mult, nici nu dă șansa altuia. El e instituția și instituția devine el.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Și totuși generația mea suferă după un maestru olimpian, care să fie el, să se arate pe sine nu biblioteca citită, nici articolele sau cărțile scrise.
În ultimii (cel puțin!) 30 de ani, maestrul a lipsit cu desăvârșire. Oamenii au devenit instituții, iar mai apoi instituțiile au creat purtători de cuvânt, care păzeau oamenii-instituții de oameni.
Apoi, ca iedera de pădure sau ca lipitorile, intelectuali făcuți din pixul vechii securități au ventuzat instituțiile și au devenit oamenii-portavoce. Soclul statuii lor s-a înălțaț deasupra oamenilor-instituții și au devenit purtătorii purtătorilor de cuvânt pentru oameni.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Adevărurile au devenit mituri și miturile mistificări ale adevărului. Nimeni nu a mai spus la alb-alb și la negru-negru, am intrat în zona gri, în zona jumătăților de adevăr și a jumătăților de oameni. Așa s-a instituționalizat compromisul!
A lipsit cel ce putea enunța adevărul, a lipsit maestrul din toată ecuația democratică. El încurca și încurcă!
Universitatea și școala nu a oferit cadrul unui astfel de om; un om care să fie el, să fie personalitate. Am rămas în duplicitatea anilor triști a sectoriștilor de colț de cartier, a minciunii instituționalizate și a cincinalelor în patru ani jumate.
În tot cadrul acesta nici Biserica nu a excelat din păcate! A devenit cadrul purtătorilor de cuvânt la cravată și ferchezuiți, reci, fără personalitate, scoși la școala matricilor. A rămas în cadrul rigid al timpului amintit, fără să iasă cu toată gura, ci cu jumătăți de gură. Nici cu capra, nici cu varza și lupul să fie sătul.
Ori noi avem nevoie de oameni personali, generația mea are nevoie de ei. De maeștri care să spună că albul e alb și negrul e negru, de duhovnici și de școală.
Lipsa lor a creat o ruptură între cei ce conduc și cei conduși. Nu a mai exista cine să le spună unde greșesc, căci purtătorii de cuvânt sunt doar transmițători într-o direcție, iar marea masă nu a mai putut fi ghidată, căci pe nimeni nu interesează oamenii reci și fără personalitate.
Dacă țăranii lui Coșbuc strigau „Noi vrem pământ”, generația mea strigă „Noi vrem maeștri! Noi vrem duhovnici! Noi vrem PERSOANE!”.